Munca unui manager nu este ușoară și trebuie să se adapteze rapid pentru a putea să facă față. Atunci când ai o echipă pe care trebuie să o ghidezi și să o ajuți să devină cât mai eficientă, ai nevoie de inspirație și trebuie să înveți constant. 

În acest articol îți vom prezenta cele mai bune cărți care te vor ajuta să fii un manager exemplar. 

Aceste cărți au fost apreciate de mii de manageri, fie ei la început de drum sau seniori. De aceea, vrem să ți se prezentăm și ție, pe scurt, ca să vezi care este pe gustul tău. 
 

1. Leading Through Conflict: How Successful Leaders Transform Differences into Opportunities de Mark Gerzon

Este destul de greu să mediezi conflictele dintre angajați. Atunci când colegii de echipă au un conflict, managerul trebuie să știe cum să intervină. Această carte de ajută să înțelegi cum să fii mai conciliant, cum să comunici eficient și cum să mediezi orice conflict între angajați. 

 

2. Excelența personală pentru manageri de Michael Karl Schroeder

 

Ca să poți să fii un manager de succes, trebuie să ai o relație bună cu tine. Trebuie să investești în tine pentru a investi în alții. În această carte, vei afla cum să te dezvolți atât la nivel personal, cât și la nivel profesional. Aici vei găsi multe sfaturi care te vor ajuta să îți gestionezi echipa. 

 

3. Manager 80/20. Zece metode pentru a deveni un lider grozav de Richard Koch

 

În această carte vei învăța mai multe despre principiul 80/20. 80% din rezultate decurg din 20% din totalul acțiunilor. Această lectură te va ajuta să înțelegi de ce este importantă muncă eficientă, productivă, nu munca multă. Astfel, vei putea să îi inspiri și pe angajații tăi să muncească mai eficient, nu mai multe ore. 

 

4. Negotiation Genius: How to Overcome Obstacles and Achieve Brilliant Results at the Bargaining Table and Beyond de Deepak Malhotra și Max Bazerman

Un manager care nu știe să negocieze, nu este un manager bun. În această carte, vei învăța cum să negociezi cu clienții. Vei afla cum să treci peste obstacole, deadline-uri și alte probleme comune din munca unui manager. 

 

5. Manager contra curentului - Ce fac marii manageri altfel decât ceilalți de Marcus Buckingham, Curt Coffman

În această carte vei vedea ce fac diferit managerii de succes. Vei afla de ce este bine să îți asumi riscuri și de ce trebuie să renunți la managementul tradițional. O carte îndrăzneață, care îți arată de ce managerii care își asumă riscuri sunt mai apreciați. În această lectură vei vedea și de ce experiența candidaților este mai puțin importantă decât talentul și stilul lor de lucru. 

 

6. PROMINENT INDIVIDUALS - Success Principles for Life and Work, de Jeff Bezos

În această carte vei învăța de la Jeff Bezos diferite principii care te vor ajuta să ai succes atât în viața personală, cât și la muncă. Este o carte scurtă, concisă, potrivită pentru managerii mereu pe fugă. 

 

7. Leadership: Puterea inteligentei emotionale de Daniel Goleman

Cultivarea inteligenței emoționale este foarte importantă pentru manageri. Un lider trebuie să știi cum să comunice cu angajații. De asemenea, trebuie să îți înțelegi angajații și să le arăți că îi apreciezi. Feedback-ul constant și motivarea angajaților sunt pilonii de bază pentru managerii de succes. 
 

De ce să citești aceste cărți

Pentru un manager este important să se dezvolte continuu. Stilul de management tradițional nu mai este apreciat de angajații din generațiile Millennials și Z. De aceea, aceste cărți te pot ajuta să înveți lucruri noi, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. 

Așa cum poți observa, nu sunt doar cărți despre management, ci și despre inteligență emoțională și tactici de negociere. 

Tu ce cărți recomanzi managerilor?