Top Inginerie 2025 Top Inginerie 2025 Bosch Romania Bosch Romania
Bosch Romania

Bosch Romania

3.93

1875 evaluări

Gabriela Ile (Bosch Service Solutions Timișoara): „Investind în oameni, compania creează valoare sustenabilă pentru toți

16.12.2025

Gabriela Ile este Director de Resurse Umane la Bosch Service Solutions Timișoara și face parte din echipă de peste 15 ani.

 

Experiența sa acoperă toate etapele majore din evoluția companiei: dezvoltarea echipelor, integrarea în cultura Bosch, restructurări dificile, expansiunea accelerată prin recrutare, adaptarea în pandemie și implicarea în proiecte internaționale. Pentru ea, Bosch nu înseamnă doar un loc de muncă, ci o comunitate de oameni remarcabili cu care a crescut, atât profesional, cât și personal.

 

Care sunt momentele-cheie care au definit dezvoltarea Bosch Service Solutions Timișoara de la început și până astăzi?

 

GABRIELA ILE: Din 2007, Grupul Bosch operează în Timișoara un centru de soluții de business și tehnologie. Locația oferă servicii complete Grupului Bosch și clienților externi, prin două divizii: Bosch Service Solutions și Bosch Global Business Services.

Bosch Service Solutions este un furnizor de top pentru externalizarea proceselor de afaceri și un designer de soluții tehnice și servicii software complexe pentru Grupul Bosch și clienți din ariile mobilității, tehnologiei senzorilor și Internetul Lucrurilor (IoT).

De la începuturile sale, Bosch Timișoara a crescut constant și s-a transformat într-un hub global de inovație. Lansarea primului serviciu global în 2008, extinderea în domeniile IT și expertiză de proces, precum și accelerarea digitalizării, au consolidat rolul locației ca partener strategic în grupul Bosch.

Anul 2020 a demonstrat forța și reziliența echipelor locale, iar centrul a devenit unul dintre cele două huburi globale Bosch care au reușit tranziția completă la munca remote. În ultimii ani, Bosch Service Solutions s-a menținut constant în topul celor mai doriți angajatori din județul Timiș, confirmând cultura sa bazată pe încredere, inovație și colaborare.

Astăzi, Bosch Timișoara continuă să evolueze, ghidată de digitalizare, automatizare și excelență în servicii. Dar, mai presus de toate, această poveste rămâne despre oameni – cei care, zi de zi, duc mai departe spiritul Bosch și transformă fiecare provocare într-o oportunitate de creștere.

 

Care au fost factorii principali ai creșterii numărului de angajați și cum s-a schimbat profilul echipei?

 

Factorul principal a fost motto-ul „Yes, we can!”. Bosch Timișoara a fost vizitată de multe delegații internaționale din Grupul Bosch, interesate de candidați cu profiluri specializate – precum vorbitori de germană, experți SAP sau alte roluri de nișă. Echipa noastră a răspuns de fiecare dată cu promptitudine și eficientă și a demonstrat profesionalism și agilitate în gestionarea solicitărilor.

În timp, echipa de recrutare a crescut numeric și a devenit mai vizibilă, în special în anii de expansiune rapidă, începând cu 2016, an în care am avut creșteri nete de peste 300 de colegi noi pe an, timp de 5-6 ani consecutiv. Profilul echipei s-a schimbat treptat: de la recrutarea de agenți de call center, focusul s-a mutat către experți din domenii precum finanțe, controlling, purchasing și IT.

În același timp, echipa de HR și recrutare a crescut odată cu organizația, și-a dezvoltat continuu competențele și s-a adaptat la noile direcții ale businessului. Dincolo de recrutare, rolul lor a devenit unul strategic: să înțeleagă, să anticipeze și să se conecteze constant cu talente valoroase din piață, pregătind terenul pentru viitorul companiei. Printr-o colaborare strânsă cu managementul companiei, HR-ul a devenit un partener strategic, analizând nevoile actuale și conturând scenariile viitoare, care vor modela structura și competențele organizației.

Aria de expertiză a echipei s-a extins semnificativ. HR-ul a pășit tot mai adânc în zona tehnică, IT și software, participând la conferințe de specialitate precum PROW sau I love Tech. Aceste evenimente nu sunt doar locuri de networking, ci adevărate hub-uri de idei și inovație, unde se conturează direcțiile viitorului în tehnologie și business.

Prin participarea la astfel de experiențe, echipa nu doar că își consolidează poziția în comunitatea tehnică, dar dobândește o înțelegere autentică a modului în care gândesc, se dezvoltă și se motivează profesioniștii din aceste domenii. În felul acesta, HR-ul poate construi o punte reală între candidați și cultura Bosch, vorbind pe limba lor și anticipând așteptările lor. Astfel, rolul echipei depășește granițele recrutării – devine un catalizator al inovației, un conector între oameni, tehnologie și viziunea Bosch pentru viitor.

 

Cum a influențat diversificarea portofoliului structura și organizarea resurselor umane?

 

Diversificarea portofoliului a adus cu sine o transformare profundă și în structura echipei de resurse umane. La început, compania funcționa ca un call center orientat spre servicii de telecom și suport clienți, însă treptat a făcut tranziția la proiecte mai complexe, care necesitau competențe avansate și o pregătire specializată.

Extinderea portofoliului nostru de servicii la nivel internațional a transformat Bosch Timișoara în cea mai importantă locație a diviziei, după Germania, cu servicii livrate în nu mai puțin de 18 limbi străine. În prezent, direcția strategică este puternic ancorată în tehnologie și digitalizare prin dezvoltare software, soluții de automatizare și inteligența artificială (IA). Echipa locală proiectează și furnizează servicii de calitate superioară, inclusiv software, AI și automatizare, management de proiect și al experienței clientului.

Pe tot acest parcurs, rolul echipei de HR a fost să se adapteze constant și să rămână conectată la schimbările de pe piață și la nevoile angajaților. Printr-o înțelegere profundă a direcțiilor de business și a dinamicii interne, HR-ul a ajustat structura și procesele astfel încât să susțină în mod real evoluția companiei și a oamenilor noștri.

De la o echipă restrânsă, de doar doi recruteri, am ajuns la nouă specialiști dedicați, capabili să răspundă cerințelor unei perioade de creștere accelerată. Am introdus și roluri noi, menite să reflecte diversitatea și complexitatea organizației – precum cel de International Mobility Responsible, care oferă suport celor aproximativ 100 de colegi relocați din întreaga lume în Timișoara.

Un alt pas important a fost implementarea rolului de Organisational Development Consultant, cu focus pe programele de dezvoltare în carieră. Acestea oferă tuturor asociaților posibilitatea de a-și construi o carieră personalizată, pe unul dintre cele trei direcții principale: expert, project management sau leadership.

Procesul este susținut prin sesiuni de consultanță individuală cu career coaches și printr-o gamă variată de resurse și materiale disponibile pentru toți colegii, menite să îi ajute să-și definească obiectivele și să-și dezvolte competențele. Toate aceste inițiative reflectă misiunea HR-ului de a construi un mediu în care oamenii să se simtă sprijiniți, valorizați și încurajați să crească – profesional și personal – odată cu evoluția organizației. 

Care sunt programele de retenție și engagement pe care le-ați implementat pentru ca angajații să simtă că aici este locul unde își pot construi viitorul?

 

Pentru Bosch Service Solutions Timișoara, retenția și motivarea angajaților nu se bazează doar pe beneficii standard, ci pe crearea unui concept centrat pe deviza: „Tot ce ai nevoie, exact așa cum îți dorești!” – care înseamnă că a creat un sistem de piloni din care îți poți alege acele beneficii care se potrivesc exact cu pasiunile și nevoile tale.

O inițiativă apreciată a fost aceea de crea un „catalog” care cuprinde o colecție de peste 50 de practici ancorate în zona de recunoaștere si engagement. Unele sunt identice pentru toți colegii, altele au fost inventate chiar de echipe – pentru că, atunci când vine vorba de apreciere, imaginația nu are limite. Preferata colegilor? Programul de loialitate: la fiecare cinci ani, primești un bonus financiar care spune simplu „Mulțumim că ești parte din povestea noastră!”.

Ne dorim ca oamenii noștri să simtă că fiecare pas făcut aici contează și este recunoscut.

 

Cum a evoluat cultura organizațională la Bosch Service Solutions Timișoara în acești ani?

 

Dacă întrebi pe cineva din echipa Bosch Service Solutions Timișoara cum se simte atmosfera la birou, răspunsul cel mai des întâlnit nu va fi despre proceduri sau KPI-uri, ci despre oameni. De 18 ani, sediul din Timișoara a crescut împreună cu orașul și cu comunitatea sa, iar cultura organizațională a rămas fidelă unei idei simple: colegii nu vin doar la muncă, ci vin să fie împreună.

Între colegi s-a păstrat mereu o legătură specială. Oamenii se adună cu plăcere, lucrează cu drag împreună și nu uită să zâmbească. Pentru mulți, începutul de săptămână e greu; pentru echipa Bosch Timișoara, e un prilej de energie și de entuziasm. Asta arată că mediul nostru chiar contează. Dacă îți începi săptămâna cu bucurie, înseamnă că îți place ce faci și cu cine lucrezi.

Pe lângă atmosfera prietenoasă, cultura organizațională s-a consolidat și prin modul în care s-au construit relațiile de lucru. Colaborarea deschisă și încrederea reciprocă au devenit fundația unor parteneriate solide în proiecte și au făcut ca echipa să funcționeze ca un tot unitar. Astăzi, cultura Bosch Service Solutions Timișoara reflectă o combinație de profesionalism, prietenie și adaptabilitate, un echilibru ce a făcut posibilă dezvoltarea echipei și succesul companiei pe termen lung.

 

Parteneriatele cu universitățile locale și mediul educațional joacă un rol esențial în dezvoltarea viitoarelor generații de profesioniști. Care sunt proiectele-cheie realizate împreună cu instituțiile de învățământ locale pentru formarea viitorilor specialiști?

 

Bosch Service Solutions Timișoara a fost mereu aproape de mediul educațional local, nu doar ca angajator, ci ca partener de încredere pentru studenți și absolvenți. De-a lungul timpului, mulți dintre cei care și-au început cariera aici au fost studenți care au descoperit compania chiar în perioada facultății.

Pentru a face mai ușor acest pas de la universitate la primul job, a fost creat programul Your start @Bosch, dedicat absolvenților aflați la început de drum. Este gândit special pentru tinerii care încă nu aveau experiența practică minimă cerută de companii. Practic, creează o punte între viața de student și rolurile de junior în companie. În plus, relația cu studenții nu a fost niciodată doar despre recrutare, ci despre experiențe autentice și prietenoase.

Workshop-urile și prezentările organizate la universități au avut mereu o notă jucăușă și relaxată, specifică Bosch. Ne-am întâlnit la evenimente precum Coffee with Bosch, Lemonade with Bosch sau Ice Cream with Bosch. Dincolo de informațiile oferite, aceste momente au creat legături reale și le-au arătat studenților că seriozitatea în carieră poate merge mână în mână cu bucuria de a lucra într-o echipă deschisă. Astfel de inițiative au transformat parteneriatele cu universitățile locale într-un motor real de dezvoltare pentru viitoarele generații de specialiști. 

Cum reușiți să îmbinați așteptările stakeholderilor cu grija pentru nevoile angajaților?

 

Pentru Bosch Service Solutions Timișoara, angajații au fost dintotdeauna prioritatea nr. 1. Ne-am propus mereu să venim cu ceva nou în fiecare an – un beneficiu, o inițiativă, o experiență -, prin care oamenii să simtă că suntem alături de ei și că rezonăm cu ce-și doresc. Această grijă constantă a creat un climat de încredere și loialitate în echipă. Rezultatul este vizibil: atunci când angajații se simt apreciați, implicați și sprijiniți, energia lor pozitivă se reflectă direct în activitatea de zi cu zi.

Dacă oamenii sunt implicați și fericiți, acest lucru se traduce în productivitate, motivație și, în final, în rezultate excelente. Iar stakeholderii simt imediat asta, pentru că primesc nu doar cifre bune, ci și calitate și stabilitate pe termen lung. Astfel, echilibrul dintre grija pentru echipă și așteptările partenerilor externi nu este un compromis, ci un proces natural: investind în oameni, compania creează valoare sustenabilă pentru toți.