
Laura Buşu Boboc, Head of HR – Michelin CBS Bucharest, spune că focusul este în acest moment pe zona de employer branding extern, cât şi pe zona de dezvoltare a oamenilor din intern, astfel încât performanţele să crească, ceea ce este foarte important în contextul în care piaţa în care activează compania este tot mai competitivă.
„Suntem pe o piaţă competitivă şi este important să rămânem relevanţi pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte centrul de servicii Michelin din Bucureşti, planul este de expansiune în acest an. Vom creşte cu aproximativ 10%. Este tendinţa pe care o are piaţa. Focusul nostru este pe zona de employer branding extern, cât şi pe zona de dezvoltare a oamenilor din intern. Avem un procent de promovare a oamenilor din intern în jur de 25-30% în fiecare an şi atunci ne concentrăm pe dezvoltarea competenţelor de leadership. Spre exemplu, în boardul actual al centrului de servicii avem trei colegi foarte tineri care au fost identificaţi mai demult şi fac parte din programul de high potential ai organizaţiei”, a detaliat ea în cadrul conferinţei - Top Angajatori Undelucram.ro 2025. Cum reuşesc angajatorii din Topul Undelucram.ro să inspire performanţă?
Ce a mai declarat Laura Buşu Boboc în timpul evenimentului:
Lucram hibrid şi înainte de pandemie şi vom continua. În ultimii ani, ascultând vocea salariaţilor şi a noii generaţii care intră în câmpul muncii, am extins flexibilitatea timpului de lucru. Am introdus zile suplimentare de concediu şi un concept de zile flexibile libere pe care un angajat le poate lua când are nevoie, recuperând orele nelucrate în perioada următoare.
De patru ani am implementat transparenţă pe partea de grile salariale şi evaluarea joburilor în companie. Fiecare salariat ştie care este nivelul rolului pe care îl are, vede într-o platformă dezvoltată intern toate rolurile, cum sunt evaluate, ce înseamnă acel rol ca responsabilităţi şi nivel de competenţe, vede cum se situează pe mediana din piaţă.
Această transparentizare fost o schimbare foarte bine venită. Noi avem o rată de fluctuaţie mică, de 8,5%, iar angajaţii, mai mult de jumătate dintre ei, au peste cinci ani vechime.
Atunci când angajăm, nu angajăm pentru un rol, ci pentru o carieră în cadrul companiei. Ne uităm ca oamenii să aibă valorile care se identifică cu organizaţia şi potenţial pentru a merge mai departe. Oferim traininguri de formare, care sunt în trei direcţii: una specifică domeniului, una de soft skills şi cea de digital şi AI.
Este important pentru noi să rămânem într-un mindset de învăţare activă. Am avut anul trecut un obiectiv comun pentru toată organizaţia, acela de long life learning, prin care colegii au ales o competenţă pe care au dezvoltat-o printr-un item de dezvoltare şi programe de training specifice.
O altă lecţie învăţată anul trecut a fost siguranţa psihologică la locul de muncă. Ştim cât e de important să ne simţim bine şi în siguranţă la locul de muncă. Echipele performante sunt cele care pot avea un dialog deschis.
Sursa: Ziarul Financiar