Școlile și primăriile din România - invitate să găzduiască 3 tabere de vară dedicate copiilor de gimnaziu

31.01.2020
3 min
Școlile și primăriile din România - invitate să găzduiască 3 tabere de vară dedicate copiilor de gimnaziu

Distribuie

Școlile și primăriile din 3 comunități rurale din România pot deveni co-organizatorii taberei de vară „VIAȚA la țară cu PEPCO România”, tabăra lansată de Fundația Noi Orizonturi în parteneriat cu PEPCO România. Comunitățile rurale din destinații de eco-turism precum Colinele Transilvaniei (Târnava Mare-Hârtibaciu-Olt), Pădurea Craiului (Bihor), Mara-Cosău-Creasta Cocoșului (Maramureș), Țara Dornelor (Suceava), Țara Hațegului, Retezat (Hunedoara) sau Ținutul Zimbrului (Neamț) se pot înscrie pentru a organiza programul direct în comunitate și implica tinerii în descoperirea patrimoniului local.

 

„VIAȚA la țară” este proiectul de descoperire, valorificare și apreciere a potențialului copiilor, profesorilor și comunităților din 3 zone rurale din România, din destinații de ecoturism. „Credem că tinerii merită și trebuie să fie implicați în dezvoltarea comunității lor. De aceea ne dorim să învețe să aprecieze patrimoniul natural și cultural al locurilor în care s-au născut, să învețe să identifice comorile locale, să planifice și să implementeze proiecte care să le pună în valoare. Descoperind și apreciind valorile locale ajung să se aprecieze pe ei înșiși, să fie mândri de locul în care s-au născut și cresc și să depună eforturi mai mari pentru a se dezvolta pe ei și comunitățile din care fac parte.”, declară Anca Gaidos, directorul operațional al Fundației Noi Orizonturi

 

Cum se desfășoară tabăra „VIAȚA la țară”?

Tabăra este concepută pentru copiii care locuiesc în zonele în care se dezvoltă eco-turismul, ca formă de regenerare economică, socială și a patrimoniului local. Copiii vor participa la o săptămână de activități distractiv-lucrative, cu scopul de a-și dezvolta competențe utile pentru specificul comunității precum: meșteșuguri, organizarea de evenimente pentru turiști, management de proiect, comunicare interpersonală, rezolvarea de probleme, creativitate.

Fiecare tabară este unică, pentru că fiecare comunitate are specificul și comorile proprii. Cele 3 comunități rurale care vor găzdui tabăra de vară vor lucra atent cu Fundația Noi Orizonturi și PEPCO România pentru a contura programul taberei, a identifica patrimoniul local și a stabili detaliile organizatorice. 

Toate costurile de organizare și derulare a taberei (materiale pentru activități, animatori cu experiență, kit de tabără pentru fiecare copil, masă) sunt asigurate de Fundația Noi Orizonturi și PEPCO România.

 

Înscrierea comunităților se realizează până în 1 martie

Înscrierea pentru tabăra de vară „VIAȚA la țară cu PEPCO România” se face de către o echipă de lideri-facilitatori, cu susținere și implicare din partea instituțiilor locale (primărie și școală) și a voluntarilor locali.

Formularul pentru a aplica în cadrul taberei, precum și detaliile cu privire la acestea pot fi regăsite pe site-ul oficial cu termen de aplicație până în 1 martie: https://www.noi-orizonturi.ro/2020/01/30/scolile-si-primariile-din-mediul-rural-pot-gazdui-tabara-viata-la-tara/

VIAȚA la țară are loc în al doilea an consecutiv, primele 2 ediții s-au desfășurat în vara anului 2019 la Sibiu în Slimnic și Chirpăr unde tinerii au implementat proiecte de service-learning precum: o grădina pedagogică în care se cultivă plante aromatice sau o șură pentru brunch unde tinerii derulează activități culinare pentru turiștii locali.  

 

Despre Fundația Noi Orizonturi

Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 50.000 de copii și tineri. Fundația a format în programe de lungă durată peste 1.500 de profesori, lucrători de tineret, care au înființat și condus peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România. Fundația Noi Orizonturi este lider de tabere de educație prin aventură, conducând programe de vară, în care, de-a lungul celor 20 de ani, peste 15.000 de tineri au trecut prin activități provocatoare, întărindu-și caracterul și încrederea în propriile forțe. Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe www.noi-orizonturi.ro

 

Despre PEPCO România

PEPCO  este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. PEPCO operează peste 1600 de magazine în Cehia, Croația, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, România, Polonia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est. În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului lor liber. Programul nostru de CSR poate fi văzut în acțiune în fiecare țară în care PEPCO este prezent. Mai multe informații despre oferte, brand, recrutare sau potențiale colaborări cu proprietarii de spații comerciale sunt disponibile pe www.pepco.ro

Contact:

Fundația Noi Orizonturi

comunicare@noi-orizonturi.ro

Citește toate articolele despre

Evenimente

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro