Topul Angajatorilor 2020 | Cele mai îndrăgite companii la care să aplici în 2021

24.11.2020
4 min
5.00
Topul Angajatorilor 2020 | Cele mai îndrăgite companii la care să aplici în 2021

Distribuie

Companiile de tehnologie predomină Topul Angajatorilor 2020, realizat de platforma Undelucram.ro. Microsoft, 2Checkout (now Verifone) și Nobel sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați.

Pe scurt: 

- Microsoft revine pe primul loc în top

- Un brand de educație intră pentru prima dată în top

- Șapte din zece locuri sunt ocupate de companii de tehnologie

- Singurul top realizat în funcție de opiniile propriilor angajați

 

Topul, aflat la ediția a cincea, a fost realizat în perioada 1 decembrie 2019 - 15 noiembrie 2020. Au fost luate luate în calcul opiniile a 120.000 de utilizatori ai platformei Undelucram.ro, iar clasamentul a fost alcătuit pe baza unui indice obținut din media notelor acordate angajatorilor de către angajați sau foști angajați și numărul de recenzii înregistrate în platformă. Evaluarea a fost realizată pe baza unor criterii precum oportunitățile de avansare, pachetul salarial, managementul, timpul liber versus timpul la birou, procedurile, valorile companiei.

Anul acesta, Microsoft a revenit pe prima poziție în top dupa ce a mai ocupat acest loc în 2018 și în 2016. Producătorul de software se află între primele cinci locuri încă din 2016, de la prima ediție a clasamentului. Anul trecut, prima poziție în clasamentul general era ocupată de compania de gestionare a creanțelor KRUK România.

“Ne bucurăm și suntem onorați că am fost aleși angajatorul numărul 1 în România și că suntem în topul preferințelor utilizatorilor platformei Undelucram.ro. Acest succes este cu atât mai important pentru noi, cu cât procesul de votare a fost unul independent și s-a desfășurat pe aceasta platforma. Pentru Microsoft România, crearea unui mediu centrat pe diversitate si incluziune reprezintă o prioritate, motiv pentru care investim constant în proiecte și acțiuni prin care să creăm un cadru  în care angajații noștri să se simtă bineveniți, în care autenticitatea, învățarea continuă și dezvoltarea sunt încurajate. Mai mult, considerăm că sedimentarea culturii organizaționale este deopotrivă importantă.

Ne dorim ca odată cu sentimentul de apartenență, colegii noștri să dezvolte și dorința de a contribui la evolutia culturii organizaționale, întrucât considerăm că succesul unei companii depinde într-o măsură extrem de mare de oamenii sai și de gradul în care aceștia aleg să rezoneze cu valorile organizatiei. Pentru noi, acest titlu încununează eforturile noastre, fiind și dovada implicării angajaților noștri, cărora le mulțumim foarte mult.”, a declarat Violeta Luca, General Manager, Microsoft România. 

 

O surpriză în acest an este intrarea pentru prima dată în top 10 a unui business de educație, mai exact a rețelei de școli de programare pentru copii Logiscool România.

Între primele zece locuri din top, șapte poziții sunt ocupate de companii de tehnologie. Restul sunt companii din domenii precum: auto (Autonom), financiar (KRUK România) și retail (Decathlon România).

Printre companiile care s-au regăsit și anul trecut în top se numără: Microsoft România, 2Checkout (now Verifone), Nobel, Cegeka România, KRUK România și Decathlon România.

 

“Topul de anul acesta reconfirmă că IT-ul este domeniul care acordă o foarte mare atenție angajaților și a continuat să facă acest lucru și în 2020. Anul acesta a fost mai mult ca oricând despre menținerea unei comunități, iar păstrarea transparenței și a interacțiunii au reprezentat o foarte mare provocare pentru departamentele de resurse umane. Două dintre companii - Microsoft și Nobel - se află încă de la prima ediție în clasament ceea ce arată grija pe care acestea o au față de propriii angajați. De asemenea, ne bucuram că pentru prima dată în top 10 se află și un brand de educație, este adevărat unul de educație IT”, afirmă Costin Tudor, fondator și CEO al Undelucram.ro.

 

Topul Angajatorilor 2020 Cele mai îndrăgite companii la care să aplici în 2021

 

 

TOPUL ANGAJATORILOR 2020 la nivel național, indiferent de domeniul de activitate

 

1. Microsoft România

2. 2Checkout (now Verifone)

3. Nobel

4. Softbinator Technologies

5. CornerstoneTechnologies

6. Autonom

7. Cegeka România

8. KRUK România

9. Logiscool România

10. Decathlon România

 

Poți vedea tot clasamentul pe pagina dedicată Celor mai admirați angajatori în 2020.

 

 

TOPUL ANGAJATORILOR 2020 pe categorii, în funcție de domeniul de activitate

 

Bănci/Instituții financiare

1. Libra Internet Bank

2. BCR - Banca Comercială Română

3. ING Bank România

4. Banca Transilvania

5. Raiffeisen Bank

 

Telecomunicații

1. Orange România

2. Vodafone România

3. RCS&RDS

4. UPC România

5. Telekom România

 

IT&C

1. Microsoft România

2. 2Checkout (now Verifone)

3. Nobel

4. Softbinator Technologies

5. Cornerstone Technologies

 

BPO&Servicii

1. Accenture România

2. Societe Generale European Business Services

3. British American Tobacco România

4. Office Depot

5. Genpact România

 

Consultanță

1. EY România

2. Deloitte România

3. KPMG România

4. PwC România

5. BearingPoint România

 

Retail alimentar

1. Kaufland România

2. Lidl România

3. Mega Image

4. Carrefour România

5. Auchan România

 

Retail non-alimentar

1. Decathlon România

2. JYSK România 

3. Dedeman

4. Pepco România

5. Leroy Merlin România

 

Producție

1. Continental România

2. Michelin România

3. British American Tobacco România

4. OMV Petrom

5. Emerson

 

Organizațiile care ascultă feedback-ul și ideile angajaților lor sunt adesea și cele care inovează mai mult într-un timp mai scurt și ale căror clienți sunt mai fericiți. Feedback-ul angajaților permite crearea unui mediu de muncă mai plăcut și ajută potențialii candidați să fie informați în legătură cu ceea ce înseamnă să lucrezi la o anumită companie. Vocea angajaților este de neprețuit în îmbunătățirea organizațiilor. Mulțumim tuturor angajaților care ne povestesc despre companiile Undelucrăm.

 

Citește toate articolele despre

Sondaj undelucram

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro