Cum spui „La revedere”, dar rămâi plătit?

27.06.2022
2 min
4.43
Cum spui „La revedere”, dar rămâi plătit?

Distribuie

Ce înseamnă o clauză de neconcurență?

Presupune să nu prestăm în viitor o activitate în concurență cu cea avută la angajatorul actual. Cu alte cuvinte, actualul tău angajator se asigură prin această clauză că, după încetarea raportului de muncă, nu vei presta același tip de activitate (sau una similară) la un terț, fapt ce ar atrage o concurență directă lui. Dar cel mai bine este să luăm un exemplu: dacă acum ocupi un rol de recrutor la o agenție de recrutare, prin clauza de neconcurență este posibil să ți se interzică ocuparea unui rol similar la o altă agenție. Clauza se găsește fie în conținutul contractului individual de muncă, fie într-un act adițional, dacă aceasta a fost negociată mai târziu de momentul începerii activității la actualul angajator.

 

Ce conține o clauză de neconcurență?

Și totuși un angajator nu te poate lăsa fără un loc de muncă. O clauză de neconcurență nu îți va îngrădi dreptul de a mai munci. Ea trebuie să fie suficient de clară și specifică astfel încât tu să înțelegi de la prima lectură a textului ce nu vei avea voie să faci în viitor. Astfel, clauza de neconcurență cuprinde:

- Tipul de activitate pe care nu o poți desfășura la următorul angajator;

- Perioada de timp pentru care este activă clauza de neconcurență;

- Companiile la care nu poți lucra în perioada stabilită în textul clauzei;

- Localitatea sau județul în aria căreia/căruia nu mai poți lucra;

- Suma de bani pe care compania o suportă pentru condițiile impuse. Codul muncii te ajută în acest sens și indică o sumă minimă de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului.

 

Când devine activă clauza de neconcurență?

Activarea clauzei se face începând cu prima zi nelucrătoare la ultimul angajator, adică în prima zi de încetare a contractului individual de muncă.

Să ne lămurim: clauza de neconcurență nu își produce efectele dacă contractul tău de muncă a încetat în perioada de probă, dacă ești minor și unul din părinții tăi își retrage acordul cu privire la angajarea ta sau dacă ai fost concediat din motive ce nu țin de tine. Rămâne însă valabilă clauza dacă încetarea raportului de muncă s-a făcut prin acordul părților, ți-ai dat demisia sau ai avut un contract individual de muncă pe perioada determinată și acesta a ajuns la final fără a mai fi prelungit.

 

Cât durează clauza de neconcurență?

Este în regulă, nu durează la nesfârșit. Clauza se poate întinde pe o perioadă de maximum 2 ani. Dar acest termen îl poți negocia astfel încât să nu rămâi prea mult timp departe de locul de muncă dorit.

 

Ce greșeli frecvente întâlnim în practică cu privire la clauza de neconcurență?

- Expresiile precum: „zona geografică: pe teritoriul unui stat”, „angajarea la societățile cu următorul cod caen și nu numai”; „se interzice desfășurarea oricărei activități la una din firmele concurente”;

- Lipsa cuantumului indemnizației de neconcurență pe care ar trebui să o plătească fostul angajator;

- Lipsa enumerării în mod concret a tipurilor de activități ce sunt interzise.

 

Toate acestea atrag nulitatea clauzei de neconcurență, iar dacă în contractul tău individual de muncă sau în actul adițional apar astfel de formulări, atunci trebuie să atragi atenția angajatorului tău.

În egală măsură, dacă urmează să schimbi angajatorul, verifică conținutul viitorului CIM și dacă apare o astfel de clauză, nu ezita să apelezi la un expert în legislația muncii, pentru a te ajuta la negocierea termenilor acesteia.

Citește toate articolele despre

Piața muncii Planificare carieră Despre meserii Negociere Echilibru Workforce planning

Contributor Undelucram.ro

Cristina Elena Florescu

Cristina Elena Florescu

Mai multe articole

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro