Doar 19% dintre companii au un manager CDO

10.07.2017
0 min
Doar 19% dintre companii au un manager CDO

Distribuie

Sursa foto

 

Un studiu efectuat de PricewaterhouseCoopers (PwC) arată că un număr foarte mic de companii și-au pus departamentul digital în mâna unui manager capabil să gestioneze bine cerințele acestui domeniu.

 

Studiul, efectuat cu participarea celor mai mari 2500 de companii din lume, a arătat că doar 19% dintre aceste entități au un post de manager în IT, sau Chief Digital Officer (CDO), însărcinat cu adaptarea și utilizarea tehnologiilor moderne în avantajul companiei.

 

Deși încă foarte mic, acest număr este mult mai mare decât cel înregistrat la precedentul studiu, realizat în 2015, și care era de doar 6%. Mai mult, peste 60% dintre posturile CDO de astăzi au fost create doar în ultimul an.

 

În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, numărul de companii care au un CDO este dublul mediei mondiale, 38%. Urmează America de Nord, cu 23% şi regiunea Asia-Pacific cu doar 7%.

 

În general, un CDO nu are în mod necesar pregătire tehnică sau în IT. Doar 32% dintre cei existenţi au pregătire în aceste sectoare de activitate, restul având studii în cu totul alte domenii, cum ar fi marketing, vânzări sau servicii clienţi.

 

Majoritate companiilor care au o poziţie CDO sunt în domeniul financiar, în special în asigurări sau sectorul bancar.

Citește toate articolele despre

Statistici

Articol scris de:

Daniel P.

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro