Mii de elevi de gimnaziu vor beneficia gratuit de educație financiară

21.07.2017
1 min
Mii de elevi de gimnaziu vor beneficia gratuit de educație financiară

Distribuie

Sursa foto

 

Anul acesta in jur de 4.000 de elevi de gimnaziu vor participa, în cadrul programului european Life Changer, la o serie de activități menite să le ofere noțiunile financiare si economice de bază de care vor avea nevoie mai târziu în viața.

 

 Programul este organizat si sprijinit de Junior Achievement Romania (JAC) si Metropolitan Life si s-a desfășurat până acum in sălile de clasă, iar în timpul vacanței de vară acesta va lua forma predării aplicate, prin care cei mici vor fi învățați cum pot pune în practică noțiunile financiare în vacanțe, tabere sau excursii.

 

Programul Life Changer (Schimbăm vieți) se desfășoară, prin rețeaua de organizații Junior Achievement, în 15 țări europene, care a implicat în 2016 peste 26.000 de elevi și consultanță din partea a peste 750 de voluntari. Se prezintă sub forma unui kit educațional complet despre venituri, buget sau risc financiar.

 

Programul Life Changer este un exemplu foarte bun despre cum putem facilita și eficientiza educația financiară, încă din anii de gimnaziu, astfel încât copii să poată înțelege și asimila cunoștințele necesare pentru a deveni adulți pregătiți și independenți financiar”, spune Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

 

În mai, JAC a lansat cea de-a cincea competiție națională de educație financiară, oferind finanțări serioase pentru liceele din țară, în numele câștigătorilor. 

Citește toate articolele despre

Fara categorie

Articol scris de:

Daniel P.

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro