Campus2Work 2026: The Festival of Futures

Ești student sau la început de carieră? Fă primul pas spre viitorul tău!

Farmaciile DONA

Farmaciile DONA

3,69

203 evaluări

Tel: 021.361.4692

Fax: 021.361.46.95

Site: www.farmaciiledona.ro

Prezentare Farmaciile DONA

Farmaciile DONA – un loc în care poți construi mai mult decât un job

De peste 30 de ani, DONA crește alături de oamenii săi. Astăzi, suntem peste 2.500 de colegi și facem parte dintr-unul dintre cele mai importante grupuri farmaceutice cu capital 100% românesc.

Grupul DONA reunește astăzi o rețea de peste 330 de farmacii și companii care acoperă întregul parcurs al produsului farmaceutic, de la achiziție, logistică și transport până la consilierea oferită pacienților în farmacie. În fiecare lună, aproximativ 2 milioane de pacienți ne trec pragul, iar în spatele fiecărei interacțiuni se află munca unei echipe extinse și a multor profesii diferite, unite de același lucru: ceea ce facem ajunge, într-un fel sau altul, la oameni.

Oriunde lucrezi în Grupul DONA, contribuția ta contează

În farmaciile noastre, farmaciștii și asistenții de farmacie sunt aproape de pacienți, oferindu-le nu doar produsele de care au nevoie, ci și consiliere, încredere și grijă.

În spatele lor sunt colegii din DONA Logistică, care asigură depozitarea și distribuția produselor la nivel național, și cei din DONA Cargo, care le transportă în condiții controlate până în farmaciile din întreaga țară. DONA Marketing gestionează achizițiile, dezvoltarea brandurilor grupului, comunicarea și rețeaua de franciză, iar DONA Optic și DONA Vet extind expertiza noastră către optica medicală și domeniul veterinar.

Suntem diferiți prin ceea ce facem, dar conectați prin rezultatul muncii noastre. Pentru că, într-un sistem atât de mare, fiecare rol contează.

De ce sa lucrezi cu noi?

La DONA ai loc să crești. Și mai multe direcții în care să o faci.

Poate ești farmacist sau asistent de farmacie. Poate lucrezi în logistică, vânzări, marketing, transport, financiar, HR, IT sau într-o altă arie de suport. Sau poate ești încă la început și îți cauți locul potrivit pentru a-ți construi cariera.

Diversitatea Grupului DONA înseamnă și diversitate de oportunități.

În farmacie, poți evolua către rolul de farmacist diriginte și, mai departe, către coordonarea mai multor farmacii. În celelalte companii și funcțiuni ale grupului există trasee către roluri de specialist, expert sau management. Iar mobilitatea internă îți poate deschide, în timp, o direcție profesională diferită, fără să fie nevoie să pleci din Grupul DONA.

Credem în oamenii care cresc odată cu organizația, iar promovarea din interior este o parte firească a modului în care ne construim echipele.

Investim în dezvoltare, nu doar vorbim despre ea

Învățarea face parte din viața profesională la DONA. Avem o echipă internă de traineri care dezvoltă programe adaptate diferitelor roluri și niveluri de experiență - de la actualizare profesională pentru farmaciști și asistenți de farmacie, până la cursuri de vânzări și programe dedicate dezvoltării profesionale și personale. Acestora li se adaugă instrumente digitale și o platformă de e-learning pentru educație continuă.

Pentru studenții din anul V la Facultatea de Farmacie, Programul de Mentorat DONA este primul pas către profesie: practică alături de mentori cu experiență, contract part-time adaptat programului universitar, bursă lunară de studii, concediu de studii plătit pentru licență și posibilitatea de a continua, după absolvire, ca farmacist DONA.

Iar pentru colegii care vor să facă pasul către leadership, am creat Academia de Management DONA - unul dintre cele mai ample programe de dezvoltare din organizație. Peste 350 de farmaciști diriginți și coordonatori parcurg, până în 2027, un program de 30 de luni în care investim aproximativ un milion de euro. Academia este susținută și de SONexy PRO, platforma digitală dedicată dezvoltării personale și profesionale.

Un loc de muncă pe care oamenii îl recomandă altor oameni

Dincolo de programe, cifre și beneficii, experiența de zi cu zi este cea care spune cel mai mult despre un angajator.

Pentru noi, unul dintre cele mai bune semne este faptul că mulți colegi noi ajung la DONA prin recomandarea celor care lucrează deja aici. Pentru că atunci când recomanzi cuiva apropiat locul în care lucrezi, spui ceva important despre acel loc.

Construim un mediu bazat pe claritate, responsabilitate și încredere, în care știm ce avem de făcut, ne asumăm obiectivele și discutăm deschis despre rezultate. Iar în relația cu pacienții, partenerii și colegii noștri ne ghidăm după aceleași valori: grijă, respect și profesionalism.

La DONA, oamenii au grijă de oameni.

Iar dacă îți dorești un loc în care munca ta contează, în care ai ce să înveți și spațiu să crești, s-ar putea ca următorul capitol al carierei tale să înceapă aici.

Descoperă oportunitățile DONA. Ne-ar bucura să te cunoaștem.

Statistici companie