Top 10 critici adresate managementului de către angajații români

25.03.2019
5 min
Top 10 critici adresate managementului de către angajații români

Distribuie

Managementul este o componentă importantă în orice companie, în special în companiile mari, cu sute de angajați. Sondajele arată că managementul practicat în România este inferior celui din Uniunea Europeană.

Într-un studiu realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, 40% dintre respondeți au menționat că managementul în România nu este la standardul Uniunii Europene.

În acest articol vă vom prezenta cele mai frecvente critici adresate de către angajații români managementului din companiile la care lucrează. De asemenea, vom prezenta și impactul acestor greșeli făcute de către manageri asupra angajaților, dar și asupra succesului companiei.

1.Comunicarea deficitară

Cele mai multe discuții de pe platforma Undelucram.ro cu privire la managementul din companii se axează pe comunicarea deficitară. Tot mai mulți angajați români se plâng de faptul că managerii lor nu le dau task-uri clare, nu le oferă feedback și nu comunică îndeajuns de mult cu ei.

Studiile arată că peste jumătate dintre angajați primesc directive neclare de la manageri. Acest lucru duce la scăderea productivității deoarece angajații au nevoie de mai mult timp pentru a înțelege sarcinile și a le completa.

2. Nu respectă drepturile angajaților

O altă critică adresată managerilor din România este că nu respectă drepturile angajaților. Pe forumul Undelucram.ro angajații s-au plâns că nu pot să își ia concediu de odihnă, deși este un drept stipulat în Codul Muncii. Cu toate că managerii cunosc drepturile și obligațiile angajaților, aceștia tind să pună pe primul loc interesele companiei.

Atunci când nu sunt respectate drepturile angajaților, rata de retenție scade, iar procesul de recrutare poate fi îngreunat de evaluările negative lăsate de către foștii angajați. În final, nerespectarea drepturilor duce la scăderea profitului companiei și afectează negativ reputația și imaginea companiei.

3. Micromanagement

Micromanagementul este o formă de monitorizare frecvent întâlnită în companiile din România. Acest concept se referă la observarea atentă și minuțioasă a rezultatelor subalternilor. Astfel, managerii se pierd în detalii minore în loc să observe imaginea completă.

Pe forumul Undelucram.ro, mulți angajați au menționat că micromanagementul le afectează modul de lucru deoarece managerii se implică prea mult în sarcini care le-au fost asignate lor. De asemenea, micromanagementul duce la prelungirea timpului de execuție a unei sarcini pentru că managerii chestionează cele mai mici detalii, cer notificări constante cu privire la statusul sarcinii și nu sunt niciodată mulțumiți de rezultate.

Salarii adăugate recent

4. Managerii iau decizii fără să consulte angajații

Atunci când sunt luate decizii care afectează modul de lucru și programul angajaților, aceștia ar trebui consultați. În ciuda acestui lucru, managerii români consideră că ei sunt cei care trebuie să își impună punctul de vedere.

Deși angajații nu pot fi implicați în toate deciziile luate de manageri, aceștia trebuie să aibă libertatea de a își exprima opinia. În plus, chestionarea angajaților duce la loializarea lor. Un studiu realizat de Gallup arată că doar 30% din angajați consideră că opiniile lor sunt luate n considerare. Dacă acest număr s-ar dubla, ar crește rata de retenție cu 27%. Tot mai mulți angajați au menționat pe forum că își doresc să își exprime punctul de vedere, chiar și atunci când știu că nu vor influența decizia finală.

5. Abilități slabe de relaționare

Implicarea sau engagementul angajaților este un element crucial pentru productivitate și pentru profitul companiei. Statisticile arată că managerii sunt responsabili pentru 70% dintre problemele de implicare ale angajaților. Atunci când angajații nu se simt motivați, nu comunică corespunzător cu managerii și nu primesc feedback constant, ei încep să își piardă din implicare, nu performează la nivelul așteptărilor și pot chiar să părăsească locul de muncă.

În discuțiile de forumul Undelucram.ro, foștii angajați ai unor companii au menționat că motivul pentru care au părăsit firma este că managerii lor aveau abilități slabe de relaționare. Astfel, ei nu primeau feedback de la manageri și nu se simțeau apreciați.

6. Dezinteres față de starea mentală a angajaților

Pentru a putea fi productiv la locul de muncă, angajații au nevoie de un echilibru între viața profesională și cea personală. Un studiu realizat de Gallup arată că 23% dintre angajați se simt epuizați constant la locul de muncă. Același studiu arată că aproape 50% dintre angajați au această stare de oboseală cronică ocazional.

Atunci când managerii nu sunt interesați de starea mentală și emoțională a angajaților, productivitatea scade. Pentru a evita acest lucru, angajații trebuie să aibă flexibilitate, să primească beneficii precum abonamente de servicii medicale, zonă de relaxare și zile libere în plus. În urma studiului realizat de platforma Undelucram.ro, se poate observa că angajații români pun pe primul loc beneficiile de tip material, dar acordă tot mai multă atenție beneficiilor care i-ar încuraja să aibă un stil de viață sănătos.

7. Nu sunt lideri

Există diferențe majore între a fi un simplu manager și a fi un bun lider pentru angajații tăi. Deși leadership-ul este tot mai apreciat ca metodă de manageriere, tot mai puțini manageri pun accent pe abilitățile lor de lideri.

Un alt aspect important pe care managerii trebuie să îl ia în considerare este să se facă plăcuți astfel încât angajații să vină la ei cu sugestii sau să împărtășească problemele din companie. Atunci când un manager este lider el reușește să motiveze angajații, ceea ce duce la performanțe mai bune.

8. Nu iau măsuri atunci când există plângeri

Când angajații semnalează o problemă, managerii trebuie să găsească o soluție pentru a gestiona situația. Fie că este vorba despre un conflict între colegii de muncă sau de o problemă legată de nivelul prea mare de sarcini a unui angajat, managementul este responsabil pentru găsirea unei rezolvări.

Atunci când nu se iau măsuri reale, angajații vor fi reticenți și nu vor mai împărtăși problemele din companie deoarece știu că aceste nu vor fi soluționate.

9. Managerii sunt nepregătiți

Nu doar angajații au nevoie de training-uri constante, ci și managerii. Mulți angajați români s-au plâns de faptul că managerii lor sunt slab pregătiți, nu știu cum să soluționeze diferite situații sau nu știu să delege din responsabilități.

Managerii trebuie să urmeze și ei cursuri de formare profesională pentru a își îmbogăți cunoștințele și pentru a ține pasul cu noile schimbări din domeniul lor.

10. Managerii sunt reticenți la inovație

O companie trebuie să vină mereu cu un lucru nou, inovativ pentru a se menține în top. De aceea, inovația este importantă pentru antreprenori. În ciuda acestui lucru, mulți manageri români sunt reticenți la inovație. Una dintre cauze poate fi rata scăzută de succes a produselor noi pe piață. Un studiu arată că produsele inovative au o rată de succes de 17%.

Angajații români critică acestă atitudine a managerilor și menționează constant pe Undelucram.ro  că le scade nivelul de creativitate deoarece știu că ideile lor nu vor fi implementate.

Managementul este o parte importantă a oricărui business. De aceea, liderii de echipe ar trebui să privească aceste critici ca pe o oportunitate de a își îmbunătăți abilitățile și de a se perfecționa în domeniul lor.

Citește toate articolele despre

Editorial

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro