Manager de schimb
Burger King
Timisoara
Manager de schimb
2 zile
Ușor
Experiență negativă
Nici o ofertă primită
Niciun răspuns
Cum a decurs interviul?
3 persoane pentru interviuri, 1 Hr intr-o zi pe teams și 2 store manageri fizic în locație. Cel cu hr a fost rapid, a întrebat despre experiență și despre rezolvarea unor situații fictive, spunându-mi ca mă încadrez și pentru postul de assistant manager, acesta fiind și el disponibil, urmând ca la interviul fizic să fie 2 tipi care mi-au ținut interviu o oră spunându-mi în final ca mă vor suna după o săptămână și ceva chiar dacă răspunsul e pozitiv și dacă e negativ ca să mă anunțe. Nu m-a sunat nimeni, bineînțeles, urmând să văd după aproximativ 2 luni din nou postul pentru care aplicasem inițial ca fiind disponibil. 😂 sincer, pare neseriozitate și în același timp cred ca la salariile pe care le oferă, nu prea merită mare bătaie de cap cu tot procesul acesta îndelungat de câteva zile. Chiar sunt alte companii, atât în retail cat și în horeca, care au nevoie de oameni buni și nu te tăvălesc atâtea zile doar să te încurce, care oferă aceleași salarii, poate chiar mai bune, în funcție de cat de dezvoltați sunt ca și companie.
Intrebări și teste la interviu
Experiența anterioară
Exemple de situații și rezolvarea lor
Așteaptă răspunsuri din partea ta potrivite companiei lor în condițiile în care tu nu cunoști procedurile interne ale companiei.
Exemple de situații și rezolvarea lor
Așteaptă răspunsuri din partea ta potrivite companiei lor în condițiile în care tu nu cunoști procedurile interne ale companiei.