Kaufland Romania Kaufland Romania
Kaufland Romania

Kaufland Romania

3.77

1404 evaluări

Kaufland România este „Angajator de Top” și în 2022

20.01.2022

Performanța este recunoscută la nivel înalt atunci când la baza ei se află o echipă motivată, dinamică și profesionistă. La Kaufland, angajații sunt cea mai importantă resursă din cadrul companiei, iar aceștia definesc cultura noastră prin respectarea valorilor pe care le duc mai departe cu succes.

 

Astfel, toate eforturile noastre s-au concretizat prin obținerea unei noi certificări internaționale „Top Employer” pentru anul 2022, oferită de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda. Specialiștii au parcurs un proces complex de auditare, au analizat și evaluat practicile de resurse umane, pachetele salariale şi beneficiile oferite, condiţiile de muncă, programele de formare profesională şi oportunităţile de dezvoltare în companie, alături de studierea culturii organizaţionale.

Pentru noi, la Kaufland, a fost deosebit de important să rămânem aproape de angajați în această perioadă solicitantă și să fim o echipă unită. Pentru că în felul acesta am reușit să comunicăm eficient unii cu ceilalți și să ne susținem reciproc, devenind și mai performanți! Iar rezultatele obținute ne motivează să fim mai buni și să păstrăm o mentalitate orientată spre succes, cu grijă față de oameni!” declară Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România & Moldova.

 

Cei care își doresc un loc de muncă în cadrul Kaufland, indiferent dacă se află la început de drum sau sunt în căutarea unei noi provocări profesionale, pot afla mai multe despre oportunitățile de carieră și depre pachetul de beneficii accesând cariere.kaufland.ro.


Te așteptăm alături de noi într-o companie ale cărei merite de top sunt recunoscute oficial la nivel internațional!