E.ON România E.ON România
E.ON România

E.ON România

3.70

285 evaluări

Start celei de a 10-a ediții Energy Challenge

28.11.2023

Au început înscrierile pentru competiția E.ON Energy Challenge, ediția a X-a

Cele mai inedite trei propuneri vor fi premiate cu peste 6.600 de euro

Cu o tradiție de 10 ani, E.ON Energy Challenge s-a conturat ca o competiție de referință adresată studenților și masteranzilor care au preocupări și doresc să inoveze în domeniul atât de vast al energiei.

Din 2015 și până în prezent, peste 400 de tineri din diferite centre universitare din țară și-au prezentat proiectele în cadrul acestui concurs, iar unele dintre ideile dezvoltate au fost implementate în cadrul companiilor operaționale din Grupul E.ON din România.

În fiecare an s-au remarcat tineri pasionați care ne-au surprins atât cu ingeniozitatea ideilor, cât și cu dorința puternică de a contribui la dezvoltarea de aplicații și soluții fezabile pentru zona de energie. Competiția reprezintă, totodată, mediul potrivit în care studenții și masteranzii își pot valida, testa și îmbunătăți proiectele alături de specialiști E.ON cu o experiență de zeci de ani în domeniu.

Ediția cu numărul 10 se dorește a fi una de nota 10, cu proiecte și idei pe măsură. De aceea, studenții și masteranzii care au idei ce pot revoluționa domeniul energetic sunt invitați să aplice pentru una dintre temele: Eficiență Energetică și Optimizare Rețea, Energie Verde, Digital & Smart și Pro-duse și Servicii Clienți.

În competiție, concurenții pot participa exclusiv în cadrul unei echipe, iar proiectele pot fi înscrise online până în 15 decembrie inclusiv, pe https://energychallenge.eon-romania.ro/inscrie-te/.

Premiile depășesc 6.600 de euro: locul I – 3.000 euro/echipă; locul II – experiențe în valoare de 600 euro/membru echipă; locul III – experiențe în valoare de 300 euro/membru echipă.

Câștigătoarea ediției 2023 și a marelui premiu în valoare de 3.000 de euro a fost desemnată echipa Universității „Transilvania” din Brașov, proiectulArtByte” fiind considerat cel mai inovativ dintre cele prezentate. Pe locul al doilea s-a clasat echipa de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu proiectul „Medenic” - un instrument software util pentru persoanele care doresc să apeleze la servicii medicale, iar cel de-al treilea loc a fost ocupat de echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava cu proiectul „DBS Energy Solutions”.

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați pagina de Facebook a concursului: https://www.facebook.com/studentenergychallenge sau site-ul dedicat Home | Energy Challenge | E.ON Romania (eon-romania.ro).