De ce am ales (și) coachingul

Distribuie

Deseori sunt întrebată ce metode de învățare prefer, ce cursuri sunt mai utile și practice în ziua de azi, ce recomandări am ca tehnici și programe pentru îmbunătățirea anumitor competențe, ce școli recomand pentru copii, ce liceu sau ce facultate, ce meserie ar fi mai căutată și altele din același registru. Fac consiliere vocațională și coaching în carieră de ani de zile, sunt mentor, trainer și profesor și lumea are impresia uneori că dețin adevărul absolut, ceea ce este departe de a fi adevărat, pentru că și eu la rândul meu sunt într-un proces de continuă învățare.

 

De mică am fost curioasă și mi-a plăcut să învăț. Nu am fost vreo tocilară, dar aveam note foarte mari la materiile preferate, pentru că învățam la ce-mi plăcea. Am avut și niște părinți destupați care nu au pus niciodată presiune asupra mea cu învățatul. Nici nu au avut de ce, pentru că mie chiar mi-a plăcut și-mi place să învăț.

 

Am adunat de-a lungul timpului zeci de diplome și certificări. Niciodată hârtia în sine nu mi-a adus vreo valoare, ci orele de practică în zona respectivă. Nici nu-mi amintesc când mi-au fost cerute diplomele ultima oară, dar sigur reputația nu ți-o construiești în baza unor hârtii.

 

Acum vreo opt ani am început o formare în coaching pe care am terminat-o, dar nu mi-am susținut examenul. Nu m-a atras. Nu m-au inspirat nici trainerii, nici programul nu a fost unul captivant. De atunci am fugit de o nouă formare crezând că oricum nu-mi va aduce nimic nou comparativ cu cea din trecut. Și am mai fugit pentru că știam că dacă nu ajung să practic la un nivel foarte înalt de excelență voi fi dezamăgită.

 

Am mulți prieteni coach, oameni de succes, recunoscuți, cu rezultate. Cunosc însă și oameni care și-au ales a fi coach fără a avea vocația și talentul pentru asta. Pentru că nu e o profesie pentru toată lumea. Coachingul nu e despre tine, ci despre cel din fața ta. Se aseamănă mult cu HR-ul, de aceea m-a și atras ca un magnet. Doar că cel mai greu moment pentru mine este să las pălăria de consultant și să mi-o pun pe cea de coach. Să  nu mai fiu trainer, să tac și să ascult mai mult. Să nu mai fac recomandări, ci să ajut omul să-și găsească singur soluțiile.

 

Anul trecut am făcut multe lucruri pentru prima oară. Și mi-am propus inclusiv să termin lucruri pe care le lăsasem neterminate și care-mi deveniseră obstacole pentru altele pe care mi le doream. Așa am ales ca anul acesta, la îndemnul unui foarte bun prieten, să intru din nou într-un program de acreditare în coaching. Nu doar că mi s-a părut mult mai dificil și mai complex decât prima oară, dar și extrem de plin de provocări la toate nivelurile.

 

Revenind la recomandările care mi se cer, iată motivul pentru care nu am o rețetă care să proiecteze succesul: pentru că nu există una. Nu există scurtături, ci există experiențe, există lecții, există proces de învățare. Nu este suficient să participi la un curs, să citești o carte sau să faci o facultate să te auto-proclami atoateștiutor și să te oprești acolo. Nu este suficient să diseci o broască ca să te consideri chirurg. Singurul lucru pe care-l pot face este să identific împreună cu cei cu care lucrez vocația, potențialul, talentul, motivațiile, zonele care le plac și în care ar putea aduce valoare și să creăm împreună un plan de învățare și dezvoltare.

 

În planul meu de anul acesta am ales coaching-ul și este una dintre cele mai bune alegeri. Iată și câteva motive:

 

1. Îmi place să ascult și să observ. Iar de când am început programul am început să-mi acord mai multă atenție mie, în primul rând,  am reușit să-mi pun întrebările potrivite, să mă ascult și să am mai multă răbdare, ceea ce mă ajută enorm atât personal, cât și profesional.

2. Am identificat că știu să fac multe lucruri și mi-am consolidat încrederea în mine, nu că nu aș fi avut încredere, dar mi-am validat acum multe din lucrurile care erau încă sub semne de întrebare.

3. Am descoperit o profesie profund orientată către oameni, în toată complexitatea lor, ceea ce-mi întărește credința că a fi coach înseamnă în primul rând a fi om.

4. Am conștientizat că viața este despre alegeri, și că noi, oamenii, suntem suma alegerilor pe care le facem.

5. Am beneficiat de înțelegere, fără judecăți, etichete și bariere, din partea unor profesioniști care m-au determinat să-mi deschid mintea și sufletul, să decojesc ceapa și să aprofundez relația cu cine sunt.

6. Am înțeles de ce nu mi-a plăcut primul program pe care l-am încheiat – pentru că era despre tehnică, despre ce, nu despre cum sau despre oameni și pentru că nici eu nu aveam deschiderea la momentul respectiv să-l accept ca pe o valoare adăugată. Pur și simplu nu a fost momentul lui.

7. Acum simt cum coaching-ul îmi completează armonios tot ce am făcut până acum și mă ajută să fiu mult mai bună în tot ceea ce fac pentru că mă ajutat să deschid drumuri pe care le consideram închise.

 

Nu știu dacă a fi coach sau a apela la sesiuni de coaching este pentru tine. Ceea ce știu este că doar experimentând poți identifica dacă ești sau nu potrivit pentru această profesie sau identificându-ți corect nevoia, dacă ai această menire și dacă te identifici cu ceea ce presupune a fi coach. Și mai știu că nu e doar “one time only”, ci este “ongoing” dacă-ți asumi să mergi pe acest drum. Și nu va fi deloc ușor, dar va merita tot efortul, pentru că o faci pentru tine!

 

Pentru că, așa cum spune atât de frumos Alyssa Edwards, totul începe cu noi: "It took a lot of years of me on my own, coaching myself, to look in the mirror and love the reflection". 

 

HR Coach

Corina Neagu

Mai multe articole

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV