Care sunt așteptările generației Millennials de la un loc de muncă?

20.03.2019
4 min
Care sunt așteptările generației Millennials de la un loc de muncă?

Distribuie

Generația Millennials este deja cel mai mare segment din piața muncii. În 2030, este prevăzut că acestă generația va ocupa peste 75% dintre joburile disponibile pe piață. La fel ca orice generație, Millennials au anumite caracteristici de comportament care au impact și asupra modului în care lucrează.

În acest articol veți afla:

  • care sunt principalele caracteristici ale acestei generații în ceea ce privește cariera;

  • care sunt așteptările lor de la un loc de muncă;

  • cum puteți colabora mai ușor cu acești angajați.

Generația Millennials

Persoanele născute între 1981 și 1996 aparțin acestei generații. Spre deosebire de alte generații precum Baby Boomers, Generation Z sau X, Millennials sunt cei mai studiați de către cercetători. În 2012, Fundația Camerei de Comerț din Statele Unite afirma că cele mai multe studii despre personalitatea și caracteristicele generațiilor sunt axate pe generația Millennials.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestei generații este utilizarea tehnologiei încă din copilărie. Aceștia sunt primii copii care au învățat să utilizeze calculatorul și telefonul mobil înainte de a intra pe piața muncii. În afară de pasiunea pentru tehnologie, Millennials sunt persoane care pun preț pe flexibilitate și pe varietate.

În ceea ce privește modul de lucru, generația Millennials lucrează până la epuizare. Un studiu realizat de Gallup arată că 7 din 10 Millennials s-au simțit epuizați cel puțin o dată. Deși preferă un program flexibil, un angajat din generația Millennials petrece în medie 45 de ore pe săptămână lucrând.

Care sunt așteptările generației Millennials de la locul de muncă?

Spre deosebire de generațiile precedente, Millennials nu își aleg jobul doar după valoarea salariului. Din ce în ce mai mulți tineri doresc să primească beneficii de tip material și beneficii care îi ajută să adopte un stil de viață sănătos. Conform studiului realizat de Undelucram.ro și angajații români (indiferent de vârstă) își doresc mai multe beneficii materiale precum al 13 lea salariu sau primă de sărbători.

Mai multă flexibilitate și varietate

Dacă Baby Boomers preferă joburile stabile, cu reguli și norme riguroase, generația Millennials se plasează la polul opus. Un studiu realizat de Manpower arată că această generație își dorește un loc de muncă unde are flexibilitate și diversitate. Millennials nu își doresc să facă același lucru în fiecare zi. De aceea, persoanele cu vârsta cuprinsă între 23 și 30 de ani sunt deja la al doilea job full-time.

O caracteristică interesantă a aceste generații este faptul că de-a lungul carierei fac și schimbări de la o industrie la alta. De asemenea, doar 40% dintre Millennials lucrează în domeniul în care au absolvit facultatea. Pentru această generație, cele mai apreciate industrii sunt cele non-profit, IT, management și marketing. Joburile de stat,în vânzări sau turism nu sunt pe placul acestor tineri.

Management instruit

Generația Millennials nu își dorește doar un job, își dorește să câștige experiență și să se dezvolte din punct de vedere profesional. De aceea, tinerii își doresc lideri, nu doar manageri care să le dea task-uri. Ei se așteaptă să primească informații constant, iar feedback-ul este esențial atât pentru angajator, cât și pentru angajat.

Responsabilitate socială

Generația nouă dorește să lucreze în companii care sunt preocupate de managementul responsabil al resurselor. Această generație este militantă împotriva încălzirii globale și a poluării. De aceea, vor alege o companie care organizează programe de voluntariat și care prelucrează resursele într-un mod sustenabil în detrimentul unei companii care poluează sau care nu are astfel de campanii.

Petreceri și evenimente speciale

În final, nu totul se rezumă la muncă atunci când ne gândim la un job. De aceea și generația Millennials își dorește să petreacă mai mult timp cu colegii, să participe la petreceri și la teambuilding-uri organizate de companie. Petrecând atât de mult timp la locul de muncă, peste 70% dintre Millennials preferă să socializeze la muncă și să stea singuri în timpul liber.

Socializarea este importantă în orice companie deoarece crește rata de retenția a angajatului. Deoarece Millennials nu sunt o generație loiala față de brand ci față de persoane, evenimentele organizate de companie sunt locul perfect de socializare și de întărire a relațiilor. 

Cum poți colabora mai ușor cu angajații din generația Millennials?

  • Oferă feedback constant și apreciază-i de fiecare dată când au terminat un proiect cu succes. Orice angajat își dorește să se simtă apreciat și tocmai de aceea 66% dintre persoanele (76% dintre Millennials) care demisionează o fac pentru că nu s-au simțit apreciați de superiori.

  • Creează un mediu de lucru diferit. În ultimii ani, în România s-a observat o schimbare pe piața muncii: tot mai mulți tineri renunță la jobul din corporație pentru un job la un start-up. Acest lucru este cauzat de orarul strict și de regulile și normele riguroase din corporații. Pentru a avea un angajat productiv și loial din generația Millennials trebuie să faci jobul să pară cât mai relaxat și mediul cât mai friendly.

  • Organizează acte de caritate, voluntariate și campanii de responsabilitate socială. Fiindcă Millennials doresc să îmbunătățească societatea în care trăiesc, ei vor accepta cu plăcere orice tip de voluntariat.

  • Oferă-le flexibilitate. Fie că doresc să lucreze doar 4 ore într-o zi și 12 în cealaltă sau doresc să lucreze două zile de acasă, este bine să accepți nevoia de flexibilitate. Atunci când li se oferă flexibilitate gradul de productivitate al angajaților crește.

Deși generația Millennials este subestimată, tinerii angajați pot fi o resursă importantă în companie. Sunt muncitori, dinamici, implicați și foarte inventivi, dar trebuie să le dați libertatea de a se exprima și de a lucra cum își doresc.

Citește toate articolele despre

Editorial

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro