Știu...munca în vânzări nu este ușoară. Întreabă orice om care lucrează în acest domeniu și cel mai probabil îți va spune același lucru.  

Cu toate acestea,  o carieră în vânzări îți va oferi foarte multe beneficii, atât în plan profesional cât și în cel personal.

În cazul meu, nu regret nici un moment că am ales o astfel de carieră. Am încercat mereu să văd partea pozitivă a lucrurilor și crede-mă, sunt foarte multe lucruri interesante în acest domeniu.

Astăzi am ales să-ți transmit 4 motive de alege o carieră în vânzări și sper eu ca acest articol să te motiveze și pe tine să faci pași către un astfel de domeniu, asta dacă în cazul in care nu ai facut încă acest lucru.

Hai să începem!

 

#1  Autodepășirea

Am ales acest prim motiv, pentru că de când mă știu, am șimțit nevoia să mă autodepășesc.

Nu am fost niciodată o persoană comunicativă sau socială, ci mai mult un om introvert și timid.

Dacă este să privesc în urmă, îmi dau seama că meseria de vânzător m-a ajutat să mă autodepăsesc și să-mi controlez cea mai mare frică a mea: frica de a comunica cu oamenii.

Mi se părea aproape imposibil să încerc să abordez oamenii în magazin sau la telefon.

Pur și simplu, îmi era frică ca o să fie refuzat. 

Totuși, odată ce am început cu pași mici, am realizat că uneori creierul îmi joacă feste și că de cele mai multe ori mă stresam pentru ceva ce nu există.

Ideea esențială aici este că, o astfel de carieră te va pune mereu la încercare și totodată, vei fi pus în situații dificile cu anumiți clienți.

Cu toate acestea, trebuie să ai tot timpul o atitudine profesionistă, iar empatizarea cu fiecare client este cheia succesului.

 

 

#2 Motivația financiară

Un fost coleg de muncă, mi-a spus la un moment dat că nu există limite în vânzări din punct de vedere financiar.

 Când vine vorba de bani, o carieră în vânzări îți poate aduce foarte multe câștiguri din acest punct de vedere.

Cei mai experimentați agenți de vânzări, aleg să lucreze pe procent sau pe un anumit comision din valoarea contractului sau tranzacție, pe care aceștia îl agrează cu viitorul client.

Totuși, dacă ești la început de drum, nu trebuie sa te descurajezi din cauza experienței.

Sunt angajatori care te pot angaja pe un salariu fix + un anumit comision din vânzări. Este o practică des întalnită la cei ai mulți dintre debutanții din acest domeniu.

Așa cum am spus și la punctul 1, este foarte important să-ți găsești motivația interioară și să încerci mereu să te autodepășești.  

 

#3 Flexibilitatea

Dacă tot am vorbit de bani, acum e momentul să vorbim și despre timp.

Cu toții vrem mai mult timp. Cei mai mulți dintre noi suntem prinși în rutina zilnică de muncă, iar uneori petrecem chiar ore suplimentare la birou.

Țin să te anunț că o carieră în vânzări îți poate oferi acel program flexibil pe care ți-l dorești.

Ce vreau să spun prin asta este că, în vânzări nu este atât de mult vorba de volum și aici mă refer la timpul petrecut la birou sau pe teren, ci mai mult de eficiența și calitatea acțiunilor tale în timpul programului.

Atâta timp cât îţi atingi targetul de vânzare, angajatorul nu se va preocupa de cât de mult timp îţi petreci tu la locul de muncă. Cei mai mulți dintre aceștia sunt interesați în mare parte să aduci rezultate companiei.  

Din acest punct de vedere, am realizat că poți lucre mult mai  eficient cu un program de 4-5 ore în fiecare zi, decât cu un program clasic 8h de muncă, de Luni până Vineri.

Odată ce ajungi să devi o persoană autonomă și eficientă cu task-urile zilnice, cu siguranță vei avea mai mult timp liber pentru tine și cei dragi.

 

#4 Networking

Fie că alegi să comunici față în față cu persoana respectivă sau la telefon, cu siguranță domeniul vânzărilor te va pune în contact cu foarte mulți oameni.

Odată cu trecerea timpului, am cunoscut foarte multe persoane cu diferite mentalități sai personalități.

Am realizat că fiecare individ este diferit în felul lui și că un bun vănzător trebuie să reușească să se adapteze fiecărui tip de persoană în parte.

Trebuie înțeles faptul că, cele mai bune relații de colaborare și comunicare, sunt cele de lungă durată.

Este mult mai ușor să faci o vânzare unei persoane pe care deja o cunoști, față de o persoană pe care ai întâlnit-o o singură dată.

Imaginea ta, dar și la companiei la care lucrezi,  este foarte importantă atât în la prima întâlnire cu clientul, cât și pe tot parcursul colaborării cu acesta.


 

Un gând de final

 

Așa cum am spus și la începutul articolului, munca vânzări nu este și nu va fi niciodată ușoară.

Cu toate acestea, oricât de multe obstacole vei întâlni în drumul tău, ține minte că fiecare angajator va avea nevoie de un vănzător bun.

Odată ce întelegi acest lucru, îți vei da seamă că reprezinți o resursă foarte importantă pentru compania la care lucrezi.

Munca și perseverența este necesară în orice domeniu, în special în cel al vânzărilor.

Aceste calități vor face dirența dintre un vânzător slab și un vânzător bun.

Sper ca acest articol te-a ajutat să înțelegi mai bine beneficiile unui astfel de domeniu, dar și efortul pe care trebuie să-l depună un om care alege o astfel de carieră.

 

Până data viitoare, echipa Undelucram.ro îți urează mult succes în cariera ta!