Sursa foto

Petre este in mod normal un coleg bun. Face glume bune, e istet, isi face bine treaba. Ba se spune chiar ca, atunci cand e in toane bune, isi imparte pana si mancarea cu tine. Daca l-ai vedea pe strada, nu ai zice ca sub infatisarea banala, cu inceput de chelie, se ascunde un monstru.

Din cand in cand, in compania lui Petre se mai tin cateva sedinte. Nimic simandicos, doar ca deh, domeniul e dinamic, lucrurile se schimba, iar angajatii trebuie sa stie cu ce se confrunta. Asa ca da, mai au loc si sedinte.

Sefii cei mari ai lui Petre sunt binevoitori, asa ca intra de fiecare data zambind in camera si isi anunta intentia de a nu retine pe nimeni mai mult de zece, cinsprezece minute. Mai ales ca, inexplicabil, ideea cu sedinta le vine de obicei cu putin timp inainte de pauza masa.

Sefii se pun pe treaba. Dau din gura, din maini, isi misca privirea de la om la om, sa se convinga de faptul ca fiecare a inteles ce si cum. Au inteles. Mai putin Petre care, atunci cand raspunde cu da cand celor prezenti li se cere sa spuna daca au intrebari, starneste o rumoare generala.

Ochii celor prezenti se reped catre ceasurile de la maini, de pe telefoane, de pe pereti. Toti stiu ce urmeaza. Inclusiv sefii, care oftand deschid portile Iadului: „Spune, Petre.”

Si Petre spune. Si tot spune. Si inca mai spune. Se pare ca Petre fusese atent pana la urma, extrem de atent, cel mai atent. Si vrea sa stie de ce, de ce nu, cat de mult, de ce asa putin, ce culoare, cine l-a asasinat pe Kennedy...

Petre diseca orice cuvant, face autopsia fiecarei fraze, pune sub microscop orice situatie ipotetica care s-ar putea ivi ca urmare a modificarilor anuntate in sedinta. Se agita, incearca sa ii atraga pe ceilalti in caruselul curiozitatii sale, uneori reuseste, alteori nu.

Cert este ca, treptat, scopul initial al sedintei e demult uitat iar discutia s-a faramitat in bucatele care au apucat-o care-incotro. Nimeni nu mai intelege nimic, mai ales de ce sunt pironiti inca in scaune, privindu-l pe Petre in timp ce se da in spectacol.

Din ce in ce mai iritati, dar obligati de functie, sefii raspund tuturor intrebarile. Evident, raspunsurile lor atrag din partea lui Petre alte priviri curioase, cutremurul dinaintea valului devastator. Si cand vine, valul trage dupa el sedinta, o intinde pana ce soarele se afla cu cateva grade bune mai la vest decat era cand a inceput cosmarul.

La final, nimanui nu-i mai pasa cat a trecut de cand sedinta trebuia sa se fi terminat. Toti se gandesc la mancare. Din fericire pentru ei, din cauza lui Petre sedintele sunt considerate evenimente de forta majora, asa ca au voie sa plece la masa, chiar daca pauza a trecut de mult.

Nimanui nu ii este clar de ce Petre insista sa prelungeasca aceste sedinte. Sunt doua teorii care castiga teren printre colegii sai. Prima ar fi ca Petre joaca rolul angajatului super-implicat, doar pentru a-i face pe sefi sa mai arunce o mana de banuti in contul sau pe 5 ale lunii.

Cei care inca mai cred in umanitate prefera sa il considere pe Petre un smecheras, care prelungeste sedintele doar pentru a nu munci. Pentru ca, oricat de multe intrebari are Petre, nimeni nu afla nimic in plus fata de ceea ce se spusese initial.