Hornbach Romania Hornbach Romania
Hornbach Romania

Hornbach Romania

3.72

124 evaluări

“Succesul unei companii poate fi atins doar datorită angajaților săi”, Mihaela Boghiu, Director resurse umane HORNBACH România

21.05.2019

Atunci când vorbim despre succesul unei companii, principalii implicați sunt chiar angajații. Datorită angajaților și împreună cu aceștia, succesul companiei poate fi atins, așa cum a menționat și Mihaela Boghiu, Director resurse umane HORNBACH România.

Cu Mihaela Boghiu am discutat și despre caracteristicile pe care ar trebui să și le îmbunătățească un candidat care își dorește să lucreze la HORNBACH. Dacă vreți să aflați mai multe despre:

- motivarea angajaților

- programele de internship organizate de HORNBACH

- și strategii adoptate pentru a ajuta angajații să se dezvolte în carieră, citiți acest interviu cu Mihaela Boghiu, Director resurse umane HORNBACH România.

1. Spuneți-ne câteva cuvinte despre dvs și în special ce v-a atras în departamentul HR.

A lucra în domeniul resurselor umane este similar cu a cuprinde un univers nemărginit. Oamenii sunt foarte diferiţi şi asta îi face să fie unici, mereu întâmpini situaţii inedite şi nu te poţi plictisi vreodată. Ca om de resurse umane, reprezintă o reuşită să atingi punctul în care devii capabil să descoperi oamenii, să descoperi ce este bun în ei, să pui accentul pe părţile bune ale oamenilor şi cu acelea să ajungi la performanţă, să obţii acceptanţa că poţi învăţa de la cei din jur şi că mereu ai câte ceva de învăţat.

În timpul facultăţii nici nu cunoşteam ce ar putea să reprezinte un departament de resurse umane într-o firmă, însă după finalizarea studiilor universitare, s-a întâmplat să fiu într-o firmă germană, omul potrivit la locul potrivit, să am şansa să încep să descopăr acest univers şi să învăţ domeniul resurselor umane. Ulterior acestei experienţe, întâlnirea mea cu HORNBACH a fost din nou o întâlnire a unui om potrivit la locul potrivit, iar astăzi după peste 11 ani ai mei de a lucra în cadrul HORNBACH, pot spune că a fost una dintre cele mai importante întâlniri din viaţa mea. Mi s-au oferit oportunitatea şi încrederea totodată, să dezvolt departamentul resurse umane în cadrul HORNBACH România, o companie de familie de succes care are la bază principii foarte sănătoase de lucru.

2. Puteți enumera câteva dintre abilitățile absolut necesare pe care trebuie să le aibă o persoană care aplică pentru un post în compania dvs? Inclusiv câteva aspecte legate de standardele pe care le aveți în selecția candidaților.

Am convingerea că succesul unei companii poate fi atins doar datorită angajaţilor săi şi împreună cu aceştia prin urmărirea unui obiectiv comun. Acordăm maximă prioritate recrutării personalului nostru şi nu dorim sub nicio formă să facem rabat la calitate. Nu angajăm niciodată un candidat după un singur interviu, procesul de recrutare este alcătuit din trei etape, iar în procesul de selecţie se implică în mod direct începând de la persoane din cadrul departamentului resurse umane şi până la directorul general al companiei. Punem preţ pe seriozitatea candidatului, pe respectarea cuvântului dat, pe interesul dat de acesta de a deţine informaţii în prealabil despre compania noastră, pe cunoaşterea acestuia în cadrul interviurilor pe baza unui dialog deschis, pe aspectele care ţin de loialitate şi pe importanţa pe care o poate acorda candidatul oricărui client în relaţionarea cu acesta.

Aşadar, dacă sunteţi persoane amabile, comunicative, deschise, implicate, dedicate, devotate, alături de HORNBACH v-aţi găsit locul potrivit!

3. Ne puteți specifica câteva dintre punctele cu potenţial de îmbunătăţire pe care le-ați constatat în pregătirea candidaților și, în mod special, care ar fi în opinia dvs cauzele acestora?

În România, ne-am confruntat şi ne confruntăm în continuare cu un mediu instabil, din punct de vedere politic, economic şi social. Din păcate acest mediu instabil a determinat un număr extraordinar de mare de români să părăsească ţara, şi totuşi cred că cea mai potrivită sintagmă care ar descrie situaţia de fapt nu este că şi-au părăsit ţara, întrucât avem o ţară deosebit de frumoasă, ci au părăsit statul român, care nu îţi poate conferi o siguranţă a zilei de mâine şi un mediu stabil în care să te poţi încrede că îţi poţi creşte şi dezvolta copiii.

În ultima perioadă, populaţia activă a ţării s-a diminuat considerabil, ceea ce conduce automat şi la o diminuare a potenţialilor candidaţi ce pot fi implicaţi într-un proces de recrutare.

Pe de altă parte, procentul de abandon şcolar este deosebit de ridicat. Reducerea importanţei acordate sistemului de formare în cadrul şcolilor profesionale şi încurajarea tinerilor de a finaliza în orice condiţii o facultate, fără a exista o educare a acestora în direcţia de a-şi găsi şi a-şi urma drumul profesional cel mai potrivit abilităţilor proprii, a condus în timp la o lipsă de calificare pe piaţa forţei de muncă.

Am observat că fiecare zonă a ţării îşi are propriile caracteristici, la fel şi oamenii. Momentan, compania HORNBACH este prezentă şi va continua să se extindă cu magazine, cu precădere în marile oraşe din ţară.

Candidaţii au învăţat să îşi exprime liber pretenţiile şi aşteptările, iar o generalitate cu care ne confruntăm este gradul scăzut de informare şi seriozitate pe care îl deţin candidaţii. Pe de altă parte am sesizat în practică, nu de puţine ori, în rândul potenţialilor candidaţi o dorinţă redusă de a munci.

Având în vedere situaţia creată pe piaţa forţei de muncă, există tendinţa angajatorilor de a face compromisuri cu privire la calitate în cadrul procesului de recrutare, de a tinde pas cu pas către o acceptanţă din ce în ce mai accentuată a unei calităţi reduse, acest lucru determinându-i pe candidaţi să emită pretenţii supraevaluate care pot duce la distorsionarea valorilor şi îngreunarea recrutării în general.

4. Care este strategia adoptată de dvs. în ceea ce privește dezvoltarea carierei angajaților?

În general, ne place să ne culegem fructele şi legumele din grădina noastră. Pentru poziţii de management recrutăm din exterior doar atunci când este absolut necesar. Acordăm primordial şansa promovării în funcţie propriilor angajaţi.

Punem accent deosebit pe procesul de evaluare a personalului, iar în cadrul acestuia este evaluat inclusiv potenţialul angajaţilor de a prelua pe viitor sarcini mai complexe sau de a fi promovaţi pe linia ierarhică. Participăm intens la procesul de calificare a angajaţilor noştri şi desfăşurăm intern şcolarizări pentru angajaţii noştri pentru dezvoltarea cunoştinţelor de specialitate, cunoştinţelor despre produse, despre sisteme precum şi a metodelor de relaţionare cu clienţii noştri. Desfăşurăm de asemenea şi programe de dezvoltare profesională pentru angajaţii cu potenţial, urmărind dezvoltarea abilităţilor de a-şi gestiona în mod eficient timpul de lucru, abilităţilor de comunicare şi de leadership.

Peste 90% dintre angajaţii care ocupă o funcţie de conducere în cadrul HORNBACH România au făcut carieră la HORNBACH, au început de jos şi au urcat treptat pe scara ierarhică.

5. Derulati programe de internship? Dacă da, în ce departamente?

HORNBACH a fost inițiatorul unui important proiect de formare profesională în România și a participat la învățământul profesional dual de la prima promoție, de când s-a implementat legislația pentru învățământul profesional în sistem dual în România, adică din anul școlar 2017/2018. Școala de Carte și Meserii este un program de formare profesională realizat după metoda germană, adică o îmbinare bine echilibrată între teorie și practică.

Programul durează trei ani și este realizat de HORNBACH România în parteneriat cu cinci licee din țară. La finalizarea cursurilor, elevii primesc o diplomă recunoscută internațional în domeniul comerţului, precum și oportunitatea de angajare la HORNBACH România şi ulterior de construire a unei cariere alături de noi.

Totul se desfășoară sub atenta supraveghere a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în baza unui contract între elev, părinte, companie și școală. Pe scurt, Școala de Carte și Meserii, alături de HORNBACH este calea spre o carieră de succes în domeniul comerţului.

6. Mulți angajați se plâng de multitudinea de ședințe zilnice. Cum ați defini o ședință eficientă: durata, scop, participanți, rezultat?

Dacă ne referim la desfăşurarea unei şedinţe clasice, atât timp cât se comunică clar, simplu şi precis, consider că scopul este pe jumătate atins. Dacă în cadrul aceleiaşi şedinţe se vor lua şi deciziile necesare, aplicând principiul că nicio decizie nu poate fi una greşită, consider că şedinţa şi-a atins integral scopul.

Dacă ne referim la HORNBACH România, există noţiunea de workshop mai mult decât aceea de şedinţă, în sensul în care inclusiv angajaţii cu funcţie de execuţie sunt invitaţi de către management să participe şi să îşi exprime liber punctul de vedere. Atât timp cât ideile sunt însoţite de argumente, de cele mai multe ori acestea ajung să fie şi puse în practică.

7. Cum reușiți să mențineți motivați angajații?

Este important pentru noi să creăm un mediu de lucru în care angajaţii sunt respectaţi şi învaţă la rândul lor să respecte, simţindu-se astfel integrați în marea familie HORNBACH. Origine etnică, sex, vârstă, limitări fizice sau apartenența la o religie nu sunt relevante pentru noi.

Singurul criteriu decisiv îl reprezintă competența profesională, ambiția, implicarea și spiritul de echipă. Experienţa sau formarea profesională nu reprezintă o condiţie.

Aplicăm principiul: Nu ştiţi? Vă vom învăţa!

Spiritul de echipă și susținere, aprecierea performanțelor individuale cât și libertatea de a dezvolta idei inovatoare, definesc atmosfera de lucru în „familia extinsă” HORNBACH. Tineri lucrează alături de oameni în vârstă, persoane cu experiență lângă tineri în formare, uniți prin loialitate, umanitate și încredere. Se acordă atât dreptul de a face greșeli, cât și dreptul de a beneficia de perspective profesionale.

Angajații sunt implicați și în afara domeniului lor de activitate în procese de decizie și dezvoltare. Beneficiază de posibilitatea de a participa la noi provocări, de a comunica idei proprii până la nivel de top management datorită structurii ierarhice piramidale. Părerea angajaţilor noştri este foarte importantă pentru noi.

Cadrele de conducere la HORNBACH se angajează să susțină compania și angajații pe această cale și să asigure astfel succesul companiei pe termen lung. Conducerea performantă este un element important al culturii noastre organizaționale.

Succesul companiei şi buna performanţă a angajaţilor determină ca un bumerang, ca motivaţia financiară să fie recunoscută şi resimţită în rândul angajaţilor noştri.

8. Cum se formează o echipă de succes?

O echipă de succes poate fi formată începând cu o selecţie de calitate a personalului. Candidaţii selectaţi, deveniţi între timp angajaţi, au nevoie să simtă că fac parte dintr-o familie, mai ales că timpul petrecut la serviciu este considerabil în raport cu timpul petrecut acasă. Angajaţii au nevoie să simtă că fac parte dintr-o echipă, ca pot urca munţii cu ajutorul unui lider care să le ofere încrederea necesară şi să îi sprijine când este cazul. Angajaţii au nevoie să se dezvolte şi să simtă ei înşişi că fiecare contribuie prin acţiunile sale la reuşita întregului şi la succes. O echipă de succes nu se poate naşte peste noapte, ci se formează pas cu pas, prin comunicare, loialitate, respect, încredere, sprijin reciproc şi exemplu propriu.

9. Viitorul anunță schimbări rapide în profilul viitoarelor posturi de muncă și cariere, ne referim aici la dispariția unor job-uri și apariția altora. Ce set de skill-uri ar trebui să aibă viitorii angajați pentru a rămâne competitivi?

Consider că indiferent de dinamica pieţei muncii, persoanele amabile, comunicative, deschise, implicate, dedicate şi devotate vor reuşi să se adapteze oricărui profil al viitoarelor posturi de muncă, acestea reprezentând cumva şi nişte valori ale unei societăţi sănătoase, despre care îmi doresc să dăinuie. Obiectivul nostru este să îi conducem pe oameni în direcţia în care îşi pot conştientiza singuri calităţile şi pot atinge performanţa datorită acestora.

10. Enumerați 3 sfaturi de carieră pentru un angajat la început de drum.

Pe parcursul carierei mele, am trăit diverse experienţe şi am observat o multitudine de situaţii din care am avut şansa să învăţ. Am înţeles că exemplul propriu poate avea o putere nemărginită asupra oamenilor, am învăţat să aplic cu succes principiul că nicio decizie nu poate fi una greşită şi am observat că cel mai bine în viaţă este ca niciodată să nu spui niciodată.

Aş dori să le recomand angajaţilor aflaţi la început de drum şi nu numai, să trateze orice sarcină de lucru cu aceeaşi seriozitate cu care şi-ar dori la rândul lor să fie trataţi, să fie implicaţi şi să îşi dorească să înveţe şi să se dezvolte, şi nu în ultimul rând, să înveţe să ofere şi abia apoi să ceară (angajatul trebuie să înveţe să conştientizeze ca într-un fel ceea ce este al firmei, este şi al lui, cu cât va reuşi să menţină, cu atât va reuşi să şi obţină şi să beneficieze, şi să ofere calitatea pe care la rândul său are aşteptări să o primească).