Ce trebuie să știi ca să lucrezi în departamentul financiar

27.11.2019
3 min
Ce trebuie să știi ca să lucrezi în departamentul financiar

Distribuie

În lipsa unui departament financiar bine pus la punct, gestionarea aspectelor financiare poate deveni o adevărată provocare.

Alături de domeniul IT, domeniul financiar-bancar este unul dintre cele mai căutate de către proaspăt absolvenți și nu numai. Acest lucru se datorează, în principal, salariilor competitive pe care companiile din domeniu le pot oferi, dar și varietății locurilor de muncă disponibile

Un alt avantaj îl constituie faptul că nu sunt obligatorii studiile în domeniu. Dimpotrivă, sunt căutate persoane cu specializări diferite, aptitudinile specifice putând fi deprinse pe parcurs. De asemenea, cele mai multe bănci oferă programe de training. 

Dacă ideea de lucra într-un departament financiar îți surâde, citește în continuare pentru a afla mai multe despre:

- Ce presupune munca în departamentul financiar;

- Responsabilitățile unui angajat în domeniul financiar;

- Calitățile unui angajat în domeniul financiar.

 

Ce presupune munca în departamentul financiar

Un loc de muncă într-o bancă implică o imagine impecabilă și un comportament de profesionist. Deși ținuta clasică, conservatoare poate părea plictisitoare pentru mulți, aceasta îi determină pe clienți să aibă încredere în persoana cu care discută.

Punctualitatea este și ea esențială pentru angajații din domeniul financiar-bancar. Sediile băncilor se deschid la oră fixă și este necesar un număr suficient de angajați pentru a face față solicitărilor clienților.

Nu în ultimul rând, munca în departamentul financiar presupune atenție la detalii (o greșeală cât de mică îți poate da munca peste cap) și perfecționism

 

Responsabilitățile unui angajat în domeniul financiar

1. Prospectarea și identificarea potențialilor clienți;

2. Întocmirea și administrarea unei baze de date cu potențiali clienți;

3. Promovarea vânzărilor active de produse și servicii ale băncii;

4. Asistarea clienților în completarea documentelor necesare accesării de produse financiar-bancare;

5. Verificarea documentației de creditare;

6. Menținerea relației cu clienții pe perioada derulării creditului în vederea acordării unei asistențe de specialitate;

7. Administrarea contractelor clienților;

8. Identificarea de soluții financiare pentru clienți;

9. Coordonarea echipei de consultanți;

10. Verificarea eligibilității conform normelor propuse.

 

Calitățile unui angajat în domeniul financiar

1. O conduită model

Angajatorii din domeniul financiar-bancar le cer salariaților să aibă un comportament etic pentru a-și crea o imagine unică în fața clienților și a partenerilor de afaceri. Băncile urmăresc promovarea unor valori și principii etice în vederea creșterii calității serviciilor oferite și a protejării reputației companiei. De aceea, cele mai multe instituții aduc la cunoștință angajaților valorile lor prin diverse training-uri și programe de instruire.

 

2. O ținută impecabilă

Ținuta obligatorie pe care băncile o impun angajaților este foarte strictă. Aceștia sunt obligați să poarte îmbrăcăminte oficială și elegantă pentru a crea o impresie bună în interacțiunea cu potențialii clienți. 

 

3. Un comportament adecvat față de clienții mai puțin receptivi

Ca la orice loc de muncă care presupune contactul direct cu clienții, uneori, angajații din bănci au de-a face și cu presiuni din partea acestora. Acest lucru se datorează faptului că nu toți clienții înțeleg rolul unei bănci și cum funcționează aceasta. 

În acest caz, angajații trebuie să fie temperați, răbdători și să adopte un comportament adecvat, să aibă o atitudine calmă și să le explice clienților informațiile solicitate ori de câte ori este necesar.

 

4. Disponibilitatea de a lucra în afara programului de muncă

Nu toată lumea este dispusă să stea peste program, să vină la birou în weekend, sau să călătorească în interes de serviciu. Totuși, dacă vreți să lucrați în cadrul departamentului financiar, va trebui să fiți dispuși să faceți acest sacrificiu. Însă nu trebuie să vă faceți griji întrucât băncile își remunerează corect angajații.

 

5. Dorința de a crește, de a te perfecționa

Pe lângă salariul atractiv, un loc de muncă într-o instituție bancară oferă și alte avantaje. Veți avea posibilitatea de a avansa pe scara profesională, datorită numărului mare al angajaților pe care băncile le au și datorită numeroaselor posturi pe care acestea le oferă. Băncile oferă o diversitate de job-uri iar piramida funcțională este foarte vastă, așa că va fi cu siguranță loc de creștere în plan profesional.

 

6. Responsabilitate

În schimbul tuturor acestor avantaje, băncile au și cerințe foarte mari. Angajații trebuie să fie mereu gata să răspundă pentru fiecare lucru de care sunt responsabili și nu este deloc exclus să fie nevoie să „aducă bani de acasă” în cazul în care lucrează cu numerar iar sumele de pe hârtie nu coincid cu cele din casă.

 

Concluzie

Munca într-un departament financiar nu este ușoară și nu i se potrivește oricui, însă îți poate oferi multe satisfacții, atât financiare, cât și profesionale.

Pentru a te putea dezvolta în acest domeniu, este nevoie să dai dovadă de responsabilitate și profesionalism.

Dacă vrei să lucrezi într-un departament financiar, verifică ultimele joburi adăugate pe Undelucram.ro

 

Accesează locurile de muncă potrivite pentru tine.

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro