Ideea ca ai putea sa-ti dai in judecata firma la care lucrezi si totusi sa nu-ti pierzi rapid serviciul pare utopica in Romania.

 

Curtea de Casatie din Franta a decis recent ca introducerea unei actiuni in instanta impotriva angajatorului nu poate reprezenta un motiv de concediere, potrivit biroului de avocatura Costel Gilca si Razvan Vasiliu.

Luand o astfel de masura, angajatorul se face vinovat de discriminare. In situatia in care o companie decide sa concedieze un salariat pe aceasta baza, concedierea este nula si neavenita, cu conditia ca firma sa nu aiba un motiv real si serios de concediere, ci sa fie doar o masura arbitrara luata de catre angajator.

Cum stau lucrurile in Romania in aceasta privinta? "In niciun caz procesul intentat angajatorului nu poate fi un motiv de concediere. A actiona pe cineva in instanta este un drept fundamental al persoanei si nu poate fi sanctionat de compania angajatoare", spune avocatul Nicolae Scorei, managing partner al Scorei & Asociatii.

Potrivit specialistilor, exercitarea unui drept recunoscut de Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu poate fi interpretata niciodata ca o abatere disciplinara si sanctionata.  

Situatia sanctionata de Curtea de Casatie franceza a fost urmatoarea: un salariat care lucra ca agent de exploatare a fost concediat disciplinar la 10 decembrie 2009, angajatorul motivandu-si decizia prin faptul ca salariatul i-a adresat o serie de insulte.

Acest eveniment a avut loc la doar cateva zile dupa ce Tribunalul Muncii a condamnat angajatorul, la 23 noiembrie 2009, la plata unor drepturi salariale in favoarea angajatului.

Judecatorii Curtii de Casatie au constatat ca demiterea angajatului este lipsita de o cauza reala si serioasa. Curtea a retinut ca motivul real de concediere rezida in notificarea hotararii Tribunalului Muncii, care s-a pronuntat in mod favorabil salariatului.