Ce universități europene aduc cele mai mari salarii?




Duminica, 28 August 2016 0 comentarii 384 vizualizari

 

Studiile superioare derulate în Elveția asigură șanse mari de câștiguri substanțiale după absolvire. Un clasament al instituțiilor de învățământ superior în funcție de salariile pe care absolvenții lor spun că le primesc, realizat de site-ul britanic Emolument.com și citat de cotidianul francez Le Monde, este dominat de patru universități elvețiene. În top 10 se mai află două instituții britanice și patru franceze. Surprinzător, despre universitățile germane nu se specifică nimic.

 

Clasamentul de 30 de poziții se bazează pe salariile și bonusurile pe care spun că le primesc peste 5.600 de utilizatori ai site-ului britanic, deținători ai unor diplome de licență sau master și care au între 5 și 10 ani de experiență. Potrivit Le Monde, salariile mari dezvăluite de aceștia se explică prin faptul că site-ul este popular printre salariații din finanțe, bine plătiți în general.

 

Absolvenții universității St Gallen, Elveția, au declarat că primesc 188.000 de euro pe an, în medie (salariu și prime). Cei ai universității din Zurich, ai Institutului Federal de Tehnologie și ai Universității de Științe Aplicate au remunerații cuprinse între 150.000 și 165.000 de euro pe an. Pe locul 5 se află London Business School, cu 120.091 de euro, iar pe șase - Școala de Studii Comerciale Superioare din Paris (HEC), cu 114.000 euro anual.

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.

Vezi toate stirile>>

Nu sunt comentarii. Fii primul care comenteaza acest articol!
Pentru a putea comenta va rugam sa intrati in contul dumneavoastra. In cazul in care nu aveti un cont, va puteti inregistra aici, nu dureaza mai mult de un minut.

Locuri de munca

Ultimele oferte de munca
Societe Generale European ...
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 09.01.2017
Vodafone Romania
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 09.01.2017
Ericsson Romania
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 13.01.2017
ALTEN Romania
BUCURESTI, Job national
full-time / > 5 ani experienta
Actualizat la: 23.12.2016
Professional HR
Cluj Napoca
full-time / 0 - 1 an experienta
Actualizat la: 14.12.2016

Cele mai recente evaluari pachet beneficii

Ultimele informatii pachet beneficii
Provident Financial Romania
  • Tichete de masa
  • Concediu medical
Fraud manager
Hewlett Packard Enterprise
  • Tichete de masa
  • Concediu medical
Analyst
WNS Global Services
  • Tichete de masa
  • Tichete cadou
Customer Care ...
Ericsson Romania
  • Program flexibil de lucru
  • Traininguri / formari ...
Intern
Gameloft Romania
  • Pachet gradinita copii
  • Abonament la sala de fitness ...
Testing Engineer

Cele mai recente comentarii

Ultimele comentarii si evaluari despre firmele din Romania

Tip Top Food Industry


chipicao

Sint niste neseriosi,eu am fost in timp de 2 ori la interviu la ei si m-au pus pe drumuri.Mi-au zis ...

Alfa Metal Machinery Group


JaneDoe

Am avut si eu prilejul sa particip la un interviu aici. Comentariile mele se vor referi strict la ...

Exelectro Engineering SA


MarianaL

Acum mai multi ani erau o companie de proiectare pe parte electrica destul de slaba. Am avut ...

Berlin-Chemie A. Menarini


AnnA91

Se poate si alte păreri?Am fost la 2 interviuri la ei

Reinvent Consulting


AlexandraAlexa

Reinvent Consulting a ajuns sa fie a doua mea familie. Ma bucur sa lucrez intr-un mediu cu oameni ...
calculator Salarii

Cele mai recente informatii despre salarii

Ultimele informatii despre salarii
Manager de produs
Rentrop&Straton
1600 RON
Systems Analyst
Vodafone Romania
5000 RON
Consilier clienti
Ilex Com
1000 RON
Senior Analyst
Bombardier Transportation
3500 RON
Business analyst
Evalueserve SRL
2000 RON

Cele mai recente stiri

Noutati din domeniul resurselor umane

Ce obiceiuri au oamenii cu salarii mari. Legatura stransa intre ce faci zi de zi si remuneratia ta lunara.>>

Câştigul salarial mediu în luna noiembrie 2016>>

Ce așteptări au angajatorii de la candidați în 2017?>>

HR Summit Cluj-Napoca se află pe agenda specialiștilor de resurse umane din zona Transilvaniei, reunind directori și manageri de HR, consultanți, traineri, coaches, reprezentanți media și ai mediului universitar, specialiști în Dreptul Muncii precum și din sitemul bancar și al sănătății[...]
Ella Björns, Senior Global Consultant pentru FranklinCovey Education, companie de talie globală care a lansat publicații celebre precum 7 Habits of Highly Effective People sau Leader in Me, participă între 14 și 15 martie 2017 în calitate de speaker la Conferința de Leadership Feminin The Woman[...]

VEZI MAI MULTE STIRI >>

Ne poti urmari si pe TwitterTwitter, Google+Google Plus sau FacebookFacebook
Toate firmele Despre proiect Cum functioneaza? Termeni si conditii de utilizare Publicitate Contact

www.undelucram.ro 2011-2017