Cum te îmbraci când lucrezi de acasă?

11.05.2021
4 min
Cum te îmbraci când lucrezi de acasă?

Distribuie

În contextul actual, majoritatea lucrăm de acasă - de aceea subiectul pe care îl abordăm astăzi este unul de interes pentru mulți dintre noi. Pe lânga spațiul creat special pentru lucrul de acasă, eu vă recomand să vă alegeți și hainele potrivite. Este bine să optați pentru ceva confortabil, dar și să acordați o  atenție materialelor hainelor pe care le alegeți, atunci când lucrați de acasă. În aceeași ordine de idei este bine să îți organizezi agenda atunci când lucrezi de acasă, dar nu uita de vestimentația ta, deoarece aceasta joacă un rol foarte important atunci când îți dorești să ai o zi productivă.

 

În mod evident, ținuta office nu este prima alegere atunci când lucrăm de acasa, doar dacă aceasta te reprezintă din punct de vedere stilistic. Ce este fain atunci când lucrezi de acasă este faptul că poți să experimentezi diferite look-uri noi în fiecare zi, fără să fii constrânsă de anumite coduri vestimentare de la birou.

 

Atunci când îți alegi vestimentația pentru zilele de lucru de acasă este recomandat să optezi pentru acele haine din materiale naturale, deoarece vei petrece câteva ore în fața laptopului, iar o haină dintr-un material sintetic nu o să te ajute să te simți confortabil.

Când vorbim de work from home, ne îndreptăm în mod natural către piese basic, confortabile, din materiale naturale. Prin urmare, o persoană cu un stil natural, o să se simtă confortabil să lucreze de acasă același tip de ținute deoarece ea adoptă și atunci când iese din casă acest stil. Provocarea vine pentru persoanele cu un stil creativ sau office.

 

Varianta potrivită din punct de vedere al vestimentației pentru o persoană cu un stil natural este T-shirt-ul cu o pereche de jeansi. 

Recomandarea mea pentru persoanele cu un stil natural este să opteze pentru variante diferite de bluze comode sau tricouri, iar în partea de jos pot alege o pereche de pantaloni din denim.

 

Iată 5 variante de ținute pentru o săptamână de lucrat de acasă pentru persoanele cu un stil natural de vestimentație:

Luni: un T-shirt în culoarea ta preferata cu o pereche de jeansi

Marți: un hanorac cu o pereche de converși 

Miercuri: o bluză dintr-un material natural și o pereche de pantaloni comozi.

Joi: un T-shirt cu dungi și o pereche de pantaloni albi din denim.

Vineri: încheie săptămâna cu rochia preferată.

 

Este foarte important atunci cand lucrezi de acasă să-ți faci un obicei să alegi o vestimentație diferită de cea pe care o alegi atunci când stai acasă în weekend, deoarece îți setezi o stare de lucru, ca și cum ai merge la job, astfel încât ziua ta să fie una productivă.

Dacă pentru  o persoană cu un stil vestimentar natural prima alegere cand vine vorba de ’’work from home’’ este un T-shirt din bumbac și o pereche de jeanși, pentru o persoană cu un stil vestimentar creativ acest proces este unul laborios. Persoanele cu un stil creativ își aleg piesele vestimentare ținând cont de trend-urile sezonului (culori pastelate, imprimeuri, denim) și pun accent pe accesoriile din cadrul unei ținute.

 

Iată 5 variante de ținute pentru o săptămână de lucrat de acasă pentru persoanele cu un stil creativ:

Luni: o salopetă cu o fundă mare în jurul gâtului, accesorizată cu o pereche de cercei în trend.

Marți: o bluză cu o broșă și o pereche de jeanși în trend. 

Miercuri: o rochie într-o culoare pastelată și o pereche de cercei masivi.

Joi: un sacou cu umeri proeminenți, o bentiță ca accesoriu și o pereche de jeanși.

Vineri: o bluză cu imprimeu floral și o pereche de jeanși albi.

 

Poți opta pentru o pereche de pantofi sport sau o pereche de balerini, pentru un plus de confort, însa dacă ai un stil vestimentar office, cu siguranță vei alege o pereche de pantofi stiletto sau oxford.

 

Pentru o persoană cu un stil vestimentar office este greu să renunțe la această vestimentație, chiar dacă lucrează de acasă. În mod evident, această persoană va merge în continuare pe alegerea unor piese office.

 

Iată 5 variante de ținute pentru o saptămână de lucrat de acasă pentru persoanele cu un stil office:

Luni: un sacou în culoarea preferată cu o pereche de jeanși.

Marți: un costum office cu o pereche de pantofi stiletto.

Miercuri: o cămașă albă cu o fustă plisată bej, purtată cu o pereche de pantofi oxford.

Joi: o cămașă într-o culoare pastelată cu o pereche de pantaloni office.

Vineri: o rochie office, într-o culoare pastelată.

 

Totuși, vreau sa punctez faptul că atunci când lucrezi de acasă, este bine să nu uiți de păr și de machiaj. Ideal este să optezi pentru hidratarea tenului și pentru o coafură în trend, poate chiar te gândești să îți faci o schimbare de look.

 

Până data viitoare, nu uita că stilul vestimentar se construiește - de aceea este important să știi care este stilul tău și să îl adaptezi profesiei tale.

 

Îți doresc o primăvară cu multă inspirație vestimentară!

Citește toate articolele despre

Employer branding

Contributor Undelucram.ro

Andreea Popescu

Andreea Popescu

Mai multe articole

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro