Interviu cu Corina Soare, Recruitment Manager ALTEN România

01.02.2021
6 min
4.80
Interviu cu Corina Soare, Recruitment Manager ALTEN România

Distribuie

Corina Soare, Recruitment Manager ALTEN România, ne-a povestit despre diversitatea, mobilitatea și lucrul în echipă din cadrul companiei, valori care se reflectă în misiunea și cultura organizațională. Se pune foarte mult accent pe comunicare și transparență, factori care îi determină pe angajați să aleagă ALTEN în fiecare zi.

 

În prezent înregistrați un număr de 594 angajați. Care este elementul ce ține angajații conectați la misiunea organizației? 

Promovăm talentul, dezvoltarea abilităților, managementul carierei și mobilității, siguranța și dezvoltarea personală a angajaților noștri. De ce? Toate acestea ne ajută să ne îndeplinim misiunea de a oferi expertiză tehnologică clienților noștri printr-o abordare multisectorială, prin stabilitate și lucru în echipă. Iar diversitatea și mobilitatea sunt cele două elemente care țin angajații conectați la misiunea companiei.

ALTEN combină avantajele unui grup mare (28 de țări, peste 37.000 de angajați) cu dinamicitatea proiectelor în care angajații rămân componenta principală din spatele succesului. În România, ALTEN are clienți atât locali, cât și internaționali, din domenii diverse, precum telecom, financiar-bancar, automotive, retail, energetic, dar și medical și academic. Mobilitatea sectorială și diversitatea proiectelor generează un spațiu în care toată lumea își poate atinge potențialul și își poate dezvolta cariera – o combinație care, cred eu, reușește să mențină angajații implicați și conectați la misiunea noastră.

 

Cum ați descrie cultura voastră organizațională în 3 cuvinte?

Dezvoltare, colaborare și grijă pentru oameni. Mai exact, dezvoltarea angajaților se realizează într-un mediu colaborativ, unde fiecare dintre noi contribuie la succesul echipei. Deciziile care impactează angajații sunt foarte bine evaluate și încercăm, prin acțiuni concrete și în mod constant, să ne ridicăm și chiar să depășim așteptările acestora.

 

Care sunt oportunitățile de mobilitate internă în organizația voastră?

Așa cum am menționat anterior, în cadrul companiei se pune foarte mult accent pe diversitatea proiectelor și mobilitatea sectorială. De exemplu, un inginer care lucrează în ALTEN poate să intre pe un post de Data Analyst pentru un client din industria de banking și să treacă pe același post, dar pentru industria telecom. De asemenea, faptul că avem clienți din atât de multe industrii, ne ajută să le oferim angajaților acces la o varietate de tehnologii, proiecte și metodologii din care pot alege, în funcție de profilul lor.

 

Care sunt acele detalii ce definesc cultura organizației voastre, dar nu pot fi depistate într-un tur al biroului?

Cultura noastră se bazează pe valori împărtășite de angajații noștri. Cred că un detaliu care nu se poate vedea dintr-un simplu tur al biroului este implicarea organizațională. Chiar dacă, momentan, nu putem să ne desfășurăm activitățile din această zonă, echipa ALTEN se implică într-o gamă variată de evenimente și inițiative ce au ca scop crearea unei combinații perfecte între evenimente tehnologice, responsabilitate socială și momente de relaxare. Workshop-urile și întâlnirile tehnice, evenimentele sociale și acțiunile, donațiile și inițiativele educaționale reprezintă rețeaua de angajamente culturale și sociale care fac din ALTEN o echipă unită. Unul dintre aceste evenimente, pe care îl putem organiza în condițiile actuale, este ALTENTalks – sesiuni interne de knowledge sharing, organizate lunar. Credem în schimbul de experiențe tehnice, de aceea angajații cu expertiză pe anumite subiecte susțin lunar o prezentare tehnică online la care se poate înscrie oricare angajat ALTEN România interesat de acel subiect.

 

Care sunt elementele de focus pentru linia de management, atunci când vine vorba de employee experience pentru angajați?

Diversitatea, mobilitatea și lucrul în echipă care se găsesc în compania noastră contribuie semnificativ la dezvoltarea profesională a angajaților. Mai mult, încearcăm să actualizăm constant echipamentele tehnice, astfel încât angajații sa-și desfășoare activitatea fără impedimente. Comunicarea facilă și transparentă este importantă pentru bunul demers al lucrurilor, iar dintre acțiunile noastre concrete legate de acest lucru, trebuie să menționez programul intern VentBox. VentBox este un element adăugat in newsletter-ul intern prin care angajații își pot împărtăși nemulțumirile și prin care mangement-ul are constant feedback pentru a implementa idei noi de îmbunătățire pentru anumite procese/activități din cadrul organizației. Încă din luna martie a anului 2020 s-a implementat lucrul de acasă pentru mai bine de 90% dintre angajați, preocuparea la nivel de management fiind siguranța angajaților.

 

Într-o piață aflată într-o competiție acerbă pentru personal, ce îi determină pe angajații voștri să vă aleagă, ca angajator, în fiecare zi?

Oportunitățile variate din cadrul companiei și mediul de lucru sunt două dintre cele mai importante elemente care îi determină pe angajați să rămână în companie. Dacă o anumită persoană nu mai este mulțumită de funcția pe care o are pe un anumit proiect are oricând susținerea managerului pentru căutarea unei noi poziții în companie. Punem foarte mult accent pe comunicare și transparență, factori care cred că ne aduc un plus considerabil. De asemenea, fiecare angajat are evaluări anuale care permit dezvoltarea carierei. Susținem evoluția oamenilor din ALTEN, de aceea avem exemple de angajați care au pornit cariera în companie după terminarea facultății, iar după trei ani au obținut o poziție de team lead sau project manager. De asemenea, media de vechime în companie este de aproximativ 5 ani, o medie bună luând în considerare rapiditatea cu care se schimbă job-urile în piața actuală, iar mai mult de 15% dintre angajați au peste 10 ani vechime.

 

Câte poziții estimați să recrutați în cursul acestui an și care sunt canalele prin care veți comunica acțiunile de extindere echipe?

Estimăm undeva la 100 de noi angajați în decursul acestui an, iar comunicarea se va face atât intern, prin programele noastre de recomandări, cât și extern, pe paginile de LinkedIn ale recrutorilor noștri și pe pagina noastră de cariere – careers.altenromania.ro. De obicei, pentru job-urile care necesită skill-uri speciale, demarăm și campanii pe Facebook.

 

Care sunt rolurile pentru care găsiți cu dificultate candidați, în general? De ce și cum vă pregătiți pentru aceste provocări?

Rolurile foarte nișate din inginerie sunt o provocare din cauza cerințelor privind cunoștințele specifice anumitor industrii alături de alte elemente care îngreunează procesul, precum limba franceză, germană, etc. Din fericire, în România există ingineri foarte buni pentru orice specializare, dificultatea este dată de atragerea acestora în companie, deoarece numărul lor este considerabil mai mic decât necesită piața. La noi în companie, printre cele mai des căutate poziții sunt QA Engineers, Business Analysts, dezvoltatori de diferite tehnologii, Project Managers și Arhitecți – în zona de IT, iar preponderent de Software Engineers – Embedded C, Tester, Developer – în zona de inginerie.

 

Pe final, ce le recomanzi celor ce-și doresc să vă cunoască mai bine și să evalueze dacă misiunea și valorile voastre creează oportunitățile de care ei au nevoie?

Feedback-uri atât de la angajați/foști angajați, cât și de la persoane care doar au trecut prin procesul nostru de angajare de pe pagina noastră de pe Undelucram.ro sunt un bun punct de pornire. Suntem, de asemenea, prezenți în Social Media – Facebook, Instagram și LinkedIn - recomand urmărirea conturilor noastre, unde postăm noutăți și insights din viața la ALTEN. Pentru cei care au întrebări specifice, pot contacta recrutorii noștri direct pe LinkedIn – ei sunt oricând deschiși comunicării cu persoanele interesate de companie.

Distribuie

Ce-am citit merită:

Ești HR? Află cum să recrutezi eficient!

Hai în clubul angajatorilor cu rată mare de retenție și costuri de recrutare mici.

Vreau să știu

Dorești să-ți faci munca mai ușor?

Noi îți explicăm cum îți poți administra eficient Brandul de Angajator în comunitate.

Află mai multe

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro