Sursa foto: Huffpost.com

 

Potrivit Digi24.ro, stresul va fi recunoscut ca boală profesională, promit reprezentanţii Ministerului Muncii, care s-au întâlnit cu colegii de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă din ţară, în căutare de soluţii pentru o viitoare lege. Autorităţile vor să ia măsuri cât mai repede, speriate că stresul de la serviciu poate chiar să ucidă. La Constanţa au fost mai multe cazuri într-o săptămână.

 

Potrivit unui studiu, cei care lucrează în construcţii, în domeniul bancar sau în transporturi sunt printre cei mai stresaţi angajaţi, iar motivul principal în rândul tinerilor este salariul.

 

Ministerul Muncii înregistrează în fiecare an aproape o sută de mii de plângeri legate de acest aspect. Ba mai mult, cerinţele prea mari, personalul insuficient sau responsabilităţile uriaşe sunt factori de stres care au dus la crearea unor lacune şi în sistemul de stat.

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.