"Cati bani ati luat ca sa inchideti topicul despre...?"

Cam asa suna numeroase mesaje pe care le primim la office@undelucram.ro sau dreptlareplica@undelucram.ro.

Da recunoastem, doua topicuri legate de doua firme listate pe forumul www.undelucram.ro sunt temporar suspendate. Niciun mesaj postat anterior pe cele doua topicuri nu a fost sters, toate mesajele sunt in curs de moderare.

"Deci cati bani ati luat pentru asta?"

E frustrant ca n-am luat nimic, chiar e. Mai bine impuneam de la inceput (cum a facut unul din site-urile asemanatoare noua): ne dati 2000-3000€ si ne facem ca ploua.

Dar nu, pe noi ne-a apucat sa ne jucam de-a Robin Hood.

"Zi cat ati luat, altfel cum asa, v-ati gasit voi sa inchideti topicul ala despre...?"

Pai ne-au contactat, ne-au informat ca multe mesaje sunt calomnioase, injurii la persoane fizice/juridice etc. Ne-au informat ca nu sunt aduse dovezi. Am zis, ok hai sa moderam un pic fiecare mesaj conform regulamentului intern (vina noastra ca nu l-am moderat de la inceput), dupa dam drumul din nou la topicuri si fiecare isi asuma responsabilitatea pentru ce scrie.

Marea problema e ca fiecare mesaj e 100% anonim. Nu cerem inregistrare, nu cerem adresa de email, nu urmarim adresele IP. Deci a cui e responsabilitatea?

Atunci, ne puteti lasa o perioada sa moderam toate mesajele si dupa sa dialogam constructiv, fara acuze, fara calomnii, fara injurii? Preferam civilizat.

Este un proiect non-profit, dorim sa ramana asa.

"Stiti ceva? Ia inchideti voi topicul despre firma noastra. Firma noastra e curata si plateste orele suplimentare, da?"

Cam asa ar suna al doilea tip de mesaje pe care le primim. Intr-adevar nu am primit foarte multe mesaje de acest gen, dar proiectul www.undelucram.ro este inca la inceput.

Ok, mergem pe Google, scriem "dreptul la libera exprimare", dam Enter. Dupa contactam un avocat (apropo, acum avem doi avocati :D), intrebam, ni se explica. Ati prins ideea. Nu merita foarte mult efort in a o comenta. E doar un intro in caz ca vreodata ni se va cere ceva nefiresc !

A, si inca ceva. Daca tot ne laudam noi ca acest proiect este unul non-profit si (in urma feedback-urilor voastre) il considerati un proiect util, nu vreti sa ne sprijiniti? Un like, un share pe Facebook/Twitter, un "ai auzit bah de undelucram.ro?" ar fi mai folositor pentru toate partile decat un "Cati bani ati luat ca sa inchideti topicul despre...?".

Bafta si ne auzim cu Episodul 2 !


Echipa www.undelucram.ro

Firmele listate pe acest forum le gasesti aici >>