Motivarea angajaților este un aspect critic la locul de muncă, deoarece poate dicta nivelul de productivitate al departamentului sau chiar al întregii companii. Motivarea angajaților trebuie să intre în rutina managerilor oricărei companii, pentru beneficiile pe care le aduce:

 

   - Angajament crescut

Când angajații se simt motivați să lucreze, în general, vor depune mai mult efort în a duce sarcinile ce le sunt atribuite la bun sfârșit.

 

   - Satisfacție crescută

Satisfacția angajaților este importantă pentru orice companie, pentru că duce la o creștere, atât a rezultatelor obținute, cât și a companiei per total. 

 

   - Dezvoltare continuă

Când un angajat se simte motivat, își atinge mai repede obiectivele, ajungând să se dezvolte rapid. Odată ce acel angajat îndeplinește anumite obiective inițiale, realizează legătura dintre efort și rezultate, ceea ce îl va motiva să urmărească niște obiective din ce în ce mai înalte.

 

   - Eficiență îmbunătățită

Nivelul eficienței unui angajat nu se bazează numai pe abilitățile sau calificările pe care el le are. Pentru ca o companie să poată obține cele mai bune rezultate, angajații trebuie să aibă un echilibru sănătos între abilitatea de a performa un anumit task și voința de a îndeplini task-ul respectiv. Acest echilibru conduce la productivitate crescută și o îmbunătățire a eficienței în lucru.

Deși munca remote prezintă numeroase avantaje, managementul angajaților ce lucrează de acasă vine la pachet cu multe provocări. Stabilirea unui nivel optim de încredere, comunicare deschisă și legături necesare pentru o colaborare eficientă necesită anumite strategii și unelte. 

Majoritatea metodelor ce sunt folosite de regulă de companii pentru motivarea angajaților pot fi aplicate și pentru lucratul de acasă. 

Mai jos îți vom prezenta cateva sfaturi simple, dar deseori trecute cu vederea, care pot fi utilizate pentru motivarea angajaților care lucrează remote:

 

   1. Comunică frecvent cu angajații tăi și oferă-le feedback pozitiv

Colaborarea este un ingredient crucial al unei echipe de succes, însă poate fi o provocare să menții o comunicare eficientă cu angajații ce nu sunt conectați. La fel ca în cazul unei relații sănătoase, comunicarea este cheia, deoarece permite tuturor angajaților să dispună de informațiile necesare pentru proiecte, task-uri și proceduri de lucru. Astfel, angajaților le va fi mai ușor să își îndeplinească și să își organizeze sarcinile de lucru de acasă, fără elemente vagi sau detalii lipsă.

De asemenea, este la fel de important ca angajații să primească feedback și recunoașterea necesară pentru proiectele bine realizate, în special în cazul echipelor ce trebuie să se coordoneze de la distanță. Este important ca angajații ce lucrează de la distanță să simtă că eforturile lor sunt recunoscute.

Evaluări recente

 

   2. Implementează un program de recunoaștere a angajaților

Un angajat fericit este mult mai dispus să se implice pozitiv în jobul său. Menținerea angajaților ce lucrează de la distanță fericiți nu trebuie să fie un proces foarte complicat - întreabă-i ce nevoi au și asigură-te că se simt apreciați. Toți angajații doresc să fie recunoscuți pentru valoarea pe care o aduc echipei și companiei, de aceea un program de recunoaștere a eforturilor lor este metoda potrivită pentru a-i menține fericiți și în cazul muncii remote.

Angajații care continuă să muncească din greu, însă nu sunt recunoscuți pentru eforturile depuse, riscă să se îndepărteze. Chiar și micile victorii sau susținerea pe care un angajat i-a oferit-o altui membru al echipei pot fi recunoscute, inclusiv prin a-i felicita în timpul unei ședințe pe Zoom/Skype. 

Poți implementa o inițiativă simpatică nu doar pentru a oferi feedbackul necesar, ci și pentru a le oferi angajaților încurajarea potrivită, sub forma diverselor recompense - fie cadouri cu ocazia zilei de naștere, a rezultatelor obținute sau a contribuției lor la succesul companiei tale sau cursuri de învățare și dezvoltare personală / profesională.

 

   3. Oferă angajaților tăi oportunități de dezvoltare

Un angajat nou va rămâne motivat pentru primele luni, însă după ce se va obișnui cu ritmul de muncă, este posibil să nu mai performeze la același nivel înalt sau va începe să își caute oportunități de dezvoltare în altă parte. De aceea, este important să evaluezi nevoile angajaților tăi și să le oferi chiar tu strategiile necesare pentru a le asigura creșterea în cadrul companiei.

O soluție potrivită ar putea fi de a evalua și determina nivelul la care se află angajații și a veni în ajutorul lor cu opțiunile relevante de training-uri și cursuri. Poți începe prin a revizui performanțele lunare ale angajaților, pentru a afla:

  • Ce-ar dori angajații tăi să obțină pe parcursul unei luni de lucru;

  • Ce au reușit să facă mai bine în luna curentă față de luna anterioară;

  • Care au fost cele mai mari reușite ale lor în această lună;

Obținerea unei mai bune înțelegeri a modului în care performează angajații tăi te poate ajuta să identifici punctele lor forte, pe care ulterior să le poți valorifica prin programe de dezvoltare specifice.

 

   4. Pune un mai mare accent pe rezultate decât pe deadline-uri

Din moment ce angajații tăi lucrează de acasă, oferă-le șansa de a folosi acest lucru în avantajul lor. Cu alte cuvinte, dacă un angajat are o productivitate crescută pe timpul serii, oferă-i oportunitatea de a lucra atunci. Altul poate preferă să-și înceapă ziua cât mai devreme și să o încheie după-amiaza devreme. Alt angajat probabil că are tendința de a procrastina mai mult, însă reușește până la urmă să se țină de responsabilitățile lui. Important este ca atât timp cât fiecare își îndeplinește task-urile, tu să îi poți lăsa să acționeze fără restricții legate de timp.

Este esențial să înțelegi că unii angajați vor necesita pur și simplu mai mult timp pentru a se adapta la noul mediu de lucru decât alții. Arată-le compasiune și flexibilitate în aceste momente dificile - acest lucru poate determina diferența dintre un angajat demotivat și unul care performează cu plăcere.

 

   5. Organizează ședințe zilnice de „check-in”

În cazul lucratului de acasă, managerii nu mai reușesc să aibă mici conversații cu angajații, să „simtă pulsul” echipei, iar angajații nu mai au parte de proverbialele discuții „la țigară” în pauză. Crearea unei rutine zilnice de „check-in” este un mod important de a stabili prioritățile de „birou” pe ziua respectivă și de a favoriza conexiunile dintre angajați, de la distanță. O ședință scurtă de dimineață prin Zoom/Skype poate crea un sentiment de normalitate și apartenență la grup. 

Dacă înainte echipele aveau ședințe zilnice față în față, acum poți utiliza orice aplicație relevantă pentru conferințele video, pentru a organiza aceste ședințe în varianta lor virtuală. Astfel, angajații se vor simți în continuare motivați la un nivel similar cu cel pe care îl aveau înainte de a începe munca remote. 

 

   6. Fii mai apropiat de angajații tăi

Deși poate nu vrei să pari invaziv sau să treci anumite limite personale, va fi nevoie de un pic mai mult efort pentru a-i ajuta pe angajații ce lucrează de acasă să se simtă văzuți. Până la urmă, acum nu mai au ocazia de a se întâlni întâmplător cu colegii pe drumul spre bucătărie sau spre cafenea și de a dezbate ultimul episod din Westworld. 

Ca angajator, va fi nevoie să ajuți chiar tu la a crea aceste oportunități de interacționare virtuală. Chiar și ocazionalul GIF sau emoji în chat-ul intern al companiei poate ajuta.

 

   7. Ai încredere în echipa ta

Nu în ultimul rând, pentru a menține angajații motivați pe perioada lucratului de acasă trebuie să le arăți că ai încredere în ei. La un moment dat, după ce se vor fi împărțit responsabilitățile, așteptările și task-urile, vei fi nevoit să ai încredere că echipa ta se va descurca să ducă totul la bun sfârșit. Încrederea este prețioasă și cu adevărat esențială, în special într-un mediu de lucru virtual.

Întreaga lume a fost lovită de o pandemie momentan fără un remediu specific, iar singura modalitate de prevenție viabilă este distanțarea socială. Lucratul de acasă reprezintă momentan cea mai potrivită soluție de a-ți susține compania în timpul unei crize globale de această magnitudine. Cu ajutorul tehnologiei, munca remote poate fi una productivă, iar motivarea unei forțe de muncă la distanță necesită aproximativ aceeași abordare de bază ca un mediu de birou tradițional.