Distribuie
Doliul nu are fișa postului
Luni, la ora nouă, colega ta se întoarce de la înmormântarea tatălui ei. A avut trei zile libere plătite. Codul muncii garantează, la art. 152, zile libere pentru evenimente familiale deosebite. Câte anume stabilesc legea specială, contractul colectiv sau regulamentul intern, iar reperul obișnuit e trei. Primește două îmbrățișări stângace, un „condoleanțe” pe chat și, până la prânz, un e-mail cu subiectul „URGENT: raportul de vineri”.
Nimeni nu e rău aici. Organizațiile știu foarte bine să gestioneze evenimentul: cererea, actul, pontajul. Habar n-au, în schimb, ce să facă cu omul care vine după el. Doliul nu are fișa postului, nu respectă termene și nu citește Codul muncii.
Schimbarea durează o zi. Tranziția, cât vrea ea.
William Bridges, care a studiat decenii la rând oamenii aflați la răscruce, făcea o distincție bună de lipit pe monitorul oricărui manager: schimbarea e un eveniment, tranziția e un proces. Divorțul se pronunță într-o zi. Tranziția are trei timpi: un final, o „zonă neutră” în care vechea identitate nu mai funcționează și cea nouă nu există încă, abia apoi un nou început. Zona neutră nu apare în pontaj. Apare în privirea omului la ședința de la zece.
Nici doliul nu merge în linie dreaptă. Margaret Stroebe și Henk Schut l-au descris ca pe o oscilație: o zi plângi ce ai pierdut, a doua zi te ocupi de ce urmează, a treia iar plângi. Pentru un manager, asta înseamnă o performanță în dinți de fierăstrău. Nu e lene, e pendulul.
Și nu vorbim doar despre moarte. Divorțul, un diagnostic, părintele care începe să uite, copilul crescut de unul singur sunt tot pierderi, doar că fără înmormântare și fără zi liberă. Pauline Boss le numește „pierderi ambigue”, adică pierderi care nu se închid curat. Fostul soț cu care împărți weekendurile copilului a ieșit din viața ta, dar nu și din calendar. Nu sunt cazuri rare. Doar în 2024, în România s-au pronunțat 20.692 de divorțuri, iar INS numără 160.000 de gospodării în care un singur adult crește copii, 85% dintre ei fiind mame.
Rușinea lucrează în tura de noapte. Stigmatul face restul. Mama singură care pleacă la 17:00 fix nu cere favoruri. Duce singură o logistică pentru care, nu demult, erau doi oameni. De cele mai multe ori însă tace, pentru că în multe birouri „mamă singură” încă sună a circumstanță atenuantă. Brené Brown, care a cercetat ani în șir rușinea, a arătat că ea lucrează prin izolare - te convinge că doar tu treci prin asta.
Ironia e că o bună parte din judecata de care ne temem stă în capul nostru. Efectul reflectorului, descris de Gilovich, Medvec și Savitsky, arată că supraestimăm sistematic cât ne observă ceilalți. Ca să afle că nu e judecat, omul trebuie totuși să riște să vorbească. Iar asta se întâmplă doar acolo unde există siguranță psihologică: convingerea, descrisă de Amy Edmondson, că nu vei fi pedepsit sau umilit pentru că spui ce ți se întâmplă.
Unde ea lipsește, oamenii vin la birou și lipsesc de acolo în același timp. Într-o cercetare publicată în 2026 de Center for Creative Leadership, 90% dintre manageri au observat un impact asupra performanței unui angajat îndoliat, iar 73% dintre angajații îndoliați au spus că n-au avut destul timp să jelească. Prezenteismul nu apare în niciun raport lunar, dar se plătește oricum.
Ce poate face un angajator de mâine:
-
Spune ceva. În studiul CCL, unul din cinci angajați îndoliați a primit puțin sau deloc sprijin, iar tăcerea a fost citită drept indiferență. „N-am zis nimic ca să nu deranjez” e cea mai scumpă politețe din birou.
-
Întreabă, nu presupune. „De ce ai nevoie în următoarele două săptămâni?” valorează mai mult decât orice pachet standard. Pune întrebarea din nou peste o lună, pentru că răspunsul se schimbă.
-
Ajustează temporar țintele, nu omul. O revenire treptată și niște termene mutate nu trebuie să devină notă de subsol la evaluarea anuală.
-
Folosește ce dă deja legea și spune-le oamenilor că există. Concediul de îngrijitor are 5 zile lucrătoare pe an (art. 152¹). Absența pentru urgențe familiale cauzate de boală sau accident ajunge la 10 zile lucrătoare pe an și se recuperează (art. 152²). Programul individualizat se poate cere, iar refuzul se motivează în scris în 5 zile lucrătoare (art. 118, conform Economica.net). Părinții cu copii sub 11 ani pot cere 4 zile pe lună de telemuncă (art. 118¹).
-
Mergi peste minim. Mai multe zile de doliu decât reperul de trei, consiliere psihologică plătită, ședințe importante care nu încep la 17:30. Costă puțin și se țin minte mult.
-
Pregătește managerii. În același studiu, 73% dintre manageri au spus că au nevoie de pregătire ca să sprijine un coleg îndoliat. Nu trebuie să devină terapeuți. Trebuie doar să știe să asculte zece minute fără să încerce să repare ceva.
Empatia nu e un beneficiu, ca abonamentul la sală. E infrastructură, ca instalația electrică: nu te gândești la ea până nu se strică ceva, și atunci contează enorm cum a fost montată. Oamenii nu își lasă viața la poartă, ci o aduc cu ei, în geantă, lângă laptop. Angajatorii care înțeleg asta nu sunt mai moi, ci mai inteligenți și-și păstrează oamenii buni exact în anii în care aceștia ar fi avut cele mai multe motive să plece.
Iar colegei de luni dimineață i-ar prinde mai bine decât orice e-mail urgent o întrebare simplă: „Cum ești, de fapt?”. Și răbdarea de a asculta răspunsul.
Citește toate articolele despre
Echilibru Etică Legislative Human behavior Organizational excellence Employee experienceContributor Undelucram.ro
Corina Neagu
Mai multe articoleComentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Echilibru
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro