Angajații și rolul lor în Brandul de Angajator și Recrutare. De ce și cum să îi atragi de partea ta?

04.07.2023
6 min
5.00
Angajații și rolul lor în Brandul de Angajator și Recrutare. De ce și cum să îi atragi de partea ta?

Distribuie

Angajații actuali sunt de fapt cei care influențează cel mai mult brandul de angajator și procesul de recrutare

Companiile și managerii își concentrează toate eforturile de branding în activități de marketing. Însă unul dintre cele mai puternice și cu adevărat relevante instrumente de branding de angajator sunt de fapt oamenii din organizație.

Indiferent de industria în care activează o companie, angajații ocupă și vor ocupa întotdeauna locul numărul unu în topul încrederii potențialilor candidați. Angajații din companie au capacitatea de a influența mult mai mult decât orice departament de PR al acesteia și decât CEO-ul.

Angajații companiei sunt cea mai credibilă și importantă sursă de informație pe care viitorii potențiali angajați o accesează.

Nimic nu este mai credibil decât cineva care vorbește bine despre o companie pe care o cunoaște din interior, în calitate de angajat.

 

Dar cum ajungem să avem angajați care sa fie ambasadori ai companiei?

Ce pot să spun este că nu este ușor și puține companii au reușit să facă acest lucru posibil.

Ce au în comun ambasadorii de brand ai companiilor este sentimentul de apartenență, satisfacția mare pe care o au în munca lor. Inspirată din bunele practici pe care le au câțiva dintre partenerii noștri, am hotărât să centralizez în acest articol câteva sfaturi, soluții și idei, în așa fel încât dacă ești manager și cauți să recrutezi cei mai potriviți oameni pentru echipa ta, să nu fii singur în această călătorie și să ai alături de tine echipa de brand ambasadori care să facă diferența și recrutarea mai ușoară.

Dacă citești acest articol, sunt convinsă că te interesează ce poți să faci mai bine pentru a avea recrutări de succes, pentru a atrage candidați potriviți și mai ales pentru a avea grijă de imaginea pe care o are compania ta din perspectivă de angajator.

În fond, nu poți atinge obiective și genera profit fără resursa cea mai importantă - OAMENII.

 

Cu ce te ajută să ai unul sau mai mulți ambasadori de brand de angajator?

Trăim niște vremuri în care canalele de comunicare sunt incredibil de multe și din ce în ce mai greu de controlat. Sute, chiar mii de oameni își împărtășesc părerile despre experiența lor atât online cât și offline. Printre ei se numără de foarte multe ori angajații companiei. Ceea ce spun ei despre companie, mediul de lucru, activitatea, managerul direct, afectează reputația companiei ca angajator într-un sens pozitiv sau negativ.

Să ai o „echipă” de ambasadori de brand cere din partea ta să creezi condițiile ideale în așa fel încât angajații tăi să vorbească bine despre experiența lor în companie. Impactul unor ambasadori de brand autentici și sinceri se resimte nu numai în recrutare ci și în vânzări.

Simplu și gratuit, ar spune unii. Ușor de zis, greu de făcut. În realitate implică muncă grea: să faci în așa fel încât angajații tăi să găsească bucurie, satisfacție și recunoștință în munca pe care o fac. Beneficiile insa sunt multiple:

 

- Calitatea candidaților pentru proiectele de recrutare pe care le derulezi se imbunatateste considerabil;

- Programele de Referral devin cu adevărat eficiente, indiferent de schema de bonusare practicată;

- Se îmbunătățește imaginea companiei, lucru care are impact în recrutare, retenție, engagement, dar și vânzări.

 

Dar cum faci angajații să fie fericiți, împliniți și satisfăcuți la locul de muncă?

Spre deosebire de ani precedenți, satisfacția angajaților nu se mai bazează exclusiv pe recompensa financiară. În timp ce salariul rămâne o componentă esențială a pachetului de beneficii pentru angajați, alte aspecte au devenit la fel de relevante.

Adăugăm de câțiva ani elemente importante care îi fac pe angajați loiali, implicați și ambasadori de brand:

 

- Alinierea valorilor companiei cu cele personale;

- Management empatic;

- Echilibrul între viața profesională și personală;

- Implicarea în campanii de CSR cu care rezonează și se identifică;

- Program flexibil.

Nu întotdeauna este necesar sau obligatoriu ca toate aceste aspecte să fie îndeplinite, însă recomand revizuirea fiecăreia dintre ele și identificarea a cel puțin uneia care poate fi îmbunătățită în funcție de dinamica și specificul business-ului.

 

 

 

Vestea bună este că putem să identificăm actuali angajați care sunt deja sau au potențialul de a deveni ambasadori de brand.

Câteva dintre caracteristicile unui angajat care poate avea un impact semnificativ în demersurile tale de recrutare sunt:

 

- Vede partea plină a paharului, este orientat mai mult către soluții, mai puțin către ce nu funcționează bine. Se identifică cu valorile și misiunea companiei, ceea ce îl face credibil în orice tip de comunicare internă sau externă;

- Transmite un sentiment de apartenență, dezvoltă relații cu colegii din departament sau alte departamente cu ușurință;

- Dă dovadă de skill-uri bune de comunicare și competențe digitale.

 

Odată identificați, cum îi încurajăm pe acești angajați valoroși să devină ambasadori de brand?

Ei bine, angajații devin ambasadori de brand pentru că vor ei, nu pentru că le vei cere tu asta. În plus, odată ce le ceri lucrul acesta sau chiar îi motivezi cu recompense financiare, se pierde mult din autenticitatea și încrederea pe care un astfel de angajat o poate transmite.

Din bunele practici pe care le observ la unele dintre companiile cu care lucrez îți las aici pentru inspirație câteva:

 

- Fă-ți angajații vedete prin acțiuni de recunoaștere atât online cât și offline. Pentru că dacă le arăți că sunt importanți pentru companie, există o lege a reciprocității la care foarte puțini oameni opun rezistență;

- Asigură-te că există un climat bun între angajați și managerii direcți, dar și o coeziune între membrii diferitelor departamente. Creează sentimentul de apartenență prin experiențe comune pe care angajații le împărtășesc cu alți colegi;

- Identifică acei angajați mulțumiți și satisfăcuți de munca lor care își doresc să-și dezvolte skill-uri de comunicare, prezentare, marketing în online și investește în ei.

 

Cele mai de succes campanii de brand de angajator sunt ale acelor companii care fac o strategie din a ajuta angajații să-și construiască un brand personal puternic atât în online cât și în offline. Atunci când angajații își dezvoltă skill-uri aliniate cu obiectivele lor personale, nu doar profesionale, contribuie cu recunoștință pentru companie în prezentarea unui brand de angajator care le-a oferit spațiu și susținere să crească și să se dezvolte.

 

Un brand personal cu impact real în brandul de angajator este reprezentat de prezența angajaților pe platforma profesională LinkedIn.

De aceea, mai jos sunt 3 motive pentru care, în calitate de angajator, cred că este și în responsabilitatea ta să te preocupi de imaginea angajaților tăi în mediul online.

- Când un candidat decide dacă sau nu să aplice la un job, sau să dea curs unei propuneri de angajare, nu evaluează doar pagina companiei. A devenit din ce în ce mai interesat să verifice profilurile profesionale ale oamenilor din companie, de la managerii direcți până la specialiștii ce ocupă roluri similare. Imaginează-ți că brandul personal al actualilor angajați este ca o vitrină. Candidații se uită prin vitrină și își fac o idee despre ce i-ar putea aștepta în interior. Dacă le place ce văd, vor intra. Dacă nu, vor căuta alt magazin. Astfel, brandul personal al angajaților are un impact major în atragerea oamenilor într-o companie.

- Dacă îi ajuți pe angajații tăi și le oferi instrumente și training-uri de brand personal în așa fel încât ei să-și construiască o imagine în mediul online profesionistă, aceștia au șanse mult mai mari să-și extindă rețeaua de contacte, își îmbunătățesc reputația și implicit reputația companiei.

- Atunci când contribui la dezvoltarea oamenilor din organizația ta și îi încurajezi să crească, să evolueze, să-și dezvolte un brand personal puternic, crește implicarea și retenția.

- A avea o „echipă" de ambasadori de brand presupune că tu să creezi condiții ideale pentru ca angajații tăi să vorbească frumos despre companie. Brandul de angajator are un impact foarte mare în recrutare, dacă întâmpini dificultăți în recrutare, cea mai la îndemână soluție și printre cele mai eficiente este să te uiți în interiorul companiei, pentru că acolo sunt  raspunsurile si oamenii care te pot ajuta să îți atingi obiectivele.

 

Citește toate articolele despre

Employer branding Piața muncii Echilibru Creare profil candidat

Contributor Undelucram.ro

Mihaela Tomescu

Mihaela Tomescu

Mai multe articole

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro