Munca remote: Cum să îți organizezi sarcinile când lucrezi de acasă

15.05.2020
4 min
Munca remote: Cum să îți organizezi sarcinile când lucrezi de acasă

Distribuie

Atunci când vine vorba de munca remote, nu toți angajați sunt fericiți. În timp ce la birou au toate condițiile, printre care liniște și spațiu necesar, acasă lucrurile se complică. 

De multe ori, când lucrăm de la birou, suntem eficienți și pentru că putem să colaborăm mai ușor cu colegii. De asemenea, fiind la birou, nu ești distras de alte activități. Doar nu te vei apuca să speli rufe sau să faci curățenie, nu? 

Ei bine, atunci când mediul se schimbă, se schimbă și obiceiurile. Deși au trecut două luni decât tot mai mulți angajați lucrează de acasă, mulți încă nu și-au găsit o rutină. 

Dacă și tu ești printre cei care nu au reușit să intre într-o rutină și nu pot să își organizeze sarcinile, atunci acest articol este pentru tine. 

Aici vei găsi sfaturi utile, care sperăm să te ajute să te organizezi mai bine și să fii cât mai productiv, fără a fi mai obosit. 

 

De ce este munca de acasă mai solicitantă?

Atunci când ești la birou, respecți un program strict, de la 9 la 6, dar faci acest lucru și de acasă? Chiar dacă schimbarea rutinei, din când în când, poate aduce mai multe beneficii, schimbările sunt solicitante pentru organism. 

De aceea, ți se poate părea mult mai solicitant să lucrezi în această perioadă de acasă. Practic, ți-ai schimbat modul în care lucrezi. 

În ciuda acestui lucru, ieșirea din rutină te poate ajuta să fii mai creativ. Dacă ai un job într-un domeniu creativ, este indicat să introduci mici modificări în rutina ta, doar pentru a avea o perspectivă nouă. 

 

Cum să îți organizezi timpul când lucrezi de acasă?

Poate fi destul de dificil să îți organizezi ziua atunci când lucrezi de acasă și ai și copii și sarcini casnice. Nu poți să prevezi, la fel ca la birou, orice situație. 

În ceea ce privește organizarea timpului cât lucrezi de acasă, noi îți recomandăm două soluții, care pot fi adaptate pentru a ți se potrivit cât mai bine. 

 

1. Program strict de lucru

Dacă îți place să ai o rutină și știi că nu ești ușor de distras, atunci poți opta pentru un program de lucru strict. Te trezești la aceeași oră în fiecare zi de lucru, lucrezi într-un program de 8 ore doar cu pauză de masă și apoi te ocupi de treburile casnice. 

Desigur, dacă programul tău este de doar 6 ore, îl poți adapta. Atunci când știi că ai mai multe sarcini de rezolvat pentru muncă, încearcă să rezolvi sarcinile casnice înainte de muncă pentru a te putea concentra. 

 

2. Combinarea sarcinilor casnice cu cele de lucru

Dacă ești distras de vasele din chiuvetă sau de alte activități casnice, cel mai bine este să îți oferi un pic de flexibilitate în program. Desigur, trebuie să respecți și programul celorlalți colegii. 

Asta înseamnă că dacă tu lucrezi mai bine dimineața devreme sau seara târziu, nu te ocupa de sarcinile care necesită timpul și atenția colegilor tăi. Nimănui nu îi place să primească mesaje pe Skype sau email-uri după ce și-a terminat programul de lucru. 

Împarte-ți cele 8 ore de muncă de-a lungul zilei, pentru a avea timp să te ocupi și de copii sau de sarcinile casnice. 

 

Cum ne organizăm sarcinile când lucrăm de acasă

Aici îți vom oferi câteva sfaturi pentru a te ajuta să îți organizezi sarcinile și să colaborezi mai bine cu toți colegii de echipă. 

 

1. Organizează-ți toată ziua de dimineață

Înainte de a te apuca de lucru, trece toate sarcinile de serviciu pe o foaie sau într-o aplicație precum Asana. Astfel, vei putea să vezi și care sunt task-urile care îți iau mai mult sau sarcinile care îți solicită mai multe creativitate și puterea de concentrare. 

 

2. Nu îți umple calendarul

Cel mai bine este să îți lași 30 de minute sau chiar o oră liberă pentru sarcinile urgente care pot apărea pe parcurs. Dacă ai terminat mai devreme și nu a apărut nimic între timp, poți să te ocupi de un task mai puțin important, care are deadline-ul mai târziu. 

 

3. Rezolvă sarcinile solicitante când ești mai productiv

Multe persoane sunt mai productive și se pot concentra mai ușor dimineața. Însă, acest lucru nu se aplică pentru toți angajații. Dacă știi că dimineața nu poți să te concentrezi, este cel mai bine să lași sarcinile solicitante pentru după amiază. 

 

4. Nu rezolva sarcini care implică alți colegi după programul de lucru

Cu siguranță în compania voastră există un program prestabilit. Fie că este de la 8 la 5 sau de la 10 la 7, încearcă să nu îți implici colegii în sarcini după acest program. Chiar dacă tu lucrezi la ore diferite, asta nu înseamnă că și ei o vor face. 

Astfel, cel mai bine este să rezolvi sarcinile acestea în programul de lucru, astfel încât să fie și ei activi. Apoi, te poți ocupa de sarcinile care nu necesită ajutorul sau atenția colegilor. 

Acestea sunt sfaturile noastre care să te ajute să îți organizezi sarcinile când lucrezi de acasă. 

Tu cum îți organizezi programul de lucru? 

Citește toate articolele despre

Misiune Echilibru Motivație și vocație

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro