Kaufland Romania Kaufland Romania
Kaufland Romania

Kaufland Romania

3.77

1401 evaluări

Poveștile oamenilor din #TeamKaufland. Ep 7 – Cristian, Stivuitorist

29.11.2022

Cristian a devenit membru al echipei Kaufland cu mai bine de 13 ani în urmă. În toată această perioadă, Cristian și-a consolidat poziția, preluând rolul de îndrumător pentru noii săi colegi și un angajament subînțeles de a-și menține departamentul unit. Ne-a descris modul în care a fost întâmpinat în echipă, evoluția sa alături de Kaufland, ce l-a convins să rămână fidel companiei, dar și ce îl motivează să-și continue călătoria profesională alături de Kaufland.  

Interviu cu Cristian Darie, Stivuitorist

Care este motivul pentru care ai ales să faci parte din echipa Kaufland?

În anul 2009, am găsit întâmplător, într-un ziar local, un anunț de angajare pentru poziția de Manipulant, în cadrul Centrului Logistic Kaufland din Ploiești. Am aplicat și am susținut interviul, în urma căruia am descoperit că mi-ar plăcea să fac parte din echipa Kaufland. Și iată-mă în continuare aici, după 13 ani, lucru care cred că vorbește de la sine.

Aveai experiență în acest domeniu sau a fost ceva nou? Până la acel moment, ce știai despre Kaufland?

Nu mai lucrasem niciodată în cadrul unui depozit, însă am privit rolul ca pe o oportunitate de învățare. Nu știam foarte multe lucruri despre Kaufland, însă aveam prieteni care lucrau în cadrul companiei, iar experiențele lor pozitive m-au încurajat să mă alătur, la rândul meu, echipei. Iar apoi, am fost plăcut surprins de modul în care am fost întâmpinat în echipă, cu răbdare și înțelegere. Mi s-au oferit atât spațiul și timpul, cât și îndrumarea pentru a putea descoperi treptat sarcinile pe care urma să le îndeplinesc zilnic.

În ce măsură simți că ai evoluat în echipa Kaufland? Ai avansat de la o poziție la alta?

În rolul de manipulant, am făcut tot posibilul să-mi îndeplinesc îndatoririle, astfel reușind să obțin rezultate foarte bune. Datorită acestora, după aproximativ 3 ani, am evoluat de la funcția de Manipulant la cea de Stivuitorist. În prezent mi s-a acordat șansa să aplic pentru funcția de reprezentant al angajaților în departamentul de Logistică. Zi de zi, mă străduiesc să devin mai bun în munca mea.
Faci parte din echipa Kaufland de 13 ani. Simți că ai învățat lucruri noi de la colegi?

De la colegi am învățat atât noțiuni practice, cum este lucrul cu utilajele din depozit, cât și lucruri ce țin de spiritul de echipă, respect, răbdare și comunicare.

Care este cea mai mare realizare profesională de când faci parte din echipă?

O realizare de care îmi amintesc cu drag este câștigarea locului 3 în cadrul concursului „Expert în reducerea costurilor”. Mediul de lucru m-a inspirat să mă perfecționez și mi-a oferit încrederea necesară pentru a mă clasa în topul acestei competiții. O altă realizare profesională o reprezintă evoluția mea de la Manipulant la Stivuitorist. Această evoluție a venit însoțită de preluarea unei responsabilități mai mari, datorită căreia mă dezvolt permanent.

Ce îți place cel mai mult la jobul tău?

Îmi plac libertatea și încrederea pe care echipa mi le asigură zilnic. Astfel, am timpul și spațiul pentru a îndeplini cu succes toate responsabilitățile unei zile de lucru.

Cum îți găsești motivația? Ce te inspiră în cadrul Kaufland?

Motivația mea este familia. Iar în cadrul Kaufland, mă inspiră corectitudinea și profesionalismul de care întreaga echipă dă dovadă de atâția ani.

La finalul unei zile de muncă, cum îți petreci timpul? Care sunt pasiunile tale?

La finalul unei zile de muncă, îmi place să îmi petrec timpul cu familia. De asemenea, iubesc foarte mult să călătoresc alături de cei dragi și să fac sport.

Care este cea mai mare realizare personală din ultimul an?

Am câștigat concursul aniversar Kaufland de 15 ani și am oferit departamentului din care fac parte pizza timp de un an de zile. M-am bucurat să le pot oferi colegilor mei acest premiu, pe care îl consider un altfel de „mulțumesc” pentru loialitatea și dedicarea lor.

Dacă ai descrie Kaufland România în 3 cuvinte, care ar fi acelea și de ce?

Corectitudine, deoarece își respectă promisiunile și asigură înțelegere și echitate. Dinamism, deoarece nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Evoluție, deoarece se menține în continuă dezvoltare.