Sursa foto: www.mfgjobs.com

 


Vi s-a intamplat sa fi fost intr-un proces de recrutare, poate chiar unul promitator, insa sa nu aveti un raspuns final pana la urma?

 

Nu am putea spune ca a nu primi un raspuns sau un feedback in urma interviurilor este ceva la moda, s-a intamplat si in trecut, se intampla si in prezent si din pacate se va intampla si in viitor.

 

Sunt foarte multi angajatori care nu obisnuiesc sa dea un raspuns tuturor candidatilor in urma interviurilor pe care acestia din urma le-au avut, iar motivele pot fi numeroase (evident situatia se intampla atunci cand candidatii nu sunt acceptati):

 

- A da un raspuns final nu este in politica companiei. Greu de imaginat, dar acest lucru se intampla si din pacate, consideram noi, nu are efecte pozitive pe termen mediu si lung asupra brand-ului companiei respective

 

- Recrutorii nu gasesc un raspuns potrivit pentru a-l da unui candidat respins. De exemplu, foarte putini angajatori spun lucrurilor pe nume cand resping un candidat pe motive salariale (salariul cerut nu se incadreaza in buget)

 

- Recruitorii nu primesc in timp util un raspuns din partea managerilor sau a tertelor persoane cu care candidatul a mai avut interviuri, astfel ca nu vor ajunge niciodata sa dea un raspuns celor respinsi

 

- Angajatorii pur si simplu uita sa mai dea un raspuns final sau un feedback. Da, se intampla.

 

Consideram ca este important ca fiecare dintre noi, cei care isi aloca timp si resurse pentru a onora o invitatie la interviu, sa primeasca si un raspuns, fie el si unul general.

 

De asemenea, consideram ca unul din pasii importanti pentru ca acest lucru sa se intample, este ca impreuna cu angajatorul sa se stabileasca o data (zi/ora) cand o decizie va fi luata si comunicata.

 

Dar evident angajatorul poate totusi sa nu revina cu un raspuns (desi promis). Anumiti specialisti in resurse umane ne sfatuiesc ca nu este indicat ca cei intervievati sa revina si sa insiste pentru un raspuns. Alti specialisti din contra, recomanda comunicarea.

 

Am dori sa stim experianta voastra. Ati primit intodeauna feedback in urma interviurilor pe care le-ati avut (este bine de mentionat si firma)? Cum ati procedat cand nu ati avut un raspuns?