Primul interviu, sau mai bine spus pre-interviu, a fost telefonic, mi s-au testat abilitățile de limba engleză și am discutat despre faptul că eu eram în perioada de training pentru un alt post la o altă companie (nu am aplicat ptr acest post după ce am primit oferta de la prima companie) , dar mi s-a sugerat să continuăm interviul și am făcut-o, deoarece mi s-a părut a lipsă de profesionalism din partea primei companii în ceea ce privește training-ul superficial pe care îl acordă. La interviul propriu-zis, am observat o lipsă de dezinteres pentr mine... Când a aflat că eu eram în perioada de training pentru un alt post, mi s-a spus că ei doresc o colaborare temeinică, pe termen lung, adică am fost judecată greșit. Eu sunt o persoană loială, nu care umblă din floare în floare. Am înțeles de unde a venit această presupunere. Interviul a fost... groaznic ptr mine, am observat din start lipsa de dezinteres și m-am simțit puțin umilită (?). Mi s-a părut că nu am primit nicio șansă reală pentru a afla cum sunt, ce cunosc, ce potențial am.

Nu-mi amintesc cu exactitate. Îmi amintesc clar ca doamna recrutor părea dezinteresată, au fost multe pauze, părea că are treabă cu altceva... a fost practic o formalitate. Instinctul face parte din această meserie presupun, deci nu pot spune că a procedat greșit. Mi s-a pus și o întrebare punctuală. Ce aș face în cazul în care apare o problemă pe care nu as putea s-o rezolv, nu aș găsi soluția pe internet, nu aș putea contacta pe nimeni care să mă ajute. Sincer, în rest nu-mi amintesc nimic clar, am o memorie destul de proastă. Oricum, a fost o experiență din care am avut ce învăța, fiind primul interviu după care nu am primit niciun răspuns pozitiv, de fapt, nu am primit niciun răspuns :), deși mi s-a spus că o să primesc. Din primele secunde am realizat că nu voi fi angajată oricum, deci nu-mi trebuia un răspuns oficial.