100 Cei mai admiraţi CEO din România 2023

BUSINESS Magazin realizează cu sprijinul Undelucram catalogul „100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA - EDIȚIA 2023”.

Topul va fi publicat în luna octombrie și va fi realizat în baza voturilor managerilor de companii și reprezentanților de afaceri, din toate domeniile de activitate, de la multinaționale, până la companii locale aflate la început de drum.

Voturile sunt confidențiale (pentru corectitudinea procesului de votare vă rugăm să furnizați datele dvs).

Pentru a vota, vă rugăm să selectați 10 persoane - directori de companii sau antreprenori din mediul românesc de afaceri - pe care îi admirați. Pot vota maximum trei reprezentanți per companie, condiția fiind ca ei să dețină funcții de top management în cadrul acesteia.

Lista nominalizaților a fost alcătuită din criterii precum: dimensiunea companiei (în termeni de venituri, număr de angajați), notorietate, gradul de implicare în comunitate și în mediul de business. Pentru departajare, în situația egalității de voturi, vom folosi date publice existente referitoare la evoluția indicatorilor financiari ai companiei reprezentate, investiții, cât și informații referitoare la implicarea în societatea românească, potrivit interviurilor acordate în ultimul an. În situația în care persoanele pe care doriți să le votați nu se regăsesc în lista de mai jos, vă invităm să le adăugați în secțiunea „Alte propuneri”, aflată în dreapta paginii.

Perioadă de votare: 15 septembrie - 15 octombrie 2023.

Nume Numele companiei
Achilleas Kanaris Vodafone România
Adela Smeu Brico Depot si Praktiker Romånia
Adelina Badea Grupul Mobexpert
Adrian Ariciu Metro Cash & Carry
Adrian Ciucur Yellow Menu
Adrian Constantin Rusu Transelectrica
Adrian Dura Havas Worldwide Bucharest
Adrian Gârmăcea Electric Plus
Adrian Ghițe Vertis Evo
Adrian Grecu Mylan Romania
Adrian Ionescu Barilla Europe
Adrian Marin Generali Romånia
Adrian Mihai FAN Courier Express
Adrian Neacsu Frigotehnica SA
Adrian Oprica BNP Paribas Romania
Adrian Popescu TMK Artrom
Adrian Postelnicu METRO.digital
Adrian Rizea Lemet
Adrian Simionescu Estée Lauder Romania
Adriean Asan-Mic Lactag
Ady Hirsch Alka Group
Affan Yildirim Anchor Grup
Agnieszka Blas DHL Romånia
Albert Davidoglu Macromex
Albin Budinski Schenker Logistics Romånia
Aleksey Kovalenko Petrotel-Lukoil
Alex Skouras Alesonor
Alexander Pitchka JTI Romånia, Moldova si Bulgaria
Alexandra Dinovici Glovo Romania
Alexandra Olteanu Initative
Alexandra Peligrad Smartree Romånia
Alexandros Ignatiadis Octagon
Alexandru Bogdan ROCA X
Alexandru Bratu JYSK Romånia & Bulgaria
Alexandru Dobrescu Air France-KLM Romånia si Moldova
Alexandru Filip McKinsey Romania
Alexandru Iancu RodBun
Alexandru Oprea REHAU
Alexandru Răbâncă Yves Rocher Romania
Alexandru Reff Deloitte Romania
Alexandru Stănean Teraplast
Alin Burcea Paralela 45 Turism
Alin Ioanes Rombat
Alin Popescu Avocatnet.ro
Alin Tapalagă Porsche Inter Auto România
Alina Culcea Amgen
Alina Dumitriu Allianz Services Romania
Alina Marinescu Catena Management
Alina Negru Emerson
Amanda Zhang Mercedes-Benz Romania
Ana Cornea Denis Shoes
Ana Dumitrache CTP Romania
Anca Bidian Kiwi Finance
Anca Drugan Nordis Travel
Ancuța Claudia PPD Romania
Andrea Marliere Accesa
Andreas Angelani Softvision
Andreas Lier BASF Romania
Andreea Comșa Premier Estate Management
Andreea Moldovan AVON
Andreea Petrișor foodpanda România
Andreea Pipernea NN Pensii
Andreea Stănescu London Stock Exchange Group Romånia
Andrei Cionca Impetum Group
Andrei Dumitrescu Henkel Romånia
Andrei Frunză Bestjobs
Andrei Goșu Ascendis
Andrei Iacob Trust Motors
Andrei Militaru Network One Distribution
Andrei Popescu Freshful
Andrei Ristea Trend Consult Group
Andrei Siminel NCH Advisors Romånia
Andrei Sulyok Lindab
Andrei Ursulescu Scandia Foods
Andrzej Wronski P3 Logistic Parks
Aneta Bogdan Brandient
Anita Nițulescu Eurolife ERB Asigurari
Anne-marie Mancaș Generali Pensii
Antoanela Comșa GranVia Romånia
Antonio Eram NETOPIA Payments
Antonis Mouzas Marfin Bank Romania
Antoniu Nițuleasa Intersport Romånia
Arthur Popa Baneasa Developments
Augustin Oancea Grupul Tinmar
Aura Rădulescu Cora Romånia
Aurel Bernat BT Asset Management
Aurel Kober Kober
Aurel Nețin Lenovo Romania & Bulgaria
Aurelia Luca Skanska Property Romånia
Beimbet Shayakhmetov KMG International (Rompetrol Group)
Benoit Tanguy Scania Romånia
Bianca Grama CCC România
Bogdan Badea Hidroelectrica
Bogdan Badea eJobs Romania
Bogdan Branzas Branzas
Bogdan Dobre Holcim Romania
Bogdan Doicescu Bog’Art SRL
Bogdan Enoiu McCann Bucharest
Bogdan Gabor Lugera – The People Republic
Bogdan Ion EY Romania si Moldova
Bogdan Ioniță Gefco Romania
Bogdan Juravle SSIF Swiss Capital-BVB
Bogdan Militaru Grupul Forza Rossa
Bogdan Neacşu CEC Bank
Bogdan Pelinescu Luxoft Romania
Bogdan Putinică Microsoft Romania
Bogdan Roman Hirsch Porozell
Bogdan Stanciu Timken PWP
Bogdan Tudor Startech Team
Borja Sanchez Decathlon Romånia
Boromiz Constantin Boromir Ind
Brent Valmar Porsche Romånia
Bulboacă Mircea CON-A
Burak Yildiran Patria Bank
Călin Fusu Vivre
Calin Ionescu Sphera Franchise Group
Călin Matei Groupama Asigurari
Călin Onișor Sortilemn
Camelia Ene MOL Romånia
Carlo Barban Win Magazin (Winmarkt)
Carlo Pignoloni Enel România
Carmen Petcu De’Longhi Romånia
Carmen Sebe Seedblink
Carmen Stanciu Elkotech Romånia SRL
Carmina Dragomir Metropolitan Life
Carmina Luca Ana si Cornel
Cătălin Crețu VISA
Cătălin Drăguleanu Ariston Thermo Romånia
Cătălin Păunescu Star Storage
Cătălin Pozdarie Hervis Sports&Fashion
Cătălin Radu Bristol-Myers Squibb
Cătălin Roșca C&A Moda Retail
Cătălin Vicol Biofarm
Cecilia Radu Novo Nordisk România
Cezar Batog Blue 449 (fosta Optimedia)
Cezar Rapotan Arabesque
Charalampos Mazarakis Telekom
Christian Von Albrichsfeld Continental Automotive Romånia
Christina Verchere OMV Petrom
Christophe Chamboncel Accor
Christophe Weller Corporate Office Solutions
Ciprian Bercea MHS Motors
Ciprian Grădinariu Solina Romania
Ciprian Islai Linde Gaz Romånia
Ciprian Oprea MCA Grup
Claudia Ursateanu Grupul Romsoft
Claudiu Doroș EVERGENT Investments
Claudiu Necșulescu Jidvei
Claudiu Tuncu Dow Chemical Romånia
Codrin Matei Crosspoint Real Estate
Codruț Pascu Roland Berger Strategy Consultants
Constantin Goanta Barbulescu Comtech Co
Constantin Iftime Rinf.tech
Constantin Popeci Popeci Utilaj Greu
Constantin Sebesanu Impact Developer&Contractor
Corina Popescu Electrica
Cornel Marian Oresa Ventures Romånia
Cornel Vulpe Fox
Corneliu Bodea Adrem Invest
Cosmin Ghiță Nuclearelectrica
Cosmin Marinof Travel Brands SA | Dertour
Cosmin Vladimirescu MasterCard
Costin Tudor Undelucram
Cris Radu Adobe Romånia
Cristian Beznoska Elmec Romånia
Cristian Bruja Unison Engine Components
Cristian Dănescu MEWI
Cristian Fugaciu Marsh Romånia
Cristian Ionescu Asirom
Cristian Matasel Metigla
Cristian Mihăilescu Bunge Romånia & Bulgaria
Cristian Pana Ubisoft Romania
Cristian Salceanu Bolt Romania
Cristian Scarlat Cafea Fortuna
Cristian Turculeţ Starbucks
Cristina Elena Bâtlan Musette
Cristina Mahika-Voiconi Libra Internet Bank
Cristina Sindile BT Mic
Dan Balotescu Media Investment/ The Group
Dan Chitaru Kia Romauto
Dan Corbuț Agroind Cauaceu
Dan Cuțui Falcon Electronics
Dan Fiterman Arcadia Hospital si Arcadia Medical Center
Dan Goicea Cocktail Holidays
Dan Isai Salad Box
Dan Modrogan LabormedAlvogen
Dan Ostahie Altex Romånia
Dan Pavel Benvenuti
Dan Plăveți Complexul Energetic Oltenia
Dan Puică Imobiliare.ro
Dan Robinson Heineken Romånia
Dana Brindescu-iovanov Smithfield Prod
Dana Bulat United Media Services
Dana Chelărescu Gedeon Richter Romånia
Dana Petcu Christian Dior Perfumes Romånia
Dana Tudorache Ginkgo Romånia (The Body Shop)
Daniel Barciuc Siemens
Daniel Ben-yehuda Sheraton Hotel
Daniel Caramihai Fratelli
Daniel Crăciun CEO și Fondator Lensa
Daniel Dines UiPath
Daniel Gross Rewe Romånia - Penny Market
Daniel Guzu Duraziv
Daniel Ilinca Softbinator Technologies
Daniel Mateescu Keez
Daniel Mischie CityGrill
Daniel Mocanu Daas Romånia
Daniel Popa Reynaers Aluminium
Daniel Truică Vola.ro
Daniela Bîzgan Marelvi Impex
Daniela Constantinescu UPS Romånia
Danor Ionescu PALLET EXPRESS
David Evans Optim Project Management
Decebal Stefanescu TERMOPORT
Denis Le Vot Automobile Dacia
Denisa Mateescu Western Union pentru Romånia, Bulgaria Cehia, Slovacia si Moldova
Diana David SAP Romania
Diana Sipos Atos IT Solutions and Services SRL
Diana Zahariea Sergiana
Didier Balcaen Speedwell
Dino Ebneter Mazars Romånia
Dinu Bumbăcea PwC Romania
Doina Cepalis Te-Rox Prod
Dorel Simiz Pandora Prod
Dorin Boerescu 2Performant Network
Dorin Ivascu RAS Group
Doris Andronescu Sanador
Doron Klein AFI Europe Romånia
Dragos Anastasiu Eurolines
Dragos Calin GRAWE ROMANIA ASIGURARE SA
Dragoș Damian Terapia Ranbaxy
Dragoș Dobran SIVECO
Dragoș Mihai Fildas Trading
Dragoș Militaru Grup Fabryo - Atlas Paints
Dragoş Militaru Kandia Dulce
Dragoș Nicolae Cellini Romånia
Dragoș Pavăl Dedeman
Dragoș Rebegea Ericsson Romånia si Moldova
Dragoș Sîrbu Flanco Retail
Dragoș Tudorache Iaki Hotel
Edit Corcoman-Târcolea Toyota Romånia
Eduard Uzunov Regatta Real Estate
Ekaterina Egorova IKEA Romania
Elena Cremenescu Elmiplant Cosmetics
Elena Gheorghe PayU Romania
Elena Pap Up Romania
Elisabeta Moraru Google Romånia
Emil Goța Elis Pavaje
Emil Ion Mainfreight
Emil Popescu Zarea
Erhan Savas ABB Romånia si Republica Moldova
Erik Hageleit Hochland Romånia
Eugen Păturean Bata Romånia
Eugen Scheușan Electromagnetica
Fady Chreih Regina Maria
Felix Tătaru GMP Group
Ferenc Szecskó Friesland Campina Romånia
Fernando Guedes de Oliveira Sonae Sierra Developments
Feza Tan UniCredit Bank
Filip Schwartz Otter Distribution
Florian Aldea HeidelbergCement Romånia
Florin Balcan Provident
Florin Enache TEILOR
Florin Frunză MET Romånia
Florin Furdui Portland Trust
Florin Porojan Franke Romånia
Florin Talpeș BitDefender
Florinela Cîrstina Medicover
Fodor Silvia Euro-GSM
Francesco Curcio Pinum Doors & Windows
Francesco Zacchetti Adecco Romånia
Francois Bloch BRD - SocGen
Frank Loeffler Roche Romånia
Frans Van Houten Philips Orastie
Frederic Aubet CRH Romånia
Fulga Dinu CPI Property Group
Gabi Bartic Brio
Gabi Mircean Logistic E Van Wijk
Gabriel Cârlig Jolidon
Gabriel Cernica Cegedim
Gabriel Comănescu GSP Holding
Gabriel Gîdea Kingston Technology
Gabriel Melniciuc Spartan
Gabriel Pantelimon Xerox Romånia
Gabriel Pavel Fujitsu Balkans
Gabriel Ristoiu Somaco Grup Prefabricate
Gabriel Stanciu Alstom Transport Romånia
Gabriel Tache Eaton Electric Romania
Gabriela Nistor Idea Bank
Geo Mărgescu Forte Partners
Georg Pfeffer Automobile Bavaria Group
George Asimakis Hertz Romånia
George Lemnaru Green Horse Games
George Safir Safir
Georgia Cailean Coldwell Banker Romånia
Georgios Malideros OroToro
Gheorghe Bosînceanu Santierul Naval Constanta
Gheorghe Ciubotaru Electroalfa
Gheorghe Dobra Vimetco
Giacomo Billi Alive Capital SA
Gorkem Tursucu TotalSoft
Grigore Filip Aerostar Bacau
Grigore Horoi Agricola Bacau
Grzegorz Grabowski Tymbark Maspex Romania
Gyergyai Botond Secuiana
Gyula Fatér OTP Bank
Hamza Karimov SOCAR Romånia
Haris Hanif Orange Money
Helian Redai Porsche Finance Group
Henk Paardekooper First Bank
Horațiu Florescu The Advisers Knight Frank
Horațiu Țepeș Bilka Steel
Horaţiu Vasilescu Manpower Group Romånia
Horia Braun Erdei Erste Asset Management
Horia Cardoș Agroland
Huang Liang Neng Romcarbon Buzau
Ioan Cozma Dr. Oetker Romånia
Ioan Deac Compa Sibiu
Ioan Filip Taparo
Ioan Maties JW Marriott Bucharest Grand Hotel
Ioan Mezei Stihl Romania
Ioan Mihail Anca TechVentures Bank
Ioan Nani Antibiotice Iasi
Ioan Popa Transavia
Ioan Simion Confind
Ioana Enache SanoVita
Ion Antonescu Marshal Turism
Ion Bican CER Cleaning Equipment (Kärcher Romånia)
Ion Florescu New Europe Capital (fond RC2)
Ion Lazăr International Lazar Company
Ion Rosioru CONSIX CONSTRUCTII SRL
Ion Sterian Transgaz
Ion Țiriac Tiriac Holdings
Ionel Borș ArcelorMittal
Ionel Ciucioi Vrancart Adjud
Ionel Purice Genesis Development
Ionela Buta McCann Worldgroup România
Ionuț Ardeleanu Auchan Romånia
Ionuț Ilie Ice Cream Unilever South Central Europe
Ionuț Leahu Clinicile Dentare Dr.Leahu
Irina Mandoiu Policolor
Iulia Ionescu Sanofi Romania
Iulia Roșian Sanofi Consumer Health Care Romånia & Moldova
Iulian Dascălu Iulius Group
Iulian Nedea Simtel Team
Iulian Trandafir Alliance Healthcare Romania (Farmexpert)
Iuliana Leurent Temps HR
Ivana Martinakova dm drogerie markt
Jaime Gine AMBER
Jan Häglund Enea Software AB
Janos Lupas Ticu CERSANIT ROMANIA S.A
Javier Garcia Del Valle Happy Tour Group
Jean Valvis Valvis Holding
Johan Meyer Franklin Templeton
Jorge Araya BAT România
Josef Reiter BMW Group Romånia
Josh Zacharias Azomureș
Jovan Radosavljevic Coca-Cola HBC Romania
Julia Kim Samsung Electronics Romånia
Julien Ducarroz Orange România
Julien Munch Carrefour Romania
Karla Codrea DPD România
Kuldeep Kaushik NN România
Lars V. Drescher Premium Porc
Laura Lazăr APEMIN Zizin
Laura Stefan Accace Romania
Laura Țeposu Libris.ro
Laurentiu Banescu Zaganu
Laurențiu Lazăr Colliers International
Laurenţiu Pop Eventmix
Laurențiu Ștefănescu Sika Romånia
Lavinia Ivas Parfumeriile Douglas
Leslie Breer Gothaer Asigurari
Liana Mihai OMD
Liviu Drăgan Druid
Loredana Apreutese International Alexander
Luca Militello Monza
Luchi Georgescu Vincon Vrancea
Lucia Costea Secom
Lucia Morariu Eximtur
Lucia Stoicescu mindit.io
Lucian Baltaru Delivery Solutions (Sameday Courier)
Lucian Boronea Accent Travel & Events
Lucian Butnaru Cegeka Romånia
Lucian Claudiu Anghel Banca Romaneasca
Lucian Enaru Schneider Electric
Lucian Peticilă Visual Fan (Allview)
Lucian Radulescu Sony Romånia si Moldova
Mădălin Mihailovici VEOLIA
Madalina Cocan Agroserv Mariuta
Manuel Fernandez Amezaga Sodexo BRS România
Manuela Banu Orkla Foods Romånia
Manuela Necula Ogilvy, Wunderman Thompson & Hogarth România
Marcelo Rainer Novartis România
Marceluș Suciu Marty Group
Marco Giudici Lidl Romania
Marco Hößl Kaufland Romania
Marian Alexe The Coffee Shop
Marian Dinu DLA Piper Dinu
Marian Duta Spectro Service Romania
Marian Ion ING Hubs
Marian Pîrvu Depaco
Marian Roman CA Immo Romånia
Marian Sîmpetru ESOLUTIONS
Marian V. Popa Globalworth
Marius Bîcu Unilact Transilvania
Marius Bucur BriseGroup
Marius Cristescu Bega Grup
Marius Dosinescu FlorideLux
Marius Dragne Xella RO
Marius Ghenea FIT Distribution
Marius Marian Țiriac Auto
Marius Marin MDM Top Consultancy
Marius Meleșteu Strauss South Central Europe
Marius Mihailovici Porsche Engineering Romånia
Marius Pandel Christian Tour
Marius Potirniche Whyttest
Marius Stefan Autonom Services
Mark Beacom Black Sea Oil & Gas
​markus Erismann Miele
Marton Dozsa Vos Logistics Romånia
Mathieu Bauduin Leroy Merlin
Matthieu Turlure Continental Anvelope Timisoara
Michalis Sotiriou Alumil Rom Industry
Michał Mrowiec URSUS Breweries
Mihaela Bîtu ING Bank
Mihaela Popescu Tenaris Silcotub Romånia
Mihaela Raluca Tudor Tudor Communications
Mihai Boldijar Robert Bosch SRL
Mihai Brana Honeywell Romånia
Mihai Bucuroiu Vegis.ro
Mihai Dimitriu Agrana Romania
Mihai Ignatiuc eRepublik Labs
Mihai Ivănescu Premium Auto, importator Land Rover Jaguar
Mihai Logofătu Bittnet Systems
Mihai Miron Ropharma
Mihai Pătrașcu Evomag
Mihai Purcărea BRD Asset Management
Mihai Solomei Agricost
Mihai Tataran Avaelgo
Mihai Tecău Omniasig
Mihai Trandafir Universal McCann Romania
Mihai Voicu Bergenbier
Mihai Zaman Proagroservice SRL
Mihail Marcu MedLife
Mihail Vlad Softia
Mihnea Șerbănescu Cushman and Wakefield Echinox
Mircea Moga Mega Image Romånia
Mircea Scăunaşu Philip Morris Romania
Mircea Turdean Farmec Cluj-Napoca
Mircea Vlah Dumagas Transport
Mirela Iordan Pfizer Romånia
Mirela Raicu Esop
Miriam Andrei SSIF Tradeville
Miruna Senciuc BNP Paribas Personal Finance Sucursala Bucuresti
Mitka Avramova IBM Romania si Republica Moldova
Mohammad Murad Perla Majestic (hotelurile Phoenicia)
Monica Jiman Pentalog Romånia
Mooijman Yannick Urgent Cargus
Mugur Pantaia HP Inc. Romania
Mugurel-Horia Rusu Hornbach Romånia
Murat Buyukerk Arctic
Mustafa Korkmaz Yildiz Entegre Romånia
Mustafa Tiftikcioğlu Garanti BBVA Romȃnia
Narcis Ghiță AutoItalia
Narcisa Cămărășoiu Coty Romania
Năstase Marian Vimetco - Alro Slatina
Nechita-Rotta Cristi Sunimprof Rottaprint
Neculai Banea IAR Ghimbav, Brasov
Nicolae Angelo Fall Creek EMEA
Nicolae Boștină Consola Grup Construct
Nicolae Dușu Celco
Nicolae Serban Grup Serban
Nicolas Richard ENGIE Romania
Nicoleta Diaconu Uber Romania
Nicoleta Gerea Suzuki Romånia
Oana Botolan CTeam
Oana Ciornei Amrop
Oana Indries Bodea Kronospan Romania
Oana Petrescu Blue Air
Oana Petroff Mediacom
Oana Taban DENTESTET
Octavian Lazăr Complex Caro Hotels
Octavian Rosu Quehenberger Logistics
Olimpia Oancea ITAdviser
Oliver Auerbach GloriaFood
Omer Susli Homelux
Omer Tetik Banca Transilvania
Ondrej Safar CEZ Romånia
Onur Barim Albalact si Lactalis Romånia
Ovidiu Andries Transport Service Group SRL
Ovidiu Ghiman Ronin
Ovidiu Păscuțiu Saint-Gobain Construction Products
Ovidiu Șandor ModaTim
Ovidiu Wencz Siepcofar SA Farmaciile Dona
Ozan Tuncer Opus Land Development (Cosmopolis)
Paolo Vivona Intesa Sanpaolo Ban
Pascal Pinson EXPUR
Paul Cazacu UNIQA Asigurari
Paul Cuza Inditex Romånia
Paul Drăgan McDonald’s Romånia
Paul Maravei CISCO Romånia
Paul-Dieter Cîrlănaru CITR
Pawel Musial Profi Rom Food
Pawel Paluba Mercedes-Benz Financial Services Romania
Peter Muller Heidi Romånia
Petru Chiriac Il Passo
Philip Aarsman Business Lease Romånia
Philip Cox Cramele Recas
Philippe Besadoux Kenvelo, Lee Cooper, Timeout, Tom Tailor
Piperea Nicolae Viorel Elegance Décor
Radu Bălăceanu LifeBox
Radu Constantinescu QUALITANCE
Radu Cotuna Frigoglass Romånia (Timisoara si Iasi)
Radu Dumitrescu Stadio Hospitality
Radu Enache Continental Hotels
Radu Florescu Centrade Cheil
Radu Georgescu GECAD Ventures
Radu Hasan Smartbill
Radu Lăzăroiu Romaqua GroupBorsec
Radu Miu Mercury360 Communications
Radu Nemes ONV Law
Radu Pojoga Phonetastic GSM Romania
Radu Postolache Qualysoft Romania
Radu Rășinar Romania & SEE AstraZeneca
Radu Rusen Santierul Naval Constanta
Radu Savopol 5 To Go
Radu Tănase Calif
Radu Timiș Jr. Cris-Tim
Rainer Gieringer Athénée Palace Hilton Bucuresti
Raluca Burghelea Accenture Romania
Raluca Radu Answear
Ramona Jurubiță KPMG Romånia
Rand Sherif Interbrands Marketing& Distribution
Raul Ciurtin Prefera Foods
Răzvan Bătrînu Ductil Buzau
Răzvan Copoiu SIGNIFY
Răzvan Enache Tiriac Imobiliare
Razvan Ene Crayon Romania
Răzvan Iorgu CBRE Romånia
Razvan Marinescu KLG Europe Logistics Romånia
Răzvan Popescu Romgaz
Răzvan Serghiuță Cotnari
Remus Crăciun DS Smith Packaging Ghimbav
Remus Florian Oriflame Romånia
Remus Hîrceagă Tiriac Energy Produse Petroliere
Robert Berza Fashion Days
Robert Hellawagner Selgros Romånia
Robert Șerban Gral Medical
Romeo Duncă Dunca Expeditii
Romulus Dumitru Delaco Distribution
Romulus Lucaciu ETA2U
Roxana Botea Janssen Romania
Roxana Ianc IHM Total Consult
Roxana Lupescu Arval Service Lease Romania
Roxana Maftei Farmacia Tei
Roxana Manolescu Caroli Foods Group
Roxana Rasu Sephora Romånia
Ruben Marian UTILBEN
Rucsandra Hurezeanu Ivatherm
Rüdiger Dany NEPI
Rudolf Vizental ROCA Investments
Rumen Radev Subway Romånia
Rușinoiu Laurențiu Santierul Naval Vard Tulcea
Salim Touma Grand Hotel
Sânziana Maioreanu Aegon Romånia
Sebastian Bobu Symmetrica
Serghei Bulgac RCS&RDS
Sergiu Cadar Somproduct
Sergiu Manea BCR
Sergiu Oprescu Alpha Bank
Silvia Sticlea Nestlé Romania
Silviana Petre-Badea JLL Romånia
Silviu Manolescu BDO Romånia
Simona Cocoș Zentiva
Simona Constantinescu Ana Hotels
Simona Decuseară Epson Romånia si Bulgaria
Sofien Lamiri DAMEN SHIPYARDS MANGALIA SA
Sonja Dive-dahl Radisson Blu & Park Inn by Radisson Bucharest
Sorin Crețeanu Procema
Sorin David D&B David si Baias
Sorin Dumitrescu TechVentures Bank
Sorin Minea Angst
Sorin Petcu IQVIA Romånia
Sorin Poteraș Schaeffler Romånia
Sorin Roibu Arthur Hunt Romånia si Bulgaria
Sorin Stoica Eturia
Sorin Văduvoiu Business Travel
Ștefan Buciuc BCR Social Finance
Ștefan Cherciu Casa Noastra
Ștefan Gadola Energobit
Stefan Iliescu Asus Romånia
Ștefan Marcu A.T. Kearney Polonia & Romånia
Stefan Stavrositu BCR Asigurari de Viata
Ștefan Vuza Grupul Serviciile Comerciale Romåne
Stefano Albarosa Ford Romånia
Stelios Savva Alexandrion Group
Stephane Batoux ETI EUROPEAN FOOD
Sunil Garg Citi Romania
Susana Laszlo Cosmetic Plant
Szabolcs Nemes Roland Berger Romania
Tae-Jin Hwang Damen Shipyards Mangalia SA
Tal Lahav Sixt Group
Tanja Blatnik Euroins Romania
Tatian Diaconu TD Real Estate Consultancy
Teddy Dumitrescu Publicis Groupe
Teodor Blidăruș FintechOS/ANIS
Teodor Brusalis Hyundai Auto Romånia
Teofil Muresan Electrogrup Infrastructure
Thomas Ebner Leier Grup România
Tiberiu Maier SIGNAL IDUNA Romania
Tibor Becze Amigo&Intercost SRL
Tinu Sebeșanu Trend Hospitality
Tiziano Rodolfo Roseto Gi Group România
Toni Pera Isopan Est
Traian Halalai EximBank
Tudor Furir Pernod Ricard Romånia
Tudor Galos Tudor Galos Consulting
Tudor Hrincescu AEM Timisoara
Tudor Manea eMAG
Tzafrir Granat Müller Dairy Romånia
Ulpia Ștefan Star Assembly
Valentin Radu Omniconvert
Valentin Stănescu DELL EMC Romånia
Valentin Vișoiu Conarg
Valeriu Iftime Elsaco Electronic
Vanya Panayotova L’Oréal Romånia
Vasile Albon Prodvinalco
Vasile Lucuț Unicarm
Vasile Sandu Proinvest Group
Vasile Tamas Beez Software
Vasile Varvaroi Cargill
Vassilis Chaniotis Medsana
Veronica Savanciuc Lowe Group
Victor Căpitanu One United
Victor Jumbei Lukoil Romånia
Victor Șraer Otto Broker de Asigurare
Victor Tighinean Ecco Shoes Romånia
Viorel Cataramă Elvila
Viorel David Artego Targu-Jiu
Viorel Leca Gebruder Weiss
Viorel Micula European Food&Drinks
Viorel Panaite Human Invest
Viorel Vasile Safety Broker de Asigurari
Virgil Ichim Allianz-Tiriac Pensii
Virgil Mândru Domeniile Tohani
Virgil Onita Libris
Virgil Șoncutean Allianz-Tiriac Asigurari
Vladimir Sterescu CGS Romania
Voicu Oprean AROBS Transilvania Software
Voicu Vușcan Elit
Volker Raffel E.ON Romånia
Wargha Enayati Enayati Medical City
Witold Urbanowski Uzinele Sodice Govora
Wolfgang Meier Pirelli Tyres Romania
Yakup Çil Credit Europe Bank
Zdenek Romanek Raiffeisen Bank
Zoltan Halmai Euro-GSM
Zoltán Pilecki Casa Rusu
Zoltan Szigeti The Group

Selecția dvs

Minimum 10 selecții