Interviu McDonalds Snapchat experienta

Sursa foto:

Profitând de apetitul generației tinere pentru aplicațiile mobile, lanțul de restaurante McDonald's a demarat în Australia un proces de recrutare a personalului complet nou. Potrivit Businness Insider, compania va permite celor interesați postarea unor clipuri scurte, de 10 secunde, pe care recrutorii lanțului de restaurante fast food să le folosească pentru a-și forma o primă impresie despre posibilii viitori angajați.

Videoclipul Snapchat, care va trebui să îl înfățișeze pe aplicant îmbrăcat într-o uniformă McDonald's (se poate face asta fără a îmbraca fizic hainele, ci doar folosind un filtru special al aplicației) va constitui doar un prim pas în procesul de selecție. Dacă un candidat este declarat admis, vor urma apoi procedurile standard de intervievare și angajare.

„Am învățat recent destul de multe despre Snapchat de la fiica mea de 14 ani”, a declarat pentru news.com.au Shaun Ruming, COO McDonald's Australia. „Noi căutăm acea atitudine pozitivă, acele personalități efervescente despre care credem că s-ar potrivi de minune într-un post de customer service.”

Managerul a adăugat că un video de 10 secunde ar putea fi suficient pentru a surprinde felul de a fi al candidatului. În prezent, Snapchat are în jur de 158 de milioane de utilizatori, cei mai mulți dintre ei aflându-se în grupele de vârstă 18 -24 de ani, adică exact publicul țintă al recrutorilor companiei.

Deși CV-urile sau interviurile video nu sunt noi în domeniul resurselor umane, acestea permit o amplă evaluare a candidatului pentru un job. Un videoclip de 10 secunde pe Snapchat va deschide ușile, potrivit contestatarilor metodei, unei selecții arbitrare, cel puțin în primă fază, bazată exclusiv pe modul în care candidatul se prezintă din punct de vedere fizic.