Mixul de generaţii, avantaje şi provocări




Miercuri, 31 August 2016 0 comentarii 350 vizualizari

 

Diferenţa dintre generaţii este o adevărată provocare pentru oamenii de HR. Cum pot fi motivaţi fiacare, care sunt calităţile sau defectele unora dintre ei? În situaţia în care diferenţele de vârstă sunt considerabile, angajaţii vor fi gestionaţi diferit. Studiile arată că cei din generaţia Baby Boomers sunt productivi şi lucrează din greu, dar  se adaptaza mai greu şi lucrează mai bine individual. Cei din generaţia X au simţul managemantului şi găsesc soluţii imediate, însă raportul dintre muncă depusă şi rezultatele obţinute nu este mereu cel aşteptat de către angajator.

 

Genereatia Milenialilor apreciază diversitatea, are priorităţi şi obiceiuri profesionale distincte faţă de celalalte generaţii. În acelaşi timp, este necesar că specialiştii de resurse umane, să le identifice caracteristicile specifice, pentru a le pune în evidenţa atât potenţialul individual cât şi cel la nivel de grup. Printre punctele tari ale acestei generaţii regăsim entuziasmul şi spiritul antreprenorial, însă uneori pot fi delăsători şi axaţi pe propriile obiective profesionale.

 

Signal Connect Timişoara vine anul acesta cu o serie de spete despre cum pot fi puşi în valoare în funcţie de generaţia din care fac parte, care sunt noile situaţii pe care managerii de HR le întâmpina şi cum pot avea o atitudine proactivă.

 

Reprezentanţii de HR Evozon şi Auchan, prinţe speakerii prezenţi la Signal Connect.

 

Larisa Nica, Specialist HR pentru compania Evozon, face parte din generaţia milenialilor. Dornică să rezolve "ecuaţii inter-generaţii", este provocată constant de profesionişti din generaţiile X, Y şi Z. Cu o experienţă de peste 7 ani în organizaţii non-guvernamentale, s-a alăturat sectorului corporatist în poziţia de consultant de dezvoltare, activând înainte în companii precum OMV Petrom, Ford România şi Renault România Group.

 

Cu o experienţă de peste 10 ani, Diana Păsăreanu este HR Managaer la Auchan Berceni Store. În cadrul companiei. Din poziţia de Training Manager până în prezent, Diana a avut posibilitatea să înveţe despe activităţile zilnice care se întâmplă într-un Hypermarket şi să contribuie la dezvoltarea unor strategii de HR adaptate nevoilor angajaţilor companiilor.

 

Signal Connect este un eveniment dedicat Hr Managerilor şi HR Directorilor. Accesul se face pe bază înregistrării pe site-ul www.signalconnect.ro, fără costuri suplimentare. Evenimentul este organizat de Libero Events în parteneriat cu Signal Iduna. Libero Events este agenţia de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture, Software Architecture Day, Fisclitate24.7, Digital Travel Forum, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi târguri: Touristica.

Vezi toate stirile>>

Nu sunt comentarii. Fii primul care comenteaza acest articol!
Pentru a putea comenta va rugam sa intrati in contul dumneavoastra. In cazul in care nu aveti un cont, va puteti inregistra aici, nu dureaza mai mult de un minut.

Locuri de munca

Ultimele oferte de munca
Lidl Romania
Targu Secuiesc
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 04.11.2016
DK Global Recruitment
BUCURESTI
full-time / 0 - 1 an experienta
Actualizat la: 15.11.2016
Tremend Software Consulting
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 18.10.2016
DK Global Recruitment
BUCURESTI
full-time / 0 - 1 an experienta
Actualizat la: 11.11.2016
Teamland
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 08.09.2016

Cele mai recente evaluari pachet beneficii

Ultimele informatii pachet beneficii
Mega Image
  • Traininguri / formari ...
  • Program flexibil de lucru
Casier si ...
Orange Romania
  • Traininguri / formari ...
  • Tichete cadou
Inginer
Post Master
  • Program flexibil de lucru
  • Asigurari servicii medicale
Curier
WNS Global Services
  • Traininguri / formari ...
  • Cafea sau sucuri oferite ...
Senior Associate
Genpact Romania
  • Traininguri / formari ...
  • Abonament la sala de fitness ...
Senior Analyst

Cele mai recente comentarii

Ultimele comentarii si evaluari despre firmele din Romania

Lidl Romania


elena_ely

Buna! Cum a fost la interviu ? Care au fost intrebarile?

Flanco Retail SA


go_go

DenissaL nu s-a schimbat absolut nimic. Presiune mare, comunicare interna deficitara. Indiferent ce ...

Schaeffler Romania


cojanumihaela

Stie cineva ce salariu are un Cnc debutant?

OMV Petrom - Global Solutions


cojanumihaela

Stie careva care sunt beneficiile si salariul unui Team Lider pentru Ploiesti?

You&Me Exim


Gina01

Buna fetele! Imi permit sa vorbesc despre experienta mea in aceasta firma deoarece, spre deosebire ...
calculator Salarii

Cele mai recente informatii despre salarii

Ultimele informatii despre salarii
Analist Suport
Honeywell Romania
3000 RON
Software Developer
UTI Grup SA
5000 RON
Lucrator comercial
You&Me Exim
1150 RON
Junior Software Developer
Pentalog Romania
2300 RON
Software Engineer
Hella Romania
5000 RON

Cele mai recente evaluari

Ultimele evaluari firme

Cele mai recente stiri

Noutati din domeniul resurselor umane

Guvernul a decis că 2 decembrie este zi liberă pentru bugetari, cu recuperare pe 17 decembrie.>>

Cei mai buni 250 de tinerii vin la Top Talents Romania>>

Sfaturi pentru a supravietui statului pe scaun la birou>>

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent[...]
Cele mai cautate joburi in viitor nu schimba dinamica deja existenta pe piata muncii. Topul realizat de analistii americani este relevant si pentru Romania, in contextul economic actual[...]

VEZI MAI MULTE STIRI >>

Ne poti urmari si pe TwitterTwitter, Google+Google Plus sau FacebookFacebook
Toate firmele Despre proiect Cum functioneaza? Termeni si conditii de utilizare Publicitate Contact

www.undelucram.ro 2011-2016