Cegeka Romania Cegeka Romania
Cegeka Romania

Cegeka Romania

4.19

231 evaluări

Cegeka România lansează programul Cegeka Academy 2021

26.01.2021

Cegeka România dă startul înscrierilor în cadrul programului de educație non-formală, Cegeka Academy, deschis pentru aproximativ 50 studenți din București, Iași și Brașov, de la facultăți tehnice, în an terminal sau la master, care se vor alătură companiei de IT timp de 3 luni, în perioada 1 martie – 31 mai 2021.

Această academie presupune un program de întâlniri săptămânale online între participanți și mentori - angajații Cegeka România-, unde studenții vor avea oportunitatea să învețe direct de la aceștia noțiuni de programare în limbajele Java și .Net. Persoanele interesate pot aplica la academy2021@cegeka.com trimițând CV-ul și scrisoarea de intenție, ambele în limba engleză, până pe 15 februarie. 

Cegeka Academy, pe lângă noțiunile tehnice, le oferă participanților ghidare și orientare în carieră, oferită de către specialiștii în resurse umane ai companiei. Astfel, ei vor afla mai multe despre alcătuirea unui CV de succes, despre cum pot să își evidențieze abilitățile tehnice și despre cum să se pregătească pentru un interviu. La finalul programului, participanții implicați activ vor avea ocazia să devină parte din echipa Cegeka.

Mai multe detalii AICI.