Pentru mulți dintre noi, momentul în care aflăm că vom avea un copil este cu siguranță unul magic. Este un moment care ne schimbă și ne transformă. Însă pentru multe dintre femeile de carieră care află că au rămas însărcinate poate fi o temere la adresa siguranței jobului lor. De aceea este important să cunoști drepturile femeilor însărcinate la muncă înainte de a face anunțul oficial.

În acest articol vei afla despre:

   - Cum este recomandat să fie informat angajatorul după ce se află vestea „cea mare”?

   - Are angajatorul dreptul să concedieze femeile care rămân însărcinate?

   - Care sunt drepturile femeilor însărcinate?

 

1. Cum îl anunț pe angajator că am rămas însărcinată?

 

Probabil că nu există niciodată un moment perfect pentru a aborda subiectul sarcinii, în special la lucru. Fiecare job , fiecare femeie și fiecare sarcină au caracteristici diferite, de care se ține cont. Însă sunt anumiți factori care sunt de regulă luați în considerare de către femei atunci când dau vestea „cea mare” la birou: tipul de job în care activează, evoluția sarcinii, aspectul fizic, etc. Indiferent când va avea loc anunțul, angajatorul ar trebui să fie primul anunțat. 

De regulă, anunțul trebuie să se facă în scris, printr-o înștiințare oficială, alături de adeverința medicală ce atestă sarcina. În momentul în care îl anunți pe angajator, poți lua în considerare următoarele 3 puncte importante, alături de înștiințarea în scris:

   - E important să îl asiguri pe angajator că toate așteptările lui față de tine vor fi îndeplinite înainte de data începerii concediului de maternitate sau a concediului de creștere copil. Concediul de maternitate poate fi luat pentru 126 de zile înainte, iar ulterior se intră în concediul de creștere copil;

   - Ar ajuta să specifici cine îți va acoperi lipsa și va prelua din taskurile tale, dacă te-ai gândit chiar tu la cineva anume. Angajatorul oricum se va pregăti și va delega el pe cineva, însă îi arăți că ai luat și acest lucru în considerare;

   - Nu în ultimul rând, merită să menționezi că aștepți cu nerăbdare să te întorci la birou.

Poate părea un gând cam îndepărtat la momentul înștiințării angajatorului, însă faptul că vei spune cât de entuziasmată ești să te întorci la birou va servi ca o garanție pentru el - vei calma orice temeri, oricât de nefondate ar fi acestea, cu privire la faptul că nu te vei mai întoarce la muncă. 

De asemenea, poți menționa clar și când ai dori ca această veste să ajungă publică în companie. Ar suna cam așa: „În timp ce am vrut să împărtășesc veștile cu tine mai întâi, mi-ar plăcea să anunț personal echipa mea”, sau, „În timp ce voiam să împărtășesc proactiv veștile cu tine, momentan doresc să mai aștept până să anunț oficial.“


Evaluări recente

2. Are voie angajatorul să mă concedieze după ce îl informez despre sarcină?

 

Există un singur caz prin care angajatul poate concedia o femeie însărcinată: Dacă nu există o înștiințare în scris a sarcinii, ci doar una verbală, angajatorul are dreptul să spună că nu a știut de starea angajatei și de aceea nu i-a acordat drepturile specifice sau chiar a dispus concedierea acesteia. 

Însă dacă ai urmat toți pașii de informare a angajatorului tău în scris despre sarcină, nu trebuie să te îngrijorezi. Odată cu înștiințarea în scris a stării tale de graviditate, intri sub protecția legii. Nu mai poți fi concediată (cu excepția reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile legii), conform OUG nr. 96/2003.

Cu toate acestea, dacă angajatorul ia decizia de a te concedia și simți că ar putea avea legătură cu starea de graviditate, ai dreptul de a contesta concedierea la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la data la care ai fost anunțată de decizie. 

 

3. De ce drepturi pot beneficia?

 

Program de lucru fără sarcini dăunătoare pentru gravidă și făt

 

Potrivit OUG nr. 96/2003, angajatorii sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru a preveni eventualele riscuri la care ar putea fi expuse salariatele în stare de graviditate. De asemenea, nu trebuie să le constrângă să efectueze sarcini ce ar putea dăuna sănătății și securității lor. 

Dacă, de obicei, activitatea pe care o conduce la job femeia respectivă prezintă riscuri de sănătate sau securitate, angajatorul are obligația de a modifica programul sau condițiile de lucru. În cazul în care aceste modificări nu pot fi implementate, femeia însărcinată are dreptul de a fi mutată temporar pe un alt rol în cadrul aceleași companii. 

În același timp, angajatele gravide nu pot fi obligate să muncească pe timp de noapte și nici în condiții dăunătoare, insalubre sau greu de suportat, atât pentru ea, cât și pentru făt.

 

Program de lucru redus

Printre celelalte drepturi ale femeilor însărcinate la locul de muncă, se numără și programul redus de lucru, în baza unei recomandări scrise de la medicul de familie. Programul de lucru poate fi redus cu o pătrime a duratei normale, cu menținerea veniturilor prestabilite. 

 

Pauze și repaus

De asemenea, ele beneficiază și de pauze sau perioade de repaus pentru a se așeza sau pentru a face mișcare. În ceea ce privește lipsa de la job din cauza consulturilor medicale prenatale, femeile însărcinate au dreptul la maximum 16 ore pe lună libere, fără reducerea salariului. 
 

Concluzie 

Dacă te pregătești pentru momentul în care vei deveni mămică, trebuie să fii conștientă că acest pas te va schimba foarte mult, însă nu va schimba munca pe care o depui la job. Beneficiezi de anumite drepturi, care te apără și te ajută, de care poți profita pentru a te asigura că ești sănătoasă și productivă la job.