E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.70

285 evaluări

Burse@E.ON

28.11.2023

Burse@E.ON este proiectul care oferă oportunități unice și inspiraționale pentru tinerele studente din domeniul energetic.

Prin acordarea de burse și stagii de practică, ne dorim să încurajăm tinerele studente să dezvolte cariere de succes, iar noi să le susținem pe tot parcursul de creștere și învățare. Ne dorim să construim un viitor mai echitabil și mai sustenabil, în care toate vocile au oportunitatea de a contribui și de a face diferența în viitorul energiei.

Ești studentă în anul 2, 3 sau 4 în cadrul unui program de licență la una dintre universitățile menționate în lista de mai jos?

  • Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Gh. Asachi Iași;
  • Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava;
  • Facultatea de Inginerie, domeniul Transportul, Depozitarea și Distribuția Hidrocarburilor, Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu;
  • Facultatea de Inginerie a Instalațiilor, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Ești integralistă și media generală a anului precedent nu este mai mică de 8,50?

Îți vei păstra media de minim 8,50 pe parcursul perioadei în care beneficiezi de bursă?

Mai mult decât o simplă bursă lunară

Aici vei avea șansa să fii îndrumată într-un stagiu de practică de către mentori care îți vor fi alături în parcursul tău de dezvoltare.

  • Vei avea parte de stagii de practică și îndrumare din partea colegelor noastre experimentate, care vor deveni mentori pentru viitoarele noastre talente;
  • Vei avea acces la oportunități de dezvoltare profesională și educațională în domeniul energetic;
  • Programul îți oferă suport pentru elaborarea lucrării de licență și posibilitatea de a face parte din echipa E.ON timp de doi ani.

Care sunt pașii pe care e nevoie să îi urmezi pentru a te înscrie în competiție?

Aplică la link-ul de mai jos și asigură-te că ai pregătite următoarele documente în format digital:

  • CV-ul tău actualizat;
  • Adeverința din partea facultății care să menționeze media ta din anul precedent de studiu;
  • O scrisoare de recomandare din partea unui profesor;
  • Un eseu de până la 3 pagini în care să ne povestești mai multe despre pasiunea ta pentru domeniul energetic și cum îți propui să contribui la viitorul energiei. De asemenea ne-ar plăcea să ne poți detalia o idee sau un proiect care crezi că ar avea un impact pozitiv asupra pieței energiei cât şi motivaţia ta pentru accesarea acestei burse.

Ulterior încheierii perioadei de înscriere și al revizuirii documentelor trimise, pregătește-te să fii invitată la un scurt interviu în care ne vom cunoaște, nu mai lung de 30 de minute, asta în cazul în care aplicația ta va ajunge pe lista noastră scurtă. În cazul în care nu vei trece mai departe către ultima etapă de selecție, îți vom oferi un scurt feedback și cu siguranță te vom aștepta să încerci și anul viitor.

Care este calendarul programului?

Înscrieri: 2 - 22 octombrie 2023

Evaluare și interviuri: 23 - 27 octombrie 2023

Contractare bursă privată: 30 octombrie - 1 noiembrie 2023

START: 6 noiembrie 2023

Burse@E.ON (eon-romania.ro)