Sunteţi de acord? Un absolvent de facultate nu ar trebui să lucreze în call center




Marti, 18 August 2015 4 comentarii 1312 vizualizari

 

România are o piaţă a muncii atipică prin comparaţie cu alte state europene, având în vedere că în centrele de servicii sunt angajaţi, de cele mai multe ori, absolvenţi de studii superioare, ceea  ce nu se întâmplă în alte ţări.

 

În Germania, de exemplu, există învăţământ dual (echivalentul învăţă­mântului profe­sional din România) care specializează elevii inclusiv pentru activităţi dedicate sectorului de servicii, a explicat Anca Hociotă, manager mem­bership services & vocational training în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK).

 

„În call centere se angajează absolvenţi de studii superioare pentru că avem şi o inflaţie de absolvenţi de facultate. Este nevoie de timp până când lumea îşi va da seama că nu ai nevoie de facultate ca să lucrezi într-un call center, că poate e mai bine să înveţi o meserie şi apoi să te angajezi în call center, pentru că, până la urmă, joburile din aceste centre nu sunt chiar atât de prost plătite. (…) În Ger­mania, există învă­ţământ dual şi pe partea de servicii, iar cei care au absolvit o astfel de formă de învăţământ lucrează la bănci sau au sarcini administrative de birou“, a explicat Anca Hociotă.

 

Ea a mai precizat că, în Germania, cei mai mari directori de fabrici şi de companii au trecut iniţial printr-un învăţământ dual, au învăţat o meserie şi după aceea şi-au continuat studiile, iar ulterior au fost promovaţi ca manageri sau directori. Iar astfel de cazuri există şi în România.

 

„Învăţământul dual este, până la urmă, o îmbinare foarte bună între teorie şi practică, şi de aceea are un succes atât de mare pe plan inter­naţional, pentru că practica făcută direct în companie este foarte importantă pentru angajator.“

 

O mare parte din­tre absolvenţii de facultate din ultimii ani au fost nevoiţi să se angajeze în centre de servicii (call center, shared service center sau outsourcing), aceş­tia fiind anga­ja­torii care au creat multe locuri de muncă în ultimii ani.

 

În lipsa unor variante mai bune, tinerii aleg să îşi înceapă cariera într-o astfel de companie, pentru a acumula experienţă de muncă, în speranţa că îşi vor putea schimba mai uşor locul de muncă în viitor.

 

Totuşi, pentru astfel de joburi nu este nevoie facultate, iar acest lucru a fost subliniat în mai multe rânduri chiar şi de recruiteri.

 

În România, învăţământul profesional a avut ca „rezultate“ absolvenţi care să lucreze în joburi tehnice cerute în fabrici, motiv pentru care mulţi investitori din industria componentelor auto şi-au extins activităţile.

 

Însă în 2009 s-a desfiinţat şi această formă de învăţământ  (după o decizie luată în timpului mandatului Ecaterinei Andronescu, ministrul educaţiei la acea vreme, pe motiv că nu mai exista interes), iar ulterior, la cererea angajatorilor, Ministerul Educaţiei a reînfiinţat această formă de învăţământ în 2012. Aşa s-a ajuns în situaţia în care în 2013 – cel mai recent an pentru care există statistici – în sistemul de învăţământ profesional erau înscrişi mai puţin de 26.000 de elevi, în contextul în care, cu 20 de ani în urmă, în această formă de învăţământ existau aproape 208.000 de elevi înscrişi, iar angajatorii au nevoie de un număr mult mai mare de „meseriaşi“.

 

Sursa: www.zf.ro

Vezi toate stirile>>

Comentarii
EmilNarita Miercuri, 26 August 2015
Teoretic nu ar trebui sa lucreze, insa, odata cu trecerea de la economia planificata de tip socialist la capitalismul romanesc autohton, prost inteles, repartitiile au luat sfarsit si ca atare, daca un absolvent nu isi gaseste un post in domeniul in care s-a pregatit este nevoit sa faca si altceva pentru a se putea intretine singur, in dauna asteparii postului ideal pentru care s-a pregatit. In primul rand, multi aleg sa lucreze in aceste centre nu pentru ca ar dori neaparat, ci fie ca vad aceasta ca pe o perioada de tranzitie spre domeniul in care s-au pregatit, fie cei mai multi nu isi gasesc de lucru in domeniul studiat, fiindca specializarile nu sunt corelate in marea lor majoritate cu ceea ce se cere pe piata fortei de munca (in afara de IT, telecom. constructii si inginerie, marea majoritatea a facutatilor produc someri cu precizia unui ceas elvetian). Secundo, facand abstractie de faptul ca pentru orice nimic de job ai nevoie de cel putin o licenta, nu mai intereseaza pe nimeni ce specializare ai terminat, cat de capabil esti, ce potential ai s.a.m.d. Esti capabil sa produci mult si sa costi putin? Esti cautat, mai ales daca nu iti pui multe intrebari si daca esti un robotel perfect care se integreaza intr-un mecanism mamut, unde toti lucreaza dupa proceduri si nimeni nu se intreaba nimic. Imediat ce incepi sa gandesti, deja situatia se complica intrucat mirosi ca sistemul este putred si poate iti vine ideea sa il schimbi. In momentul ala ai o problema de incompatibilitatea cu cultura organizationala si fie esti dat afara, fie fac in asa fel incat sa pleci singur, creandu-ti mediul propice pentru a-ti da demisia.
DorRis Miercuri, 26 August 2015
Pai piata de locuri de munca din Romania pe asta se bazaeaza, pe call centere, nu? Tocmai d-aia companiile mari din afara vin sa externalizeze serviciile de call center aici, pentru ca e piata super ieftina. Adica pt un salariu de pana 2000 de lei (400 euro) ai angajat unul care in afara costa 2000 de euro pe putin. Si piata asta continua sa mearga pentru ca... surpriza, orasele mari sunt acaparate de cei din provincie pt. care salariul de mai sus e mana cereasca. qed? qed.
lady_blue93 Miercuri, 26 August 2015
@Dorris: pai si ce ai vrea, sa muncim toti pe 2000 de euro? Evident ca nu ar mai fi callcentere ca s-ar duce in Mexic ;) e cu dus si intors. noi ramanem cu ce putem oferi ca forrta de munca, iar daca vrei altceva pleci in afara. asa e peste tot.
EmilNarita Duminica, 8 Noiembrie 2015
@lady_blue93 Putem mai mult decat call-center si outsourcing, Sa le duca pe toate in Mexic sau China, iar noi, daca ne credem atat de buni pe cat scrie presa, sa facem produse proprii competitive (ma refer la IT si industrie) pe care Europa sau lumea sa le cumpere de nevoie si pt care sa luam pretul intreg, nu praful de pe toba. Sa fim seriosi, chiar si in domeniul momentului, IT-ul, sau in medicina inginerie etc....va ma trece multa vreme pana cand un salariu de 2000 de euro, considerat mediu in tarile civilizate, va fi o normalitate la noi. Pana cand ne umilim si acceptam, in propria tara, salarii sub 1000 de euro pentru munca inalt calificata ne meritam soarta de sclavi. Ma rog, vor fi multi care considera ca nu am dreptate intrucat pt ei conteaza atmosfera de la munca, sala de relaxage, playstation-ul pe care se joaca la firma in timpul pauzelor s.a.m.d. Si daca tot suntem capabili sa producem software de calitate, nu vad de ce nu l-am produce noi si sa cerem pretul real, in loc sa exportam cunostiintele astea pe bani de nimic. Faptul ca raman sau pleaca call-center-ele in Mexic e irelevant pt PIB--ul tarii. Noi trebuie sa trecem de la faza de colonie a serviciilor la cea de creator de produse cu valoare adaugata. Altfel vom muri sclavi pe pamantul nostru
Pentru a putea comenta va rugam sa intrati in contul dumneavoastra. In cazul in care nu aveti un cont, va puteti inregistra aici, nu dureaza mai mult de un minut.

Locuri de munca

Ultimele oferte de munca
TotalSoft
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 01.11.2016
G2 Travel
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 08.11.2016
Team Extension
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 14.09.2016
UniCredit Business Integrated ...
Iasi
full-time / Student/Absolvent
Actualizat la: 29.09.2016
ALTEN Romania
BUCURESTI
full-time / 1 - 5 ani experienta
Actualizat la: 15.11.2016

Cele mai recente evaluari pachet beneficii

Ultimele informatii pachet beneficii
Carrefour Romania
  • Asigurari servicii medicale
  • Traininguri / formari ...
Lucrator ...
Ubisoft Romania
  • Abonament la sala de fitness ...
  • Al 13-lea salariu
Programator
Axway Romania
  • Abonament la sala de fitness ...
  • Asigurari servicii medicale
Developer
Mega Image
  • Asigurare de viata
  • Asigurari servicii medicale
Casier si ...
Orange Romania
  • Asigurare de viata
  • Asigurari servicii medicale
Inginer

Cele mai recente comentarii

Ultimele comentarii si evaluari despre firmele din Romania

Metro Systems Romania


KinderOne

Am fost recent la interviu pt Senior QA Engineer, am sustinut toate testele (3 la numar) , tehnic, ...

Webhelp Romania


ios80

Salut, Poate sa-mi spuna si mie cineva ce presupune functia de Head Manager si cam care e salariul ...

Accenture Romania


inamaria

Salut!Imi poate da si mie cineva mai multe detalii despre testul pe limba franceza? merci!

Valoris Center


Andreyrlz

Nu merita sa va obositi cu aceasta companie care are sediul (singurul sediul) la mama naibii, in ...

Manpower Romania


Andreyrlz

Am fost in trecere la aceasta companie. Pot spune ca au sediul in una dintre cele mai 'shady' ...
calculator Salarii

Cele mai recente informatii despre salarii

Ultimele informatii despre salarii
Frontend Developer
SilkWeb SRL
1500 RON
Inginer calitate
Emerson Romania
4000 RON
Analist Suport
Honeywell Romania
3000 RON
Software Developer
UTI Grup SA
5000 RON
Lucrator comercial
You&Me Exim
1150 RON

Cele mai recente stiri

Noutati din domeniul resurselor umane

Numărul angajaților cu salariul minim s-a triplat în ultimii 6 ani, după majorările succesive aprobate de guverne.>>

Guvernul a decis că 2 decembrie este zi liberă pentru bugetari, cu recuperare pe 17 decembrie.>>

Cei mai buni 250 de tinerii vin la Top Talents Romania>>

Majoritatea joburilor de astazi presupun ore lungi petrecute la birou, in care ai mult de lucru, uiti sa iei cate o pauza si ajungi acasa cu tensiune sau dureri in muschi. Vestea buna este ca exista si remedii[...]
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent[...]

VEZI MAI MULTE STIRI >>

Ne poti urmari si pe TwitterTwitter, Google+Google Plus sau FacebookFacebook
Toate firmele Despre proiect Cum functioneaza? Termeni si conditii de utilizare Publicitate Contact

www.undelucram.ro 2011-2016