Cum refuzi o ofertă de angajare

13.05.2019
8 min
Cum refuzi o ofertă de angajare

Distribuie

Mulți candidați își pun întrebarea “Cum să refuz o ofertă de angajare?” și de aceea, în acest articol vă vom prezenta mai multe detalii despre cum puteți refuza oferta de angajare discret, politicos, fără să supărați.

Deși candidații participă la interviu și apoi primesc o ofertă de angajare, în urma unui acord, există multe motive pentru care aceștia refuză o ofertă de angajare.

Atunci când oferă un răspuns la oferta de angajare, candidații trebuie să urmeze câteva reguli pentru a își păstra șansele de a se angaja în viitor la aceeași companie.

În acest articol vei afla mai multe despre:

Ce trebuie să știi despre oferta de angajare

Când și de ce se refuză o ofertă de angajare

Cum să refuzi oferta de angajare

Ce daune plătesc angajatorii care își retrag oferta de angajare 

Ce trebuie să știi despre oferta de angajare

Oferta de angajare este un document care se anexează la scrisoarea de acceptare trimisă candidatului. Astfel, în urma interviului final, după ce un candidat este selectat pentru a ocupa o poziție în companie, departamentul de HR întocmește o scrisoare de acceptare însoțită de o ofertă de angajare pentru a prezenta obligațiile și drepturile salariale ale angajatului.

Chiar dacă în cadrul interviului ambele părți s-au înțeles la o anumită ofertă, este necesar să fie trimisă și oferta de preț scrisă. Candidatul se poate răzgândi din mai multe motive și este dreptul lui să refuze oferta propusă de companie. De asemenea, există cazuri în care, dintr-o eroare, salariul nu este cel propus la interviu, sau poziția nu este cea asupra cărora s-au înțeles recrutorul și candidatul.

Înainte de a semna oferta de angajare, candidatul trebuie să verifice cu atenție informațiile și să comunice orice neclaritate sau neconcordanță recrutorului. Desigur, există situații în care candidatul nu dorește să accepte oferta de angajare.

Ce trebuie să conțină o ofertă de angajare

Atunci când primești o ofertă de angajare, trebuie să o verifici pentru a evita să semnezi un act incomplet. În primul rând, trebuie să verifici dacă datele tale personale sunt corect redactate (nume, prenume, adresa, CNP). De asemenea, oferta de angajare trebuie să conțină salariul net și beneficiile pe care le primești în schimbul muncii prestate.

Condițiile de muncă trebuie să fie specificate. Astfel, trebuie să găsești în document data la care începe și cea la care se termină contractul, în cazul în care nu este pe termen nedeterminat. Mai apoi vei găsi numărul de ore de muncă și programul pe care trebuie să îl respecți.

Fișa postului va fi atașată acestui document pentru a te ajuta să înțelegi mai bine care sunt drepturile și responsabilitățile tale la noul loc de muncă. Verifică toate informațiile redactate în oferta de angajare și în fișa postului pentru a te asigura că totul este completat corect.

Când și de ce refuzi oferta de angajare

Există multe motive pentru care poți să refuzi o ofertă făcută de angajator. Deși descrierea jobului părea perfectă și salariul era atractiv, în cadrul interviului puteți descoperi mai multe detalii, nu tocmai favorabile despre post și vă puteți răzgândi. Printre acestea se numără:

  • Nu ați ajuns la o înțelegere privind compensațiile

Acesta este cel mai comun motiv pentru a le spune persoanelor de la resurse umane “vă mulțumesc pentru oferta de angajare, dar refuz să o accept”. De multe ori angajatorii trec o sumă orientativă sau salariul brut în anunțul de angajare. În urma interviului poți descoperi că angajatorul nu are cum să îți ofere acel pachet salarial sau că nu poți beneficia de toți banii în primele luni, cât timp ești în perioada de probă.

  • Job-ul nu este ceea ce credeai când ai aplicat

Pentru a atrage cât mai mulți candidați angajatorii fac job-ul să sune ca unul ideal. De cele mai multe ore, uită să precizeze în anunț numărul de ore pe care îl vei petrece la birou sau faptul că vei avea responsabilitățile unui junior deși ai experiență de manager.

  • Ai aflat ceva despre companie sau viitorul job care îți schimbă decizia

Peste 65% dintre candidați caută informații despre companie înainte de a aplica la job. Chiar dacă ai omis această etapă și ai aplicat direct, asta nu înseamnă că nu poți să te interesezi mai târziu. Dacă ai citit evaluări despre companie care nu sunt favorabile și dorești să refuzi oferta de angajare trebuie să știi că este dreptul tău.

Probabil ai observat multe anunțuri pentru joburi care sunt disponibile în mai multe orașe din țară sau în mai multe țări. În cazul acestor anunțuri este posibil ca postul la care ești acceptat să necesite relocarea ta. Dacă acest lucru este un impediment, poți să refuzi oferta de angajare.

  • Ai primit o ofertă de angajare mai bună de la altă companie

Atunci când îți cauți un loc de muncă nu aplici doar la un singur loc de muncă și nu mergi doar la un interviu. De aceea, este posibil să primești mai multe oferte de angajare. Cu siguranță recrutorul va înțelege faptul că ai ales oferta de angajare cea mai potrivită pentru tine.

Indiferent de motivul pentru care vrei să refuzi oferta de angajare, trebuie să știi că este important și momentul în care renunți. Desigur, nu poți să amâni răspunsul la ofertă pentru luni de zile, însă ai dreptul să te gândești timp de câteva zile, să studiezi documentul și să formulezi un răspuns oficial.

Este important să nu refuzi o ofertă înainte de a avea măcar un interviu stabilit la o altă companie. Altfel, riști să rămâi șomer pentru o perioadă mai lungă de timp sau să îți păstrezi locul de muncă actual care sigur nu te mulțumește.

Cum să refuzi oferta de angajare

Una dintre cele mai mari dileme ale candidaților este cum pot să refuze o ofertă de angajare. De multe ori se simt inconfortabil să meargă la sediu să aibă o discuție față în față și de aceea caută o metodă de a refuza fără a avea contact cu angajatorul.

Singurul lucru pe care trebuie să îl știe este că nu există un model de răspuns pentru a refuza o ofertă de angajare. Desigur, sunt lucruri pe care este indicat să le faci și lucruri pe care trebuie să le eviți.

O modalitate simplă de a renunța la o ofertă este printr-o convorbire telefonică. Este necesar ca în convorbirea pe care o vei purta pentru a declina oferta să prezinți motivele cât mai sincer. Dacă oferta inițială (salariu, compensații, alte beneficii ) nu a fost ceea ce îți doreai, formula recomandată este „Vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru oferta, dar personal caut o oferta mai aproape de țintele pe care mi le-am propus.”

Pentru a te asigura că vei avea oportunitatea de a aplica la aceiași companie în viitor, încheie convorbirea cu formularea “Rămânem în legătură”. Astfel, te asiguri că recrutorul înțelege că nu ai refuzat compania ci poziția sau salariul oferit.

Un alt mod de a refuza este să-i scrii un email recrutorului. Acest email trebuie să conțină motivele pentru care dorești să refuzi oferta, dar și o mulțumire pentru faptul că te-au selectat în procesul de recrutare. De asemenea, încheie email-ul într-un mod politicos și menționează faptul că există șanse de colaborare cu această companie în viitor.

O ultimă modalitate prin care poți să refuzi o ofertă de angajare este o discuție față în față, la sediul companiei. Dacă alegi această opțiune, există posibilitatea să primești chiar o ofertă mai bună. Desigur, dacă nu îți dorești să accepți jobul, trebuie să menționezi motivul pentru care refuzi, dar și salariul sau compensațiile pentru care ai accepta oferta de angajare.

Atunci când refuză o ofertă de angajare, mulți candidați fac niște greșeli care le pot scădea șansele de a-și găsi un loc de muncă în altă parte.

Sunt câteva reguli clare pe care, indiferent de situație, trebuie să le respecți:

- nu folosi un ton ostil, plin de ironii și sarcasm

- nu posta declinarea ofertei pe rețelele sociale

- nu discuta cu alte persoane sau cunoștințe despre oferta de angajare primită

- nu prezenta compania într-o postură negativă

- nu uita să mulțumești pentru ofertă

Ce se întâmplă dacă angajatorul își retrage oferta de angajare

Există și situații în care angajatorul este cel care își retrage oferta de angajare. Unul dintre cele mai întâlnite motive este lipsa sau redistribuirea fondurilor. Astfel, angajatorul este obligat să sisteze procesul de recrutare și să își retragă oferta de angajare.

În aceste cazuri, angajatorul poate fi obligat de către candidat să plătească daune. Deși nu este specificat în Codul Muncii o astfel de prevedere, există oferte de angajare care conțin clauze contractuale valabile pentru ambele părți.

"Există situații în care oferta de muncă prevede un termen în care trebuie să fie acceptată de către candidat și, cu toate că acest lucru s-a întâmplat în termenul agreat, angajatorul își retrage oferta", arată avocatul Iulian Pătrășcanu, managing partner al firmei Fine Law.

„Candidatul poate solicita în instanță angajatorului care și-a retras intempestiv oferta de muncă repararea integrală a prejudiciilor directe și indirecte cauzate de retragerea acesteia”, explică Iulian Pătrășcanu.

Printre cheltuielile pe care candidatul le poate cere drept daune se numără costurile de transport la și de la companie pe toată perioada procesului de recrutare, cheltuielile de relocare ale candidatului și cheltuielile necesare întocmirii unui dosar de angajat (cerere cazier, copii legalizate).

Concluzie

Așadar, atât angajatul cât și angajatorul pot refuza oferta sau pot să își retragă oferta de angajare din diverse motive. În ambele situații este important să existe un motiv clar de răspuns. De asemenea, trebuie să se utilizeze un limbaj politicos, fără ironie sau sarcasm.

În ceea ce privește situația în care angajatorul își retrage oferta de angajare, trebuie să știi că ai dreptul de a cere daune în instanță. De cele mai multe ori, când primești o ofertă de angajare ai intrat deja în preaviz la locul de muncă actual. De aceea, angajatorul care și-a retras oferta este obligat să plătească daune materiale pentru a te ajuta să treci peste impasul financiar.

În cele din urmă, o ofertă de angajare poate fi refuzată în diferite moduri sau poate fi renegociată cu angajatorul. Nu uita să precizezi faptul că nu dorești să începi o colaborare din cauza salariului sau din cauză că ai primit o ofertă mai bună. Astfel, asiguri recrutorul că există o posibilitate de colaborare în viitor.

Tu cum ai refuzat o ofertă de angajare?

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro