22 ianuarie 2012

 

Un sef insuportabil iti poate da peste cap viata profesionala, poti ajunge sa iti dai rapid demisia, la scurt timp dupa ce tocmai ai crezut ca ai gasit un job foarte bun.

 

 

Este cazul sa deschizi bine ochii la interviul de angajare si sa iti imaginezi cum va fi sa lucrezi zi de zi cu omul din fata ta.
 
Daca pe specialistul HR care face recrutarea nu-l vei mai vedea decat foarte rar, managerul de departament va fi omul de care depinde stresul sau relaxarea ta la noul loc de munca. Iata cateva semne care te pot face precaut inca de la interviu:
 
- Foloseste foarte des cuvantul "eu". Daca vorbeste mult despre realizarile proprii si iti da senzatia ca toate lucrurile din firma depind de el, inseamna ca este o persoana narcisista, cu care vei avea zile grele la job.
 
- Iti transmite amenintari voalate de la prima intalnire. Daca managerul tine sa precizeze la interviu lucruri de genul "Sa stii ca vei avea mult de lucru" sau "Nu vei avea o viata usoara aici, sa nu-ti inchipui ca la noi e distractie", poti fi sigur ca este genul de sef stresant, care pune presiune exagerata pe oameni.
 
- Se intereseaza de timpul tau liber si de hobby-uri. Desigur, poate sa fie vorba doar de o persoana amabila, empatica sau curioasa. Dar daca intrebarile iti dau clar senzatia ca vrea sa vada cat timp pierzi "aiurea" in afara jobului, atunci poti fi sigur ca nu vei mai avea viata personala dupa ce lucrezi cu el.
 
- Te priveste de sus. Faptul ca el este omul de care depinde angajarea ta il face sa se simta supra-om in raport cu candidatii. Daca te priveste ca si cum ai fi un sclav care isi cauta cu disperare un loc de munca si depinde doar de el sa te accepte sau refuze, mai bine spui "pas" si cauti un alt job; va fi la fel de arogant si pe viitor.
 
- Se uita doar la CV-ul tau, tu esti o cantitate neglijabila. Daca managerul se uita doar pe CV-ul tau si te trateaza ca pe un viitor sclav pe plantatie fara sa fie interesat deloc de persoana ta si de felul tau de a fi, este clar ca relatiile profesionale cu un astfel de om vor fi de tip autoritar.
 
- Vorbeste despre tine ca si cum nu ai fi de fata. O atitudine egocentrica si aroganta se vede si in maniera in care managerul te asculta sau iti vorbeste. Daca discuta despre CV-ul tau cu omul de la HR ca si cum tu nu ai fi de fata, poti fi sigur ca oamenii sunt un fel de roboti workoholici pentru el.
 
- Este mai atent la mesajele pe smartphone decat la tine. Simti ca vorbesti in gol deoarece managerul este preocupat de citirea unor mailuri "importante"? Raspunde la telefon in timpul interviului? Ineamna ca este genul de persoana care nu isi va face niciodata timp pentru tine si problemele tale.